Cum să vinzi o locuinţă la periferie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum să vinzi o locuinţă la periferie
Cum să vinzi o locuinţă la periferie

Locuinţele de la marginea oraşului pot fi mai ieftine şi cu aproape 1.500 de euro pe metru pătrat decât o casă similară din zonele centrale sau ultracentrale ale oraşului. Peste 76% dintre amatorii de case ocolesc periferia. Adrian Niculae, un dezvoltator care vinde cu succes locuinţe în Bragadiru, vrea să contrazică cifrele.

În drum spre ieşirea din Bucureşti, către ansamblul de vile Atlantic din Şoseaua Alexandriei – cel mai mic preţ pe metru pătrat din cadrul Condominium Expo, târg imobiliar încheiat duminică – ne aşteptam să găsim locuinţe noi cuprinse de străzi noroioase. Am rămas însă plăcut surprinşi de infrastructura organizată în acest complex rezidenţial. Ansamblul are toate utilităţile necesare şi drumurile interioare de acces asfaltate.

De altfel, acelaşi clişeu se regăseşte şi într-un studiu online realizat de către compania de cercetare Daedalus. Conform acestuia, între un apartament amplasat într-o clădire veche în interiorul oraşului şi unul situat într-o clădire nouă în afara oraşului, peste 76,2% dintre bucureştenii intervievaţi optează pentru clădirea veche în oraş.

Compartimentare la alegere

Proiectul de vile Atlantic, situat la 1,5 kilometri de Bucureşti, pe Şoseaua Alexandriei, cuprinde 15 vile, dintre care nouă sunt finalizate, ceea ce înseamnă prima fază din ansamblu.

A doua fază va fi construită începând din primăvara anului viitor. „Vilele sunt compuse din parter, etaj şi mansardă, iar unele au şi demisol. Casele se pot vinde integral sau per apartament, ceea ce înseamnă un etaj de casă“, explică Iliuţă Oprea, şeful de şantier al Atlantic.

Un apartament are 135 de metri pătraţi şi costă sub 90.000 de euro, cu negocieri. „De asemenea, casele sau apartamentele pot fi cumpărate la roşu sau la cheie, compartimentate şi finisate la cerere. O vilă întreagă costă 270.000 de euro“, spune Adrian Niculae, dezvoltatorul complexului.

Ce i-a atras pe cumpărători aici? Fără îndoială, în primă fază, preţul mic – 660 de euro pe metru pătrat, inclusiv TVA. „Am cumpărat aici o locuinţă pentru că e ieftin, iar construcţia e bine realizată. Dacă mai eşti şi aproape de serviciu, cum sunt eu, este perfect“ spune Dragoş P, unul dintre locuitorii complexului.

Preţul „corect“, sub 800 de euro

În afară de infrastructură, şi preţul joacă un rol extrem de important în alegerea zonei în care să-ţi cumperi o casă. Dacă în zonele centrale din Capitală preţul mediu al unui metru pătrat de apartament variază între 1.500 şi 2.000 de euro, în zonele periferice costul pe metru pătrat de locuinţă poate aduce reduceri semnificative bugetului alocat pentru achiziţionarea unei case.

„O locuinţă standard poate fi ridicată fără probleme cu un cost de 500-550 de euro pe metru pătrat, ceea ce duce la un preţ de vânzare de maximum 800 de euro pe metru pătrat. Dezvoltatorii trebuie să înţeleagă că au trecut vremurile profitului rapid şi că investiţiile se amortizează în minimum şapte ani, nu într-unul sau doi“, spune Daniel Fuchs, managing partner Spiegelfeld International, companie de consultanţă imobiliară.

image


În acest concept s-a încadrat şi Adrian Niculae, cu preţuri cu mult mai mici decât în interiorul oraşului. Astfel, din cele nouă case, a câte trei apartamente, el mai are disponibile numai opt apartamente. „Inclusiv pentru celelalte locuinţe rămase sunt în discuţii cu mai multe persoane şi cred că până la finele acestui an o să avem vilele pline“, consideră Niculae.

Randamentul investiţiei prin ochiul specialistului

Evoluţia preferinţelor de amplasare a caselor a fost una sinusoidală. Prin anii 2000 omul a început treptat să fie descentrat, mai puţin focusat pe zona de centru a oraşului şi mai mult spre periferie, iar asta pentru că la momentul acela se intra şi se ieşea repede din oraş. Începând cu anul 2004, oamenii au început din nou să fie atenţi la poziţionări şi atunci s-a cerut iarăşi ultracentralul, lucru ce a durat până în anul 2008.

Acum, tendinţa este bivalentă, unii vor în centru, pentru că acum preţurile au devenit mai accesibile faţă de anii trecuţi şi din comoditate. Aceste zone sunt îndreptate spre oamenii din pătura medie-superioară. Periferia însă se adresează păturilor mijlocii, pentru că preţul aici le permite să cumpere. În prezent, peste 65% dintre oameni caută case în zone centrale şi 35% se orientează spre periferii. Cred însă că procentajul celor care optează pentru periferie poate creşte considerabil dacă infrastructura va fi una bună şi preţurile se vor menţine.

Ioan Roşu, director general al companiei de consultanţă imobiliară Apulum94

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite