Franţa, adăpostul în faţa recesiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Franţa, adăpostul  în faţa recesiunii
Franţa, adăpostul în faţa recesiunii

10% este rata de ieftinire a locuinţelor previzionată pentru 2009. La nivelul real estate-ului european, Franţa ocupă cea mai stabilă poziţie. Corecţiile de preţuri sunt considerabil mai mici decât în ţările vecine.

La fel ca toate celelalte ţări europene, Franţa nu a scăpat de efectele recesiunii economice. Cu toate acestea, situaţia pieţei imobiliare locale este considerabil diferită faţă de cea din Marea Britanie, spre exemplu.

„În vreme ce în ţările vecine balonul imobiliar a explodat, preţurile proprietăţilor din Franţa s-au înscris pe un trend mult mai stabil“, se arată într-un raport al companiei Obelisk Investment Property. Astfel, potrivit datelor FNAIM (asociaţia franceză a agenţiilor imobiliare), anul trecut preţurile caselor au scăzut, în medie, cu 4,9%, înregistrându-se variaţii considerabile între regiuni. Un declin modest faţă de valurile de ieftiniri ce au lovit alte pieţe europene.

Stabilitate pe termen mediu

Previziunile pe termen scurt şi mediu continuă să situeze Franţa pe o poziţie favorabilă la nivel european. Potrivit estimărilor FNAIM, o scădere generală în valoare de 10% a preţurilor locuinţelor este de aşteptat pe parcursul întregului an. Deşi reprezentanţii asociaţiei cred că trendul ieftinirii se va menţine şi în următorii doi ani, ritmul de scădere se va diminua la circa 5%, în 2010, respectiv 3%, în 2011. „Per ansamblu, piaţa imobiliară franceză ar trebui să fie în continuare stabilă. Este probabil ca în următorii doi ani să existe mici scăderi, deşi vor fi şi luni în care vor avea loc creşteri, aşa cum s-a întâmplat în ianuarie 2009“, se arată şi într-un raport al companiei French Property, Services and Information (FPSI).

În ceea ce priveşte evoluţia pieţei la nivelul Parisului şi a regiunii Ile de France, Camera Notarilor din Paris a realizat trei scenarii posibile pentru 2009. Dintre acestea, cel mai plauzibil prevede o scădere a preţurilor cu 5% pe parcursul următorului an. Printre factorii generatori ai unei asemenea evoluţii se numără reducerea ratelor dobânzilor, creşterea cererii din partea populaţiei şi preţurile deja mai mici ale locuinţelor. „Pe termen lung, notarii consideră că perspectivele generale privind evoluţia pieţei rămân unele puternice, fiind impulsionate în principal de cererea ridicată din partea populaţiei şi de deficitul de locuinţe de pe piaţă“, potrivit www.french-property.com.

Oportunităţi la case de vacanţă

O consecinţă a crizei imobiliare resimţite la nivel internaţional este reprezentată de scăderea drastică a numărului de cumpărători străini. Această tendinţă se resimte mai cu seamă pe segmentul proprietăţilor de lux sau al reşedinţelor de vacanţă cu specific local (ferme, castele). Există, bineînţeles, şi o parte pozitivă a acestei evoluţii: astfel de proprietăţi au devenit în ultimul an considerabil mai accesibile.

Potrivit estimărilor FPSI, preţurile pe acest segment rezidenţial s-au diminuat în ultimul an într-un ritm de 20-30%, mult peste media pieţei. Este şi  cazul regiunii Dordogne, unde preţurile caselor de vacanţă s-au diminuat cu până la 30%. „Pierderea vânzătorului este aproape întotdeauna câştigul investitorului, iar creşterea ofertei din piaţă înseamnă că ai de unde alege ce să cumperi, la preţuri foarte bune“, subliniază reprezentanţii Obelisk. 

Mersul preţurilor

Din punct de vedere istoric, piaţa rezidenţială franceză a înregistrat preţuri relativ stabile. În perioada 1999-2006, a avut loc o oarecare îndepărtare de acest tipar, preţurile înregistrând creşteri anuale de peste 5%, potrivit datelor FPSI. Apogeul a fost atins în 2004, când locuinţele s-au scumpit cu 17,8%. Această creştere alertă s-a încheiat însă în 2006, iar piaţa a revenit în limite normale, cu variaţii anuale de sub 5%.

În 2008, cele mai mari ieftiniri ale apartamentelor, în valoare de 13,2%, s-au înregistrat în Cannes, potrivit datelor FNAIM. O evoluţie asemănătoare a fost înregistrată şi în Toulon, unde rata de scădere s-a ridicat la 12%.
Au existat totuşi şi situaţii în care preţurile au crescut pe parcursul anului trecut. Este cazul unor oraşe precum Meaux, Angers, Limoges sau Annecy, fiecare dintre acestea înregistrând un avans de 6%. Variaţiile înregistrate de la o zonă la alta nu fac decât să ilustreze eterogenitatea pieţei imobiliare franceze.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite