Locuinţele timişorene, o investiţie inoportună
0Analiştii economici avertizează timişorenii asupra unui nou val de ieftiniri pe segmentul locuinţelor. Cel mai sigur domeniu pentru plasamente financiare din ultimii ani, sectorul rezidenţial a trecut, în decurs de numai câteva luni, de la extaz la agonie.
Voci din mediul economic timişorean îi sfătuiesc pe locuitorii din vestul ţării să nu investească în apartamente. Şi asta, după ce ani de-a rândul, acestea au fost vedetele pieţei rezidenţiale. Motivul este unul cât se poate de pragmatic şi în acelaşi timp înfricoşător pentru proprietarii de locuinţe. Apartamentele, deja mai ieftine cu 10.000 - 15.000 de euro decât la începutul anului trecut, se vor ieftini în continuare.
„Nu este o idee bună ca timişorenii să investească în acest segment al pieţei. Cred că în următoarele trei luni preţurile vor continua să scadă şi nu se ştie ce se va întâmpla. Sfatul meu este ca oamenii să mai aştepte”, avertizează analistul economic timişorean, Nicolae Ţăranu. Potrivit acestuia, cea mai indicată investiţie imobiliară din zonă o reprezintă terenul. „Câştigaţi vor fi şi bănăţenii care îşi construiesc o casă în regie proprie, în primul rând pentru că preţurile materialelor de construcţii au scăzut”,
spune Ţăranu.
Clientul banatean a devenit dictator
Iar timişorenii i-au ascultat deja sfatul analistului economic. Vremurile în care locuinţele se vindeau după criteriul preţului şi cumpărătorul se conforma unei atitudini de multe ori similare celei din magazinele de pe vremea comunismului „vrei, bine, nu vrei, şi mai bine”, au rămas doar o amintire.
Îngheţul tranzacţiilor de pe piaţa imobiliară din ultimele luni, corelat cu o depreciere consistentă a preţurilor, a transformat clientul de proprietăţi imobiliare într-un adevărat dictator. El este acum în postura să aleagă şi să studieze în voie oferta de apartamente şi case, care a crescut simţitor în ultimul an în Timişoara.
Piaţa imobiliară, pentru cunoscători
Cumpărătorii speculativi, principalii clienţi ai agenţiilor imobiliare timişorene din ultimii ani, au dat bir cu fugiţii. Locul lor a fost ocupat acum de „conaisseuri”. Aceştia sunt puţini, nu depind de finanţare bancară, sunt mult mai informaţi şi nu mai cumpără după ureche. „Întrebările clienţilor vizează până şi numele producătorului lifturilor din clădire, ca mai apoi să se poată interesa de backgroundul acestuia”, spune Puiu Bălan, director al departamentului de închirieri la agenţia de consultanţă imobiliară Sedako.
Banii au devenit mai „scumpi“
Blocajul creditării este principalul motiv pentru care cumpărătorul a devenit mult mai atent, spun analiştii imobiliari. Pentru că nu mai ajung atât de simplu în conturile lor, banii bănăţenilor au devenit mai „scumpi”. „Banii nu se mai fac atât de uşor ca în urmă cu doi ani, când cei care lucrau în străinătate câştigau bine şi repede, iar cei de acasă obţineau foarte uşor credite ipotecare. Aşa că, brusc, românul şi-a dezvoltat simţul proprietăţii”, subliniază Bălan.
Vânzări zero
În 2009, lucrurile vor fi diametral opuse practicilor de până acum. „La început vindeam orice. Spuneam apartament în zonă rezidenţială şi era suficient. Pe atunci, am fi vândut şi un cort dacă avea cuvântul «rezidenţial» în coadă”, îşi aminteşte Arina Teodorescu, director de vânzări al dezvoltatorului Sinergyest. Acum, clientul este mai greu de convins, pentru că bănăţenii nu ezită să viziteze şantierul, în cazul în care sunt interesaţi de un apartament nou. „Ne confruntăm cu o scădere a lipsei de interes din partea potenţialilor clienţi, iar în condiţiile actuale, mă bucur şi dacă avem o vânzare pe lună”.

Cred că în următoarele trei luni preţurile apartamentelor vor continua să scadă


Nicolae Ţăranu, Analist economic