Pascucci, cea mai mare investiţie într-un coffee shop

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima cafenea de pe piaţa locală din reţeaua italiană a presupus costuri totale de aproximativ 600.000 de euro. Lanţul de cafenele Pascucci a deschis în zona Dorobanţi cea mai costisitoare unitate bucureşteană. Prima cafenea din cele 12 anunţate a costat 600.000 de euro.

Compania Velvet Cafe, master-francizorul brandului italian pentru România, va investi până la sfârşitul lui 2011 aproximativ trei milioane de euro în extinderea reţelei. Strategia companiei vizează atât locaţii stradale, cât şi în centre comerciale de tip mall. Următoarea unitate va fi deschisă în aprilie anul viitor, în proiectul Militari Shopping Center.

„Tot în 2009 vom inaugura şi primele unităţi din provincie, la Arad şi Constanţa”, a declarat Adriana Matei, acţionar majoritar al companiei Velvet Cafe. Sumele alocate deschiderii celor 12 cafenele provin din fonduri proprii, potrivit reprezentanţilor Pascucci România.

Cafenea de VIP

Cafeneaua din Dorobanţi are o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi şi aşteaptă zilnic 300 de clienţi. Targetul vizat este reprezentat de persoanele cu venituri peste medie.

„Cei mai mulţi dintre clienţii Pascucci Dorobanţi vor fi VIP-uri”, a spus Ştefan Bodoc, acţionar Velvet Cafe. Unitatea este amplasată vizavi de Liceul I.L. Caragiale, în imediata apropiere a celui mai select pol al cafenelelor din Capitală, Dorobanţi - Radu Beller.

Proprietarii estimează că valoarea medie a unui bon pentru o masă va fi de 80-100 de lei, iar cantitatea de cafea vândută într-o săptămână va depăşi 10 kilograme. În prezent, o cafenea din Bucureşti are nevoie de cel mult opt kilograme de cafea într-o săptămână. Aceeaşi cantitate de cafea va fi vândută şi în locaţia din centrul de cumpărături din Militari.

Clientela va fi însă diferită. „Ne aşteptăm la clienţi din clasa medie”, spune Bodoc. Nici investiţia nu va ajunge la nivelul primei unităţi din reţea. În medie, celelalte cafenele Pascucci vor necesita 220.000 de euro de locaţie.

Potrivit informaţiilor disponibile, cea mai mare investiţie dintr-o cafenea bucureşteană a fost de 300.000 de euro, pentru Iguana.
Unitatea este deţinută de oamenii de afaceri Ionuţ Popescu, fost ministru de Finanţe, Bogdan Popovici, proprietarul MediaOn, Manuela Nestor, managing partner la casa de avocatură Nestor Nes­tor Diculescu Kingston Petersen, şi Roberto Musneci, fostul director general pentru Europa Centrală şi de Sud al companiei farmaceutice GSK. 

Potrivit jucătorilor de pe piaţa de profil, investiţia medie într-o cafenea din Bucureşti este de 150.000– 200.000 de euro. Suma este recuperată în decurs de doi - trei ani. 

Peste 120 de cafenele în lume

Prima cafenea din reţea a fost deschisă în urmă cu cinci ani la Rimini. În prezent, lanţul italian numără peste 120 de unităţi în toată lumea, în oraşe precum Hong Kong, Seoul, Riga, Londra şi New York.

Afacerea de bază a companiei care a fondat marca Pascucci o reprezintă, însă, producţia de cafea şi espressoare. În România, acestea vor fi distribuite şi în alte locaţii decât în cafenelele Pascucci, inclusiv în marile lanţuri de magazine.


image

Începând de săptămâna viitoare, în cafeneaua din Dorobanţi va fi comercializată şi o linie de îmbrăcăminte

image


Ştefan Bodoc, acţionar Velvet Cafe

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite