Locuinţele de lux braşovene, la înălţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locuinţele de lux braşovene, la înălţime
Locuinţele de lux braşovene, la înălţime

Gabriel Stan, un antrepenor local, a reuşit să vândă cu succes, în plină criză, imobile de 400.000 de euro. Contractele pentru achiziţia a cinci apartamente de lux în complexul Belleview Residence urmează a fi semnate zilele acestea.

Alte două locuinţe de acest tip au fost vândute în ultimele două săptămâni. Stan încasa, în 2008, sub 20 de milioane de euro din distribuţia de produse alimentare. Poate părea mult, dar pentru braşovean suma reprezintă un rulaj de şase ori mai mic decât în 2006.

A decis, aşadar, o schimbare a focusului. Cu un aport personal de 10 milioane de euro, a intrat în afaceri imobiliare. Şi nu regretă.

Anul acesta, Stan a mai vândut încă 12 imobile de lux în cadrul ansamblului. Cea mai ieftină proprietate costă 119.000 de euro fără TVA. Cel mai scump apartament vândut anul acesta a costat 390.000 de euro, fără TVA, la care se adaugă o parcare cu boxă de de 16.500 de euro. Cu un singur regret  a rămas Gabriel Stan. Nu a reuşit să vândă deloc penthouse-uri de 740.000 de euro fără TVA. Anul trecut, a vândut însă opt asemenea proprietăţi.

Oraşul de la poalele tale

Braşovul e cunoscut ca oraşul de sub Tâmpa. Poate fi, în egală măsură, şi oraşul de sub Dealul Warthe. Un deal cumpărat bucată cu bucată, în timp. „Acum deţin aici teren de aproximativ şase hectare”, spune Gabriel Stan. Pe o parte a dealului şi-a construit o casă. I-a plăcut şi nu s-a mai putut opri. Anul acesta a finalizat alte şase blocuri pe cealaltă parte a dealului. Până anul viitor va mai construi trei imobile şi visează ca în vârf să instaleze un hotel de cinci stele.

Proiectul Belleview Residence este amplasat la peste 100 de metri deasupra oraşului Braşov. Fiecare apartament are vedere spre oraş. Fiecare terasă este amenajată de Gabriel Stan, care a mizat pe cunoştinţele sale de peisagistică. Fiecare detaliu al proiectului a fost costisitor.

Numai grădinile suspendate au costat jumătate de milion de euro. Studiile de fezabilitate au presupus investiţii de alte zeci de mii de euro. Trei milioane de euro sunt investiţiile în drumuri şi electricitate, dezvoltatorul astfaltând o porţiune de drum de aproape doi kilometri.

Vânzări pe încredere

Finalizate până acum sunt 96 de apartamente. Alte 48 de unităţi vor fi gata anul viitor. Potrivit reprezentanţilor companiei, circa 80% din prima fază a complexului a fost deja vândut. Din cea de-a doua fază sunt vândute 25% dintre imobile şi rezervate alte cinci procente.

Aproximativ 20% dintre apartamente au fost vândute încă de la stadiul de machetă a proiectului. „Mare parte a clienţilor au fost aduşi de cei care au făcut primele achiziţii aici. Aceştia nu văzuseră nici măcar un catalog atunci. Acum e mai simplu, pentru că le putem arăta clienţilor pe ce dau banii”, spune Stan. Cel mai scump imobil care mai poate fi achizţionat în acest complex este un penthouse cu o suprafaţă de 227 de metri pătraţi construiţi şi o terasă de 144 de metri pătraţi. Costul acestuia este de 740.000 de euro. La aceasta se adaugă TVA-ul de 19% şi preţul parcării.

Practic, pentru a deveni proprietarul acestui imobil ar fi bine să dispui de cel puţin 900.000 de euro. Dintre clienţii complexului, doar o treime sunt braşoveni. Alţi 30% sunt clienţi din oraşe mari precum Bucureşti, Constanţa sau Iaşi, iar restul – străini sau români plecaţi la muncă în ţări ca Australia, Anglia, Germania sau
Spania.

Ieftiniri de 30%

Tranzacţiile cu pro­prietăţi scumpe nu au fost afectate în aşa mare măsură de blocajul de pe piaţă. Şi asta pentru că amatorii de asemenea locuin­ţe plătesc, în general, cu banii jos. Să cumperi o proprietate de lux pe timp de criză este o adevărată oportunitate, dacă ai bani lichizi. Şi asta pentru că preţurile pe acest segment au scăzut, în medie, cu 30%, faţă de 50% – diminuarea înregistrată pe alte segmente.

Astfel, pentru unele companii de consultanţă imobiliară, departamentul vânzărilor de lux a făcut jocurile în primele opt luni ale acestui an. „Cele mai multe tranzacţii au fost realizate pe segmentul destinat imobilelor de lux. Aceste proprietăţi şi-au pierdut cel mai putin puţin din valoare, sunt cea mai bună investiţie pe termen lung, iar potenţialii cumpărători nu sunt condiţionaţi de un împrumut la bancă pentru o astfel de achiziţie”, declară Eduard Uzunov, directorul general al firmei Regatta

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite