Mai pot fi dezvoltate malluri în România?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Sorin Antonescu
Foto: Sorin Antonescu

Majoritatea oraşelor ţării au un deficit de spaţii comerciale, raportat la volumul vizitatorilor potenţiali. Dezvoltatorii de centre comerciale prezintă periodic statistici care anunţă un număr mare de persoane care le trec pragul. Aceşti oameni sunt doar vizitatori, nu şi cumpărători.

În 2009, pe teritoriul României existau 250.000 de metri pătraţi închiriabili (GLA) în centre comerciale, iar pentru anii următori s-au mai anunţat şi alte investiţii în dezvoltări de malluri.

„Chiar dacă volumul de spaţii comerciale în centre de tip mall va creşte în următorii ani, accesibilitatea la un centru comercial va rămâne, în unele oraşe româneşti medii, cu populaţie între 100.000 şi 200.000 de locuitori, cu mult sub media europeană, de 214 de metri pătraţi GLA la mia de locuitori", sunt de părere reprezentaţii Iulius Grup, dezvoltatorul a patru malluri din România. Într-un raport al companiei de consultanţă imobiliară Jones Lang LaSalle, municipiul Suceava, care are o populaţie de aproximativ 100.000 de locuitori, figurează ca o regiune cu deficit de spaţii de malluri, raportat la volumul de vizitatori potenţiali.

Studiu de caz: Suceava

Astfel, cel puţin teoretic, ar mai putea apărea şi alte centre comerciale în zonă. Practic însă, lucrurile stau altfel. „Suceava are două malluri mari, Galleria şi Iulius Mall, spaţii care sunt arhisuficiente pentru populaţia acestui oraş. Aceste malluri deservesc de fapt şi judeţele vecine, dar şi moldovenii de peste Prut", explică Mihai Olimpiu, administrator al agenţiei imobiliare locale Imostar.

Iulius Mall Suceava, cel mai nordic centru comercial de tip mall din România, are caracter regional, deservind toată zona, nu doar oraşul, susţin reprezentanţii mallului din Suceava.

Zona centrală este singura în care un asemenea proiect ar mai avea succes, în opinia suceveanului. Şi asta pentru că accesul ar fi mai uşor, în condiţiile în care cele două malluri existente sunt în zone periferice. „În prezent nu mai există interes din partea investitorilor pe acest segment, nu se mai caută terenuri şi nici în perioada imediat următoare nu cred că vor fi astfel de solicitări", susţine Mihai Olimpiu.

Într-un clasament privind stocul de spaţii comerciale în centre de tip mall raportat la numărul de locuitori, Suceava se află pe primul loc, cu peste 122.000 de metri pătraţi GLA, potrivit datelor oficialilor de la Iulius Grup.

Cafenelele sunt printre cele mai aglomerate spaţii din malluri

Cafenelele sunt printre cele mai aglomerate spaţii din malluri

Stoc suficient pentru următorii ani

Shimon Galon, country manager al GTC România, companie în al cărei portofoliu se află şi Galleria din Suceava, declara recent că nu atragerea vizitatorilor este problema, ci faptul că aceştia nu cumpără nimic. „Asta e provocarea principală, să-i facem pe aceşti oameni să cumpere. Şi pentru asta, trebuie să găsim produsele pe care le vor oamenii", afirma Galon. De aceeaşi părere este şi Eran Socher, director în cadrul companiei Futureal Group, dezvoltatorul mallului Gold Plaza din Baia Mare. „Clienţii vor să găsească în magazine ceva pe care să şi-l poată permite", afirmă el.

Şi alţi jucători din piaţă susţin această idee. „În prezent, numărul de centre comerciale nu mai este relevant. În condiţiile în care tendinţa de consum s-a temperat, accentul trebuie pus pe consolidarea poziţiei pe piaţa locală şi regională prin fidelizarea clienţilor şi atragerea unui număr din ce în ce mai mare de vizitatori şi mai ales de cumpărători", completează reprezentanţii Iulius Grup. Pentru următorii trei-patru ani, stocul existent este suficient pentru piaţa de retail modern din nordul ţării, potrivit dezvoltatorului.

Paralelă cu pieţele internaţionale

După cum se ştie recesiunea a închis multe mall-uri din Europa şi America. Cu toate acestea, proiectele comerciale de tip mall continuă să fie construite, cele mai multe dintre ele în Asia, potrivit presei internaţionale.

Continentul s-a îmbogăţit cu peste 9 milioane de metri pătraţi de spaţii comerciale, în oraşe ca Dubai, Beijing şi Kuala Lumpur. Forţa de muncă ieftină din regiune şi preţul scăzut al terenurilor au favorizat proiectele imobiliare de mari dimensiuni. Spre exemplu, Dubai Mall ocupă o suprafaţă echivalentă cu cea a 50 de terenuri de fotbal, are 1.200 de magazine, 22 de cinematografe, un hotel de cinci stele şi multe altele.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite