InterContinental redeschide etajul 21
0
Renovarea şi reamenajarea au durat şase luni şi au costat zece milioane de euro. Operaţiunea face parte dintr-un proces mai amplu de modernizare, cu termen de finalizare anul 2011. Investiţia totală se ridică la 35 de milioane de euro.
Hotelul InterContinental, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa hotelieră de cinci stele din Capitală, a redeschis săptămâna trecută, după o renovare care a durat şase luni şi a presupus o investiţie de aproximativ zece milioane de euro, etajul 21.
Nivelul măsoară în total 1.325 de metri pătraţi. Spaţiul dispune de două noi săli destinate evenimentelor şi un Club Lounge. Fosta sală Balada, transformată în sala Fortuna, dispune de o suprafaţă de 282 de metri pătraţi, capacitatea maximă fiind de 200 de persoane. Potrivit reprezentanţilor InterContinental, accesul în Club Lounge se face contra unei taxe adiţionale de 55 de euro pe noapte.
Renovarea etajului 21 face parte dintr-un amplu proces de modernizare estimat a se finaliza în 2011, investiţia totală ridicându-se la aproximativ 35 de milioane de euro. Oficialii hotelului au precizat că au demarat lucrările de modernizare şi la etajul 20 unde vor fi modernizate toate cele 26 de camere. Noutatea constă în gruparea unui număr limitat de camere, astfel încât să pună la dispoziţia oaspeţilor o suprafaţă mai mare.
Problemele financiare întârzie lucrările
Potrivit reprezentanţilor InterContinental, modernizarea etajului 20 ar fi trebuit finalizată până la finalul acestui an. Problemele financiare au dus însă la întârzierea realizării planului investiţional.
Marten Schoenrock, managerul unităţii bucureştene, declara că perioada următoare ar putea aduce o creştere a pieţei hoteliere locale, precizând că a primit cereri din partea companiilor pentru organizarea unei serii de evenimente. „Deşi nu vor fi schimbări semnificative comparativ cu prima jumătate a anului, simt că piaţa începe să se mişte.
Octombrie şi noiembrie sunt în general luni de high season, avem o cerere mai mare faţă de primele luni ale acestui an, dar nu ne vom ridica la nivelul anilor trecuţi”, a spus directorul general al InterContinental Bucureşti. Potrivit acestuia, ponderea segmentului de food&beverage (organizare de evenimente) este de circa 35% din totalul încasărilor.
Gradul de ocupare – 50%
În acelaşi timp, Schoenrock a mai spus că, în primele opt luni ale acestui an, gradul de ocupare a hotelului a fost sub nivelul de 50%.
Printre acţionarii hotelului se numără RHIC Holding (49,1%), Nova Trade (companie controlată de omul de afaceri Dan Adamescu), cu 15,7% şi Lido (11,8%).