Clădirile monument istoric, afaceri profitabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă Adevărul
Arhivă Adevărul

Construcţiile vechi pot fi renovate pe banii statului sau vândute investitorilor specializaţi în achiziţia unor astfel de proprietăţi, majoritatea străini care au deja un portofoliu format din case de acest tip. Printre clădirile pentru care a existat întotdeauna interes din partea cumpărătorilor se numără cele încadrate în categoria monumentelor istorice.

Oferte sunt destul de multe. Asta pentru că unii proprietari nu pot să le întreţină sau nu ştiu cum pot obţine bani de pe urma lor. Sau nu ştiu că pot obţine finanţări de la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) sau de la autorităţile locale pentru renovarea clădirilor istorice.

Afaceri cu istorie

Cumpărătorii sunt însă oameni de afaceri conştienţi de potenţialul acestor proprietăţi care pot fi renovate şi revândute pe bani mulţi. Ele pot fi închiriate unor ambasade sau altor companii interesate să-şi mute birourile în clădiri cu „prestanţă".

Mihai Badea este unul dintre aceşti cumpărători de istorie. „Cumpăr vile vechi, monument istoric, amplasate în zone semicentrale, iar gradul de conservare nu este foarte important", descrie el proprietăţile de care este interesat.

În ultimele luni a găsit mai multe astfel de case şi se află în negocieri cu proprietarii. Încearcă să obţină un preţ cât mai mic. „Acesta este un moment propice pentru astfel de tranzacţii, preţurile fiind cu mult mai scăzute faţă de anul trecut", spune Badea. Important este să ai bani lichizi şi o echipă bună de restauratori. „Recuperarea banilor şi obţinerea unui profit prin revânzare sau închiriere este doar o chestiune de timp", explică investitorul.

În România există aproape 30.000 de astfel de construcţii, aflate în proprietate privată sau a statului. Cele care la un moment dat au fost scoase la vânzare de către proprietarii care le-au revendicat după 1989 au fost achiziţionate în mare parte de către diferite persoane fizice sau companii, româneşti sau străine, deşi statul are drept de preempţiune asupra acestora.

Asta înseamnă că aceste proprietăţi nu pot fi vândute fără acordul MCPN sau al direcţiilor judeţene culturale, pentru că aceste instituţii au prioritate în ceea ce priveşte achiziţiile de acest tip. În schimb, ele nu pot impune preţul la care să se facă tranzacţia, şi cum bugetele sunt mici, avizul este acordat proprietarilor de cele mai multe ori. Aceştia din urmă ajung astfel să caute cumpărători pe piaţa liberă.

Preţuri de până la nouă milioane de euro

Totuşi, nu toţi proprietarii de clădiri istorice sunt dispuşi să lase la preţ. „Avem la vânzare, de exemplu, o vilă din anii 1910-1915 pentru care proprietarul cere o sumă de 850.000 de euro, sub care nu este dispus să negocieze prea mult", spune Sorin Bărbunar, reprezentant al agenţiei imobiliare Perfect Consulting Team, care are în ofertă o casă monument istoric situată în Bucureşti, în-tr-o zonă centrală, la doi paşi de piaţa Rosetti. A primit mai multe oferte, dar nicuna nu a fost acceptată pentru că nu erau la nivelul cerut de către posesorul casei.

Construcţia are 313 metri pătraţi suprafaţă, 60 de metri pătraţi de teren şi a fost renovată în anul 2007. Dacă însă aceasta este la un preţ „accesibil", nu se poate spune acelaşi lucru despre alte două clădiri, pentru care proprietarii cer 8,5 milioane de euro şi nouă milioane de euro. Prima este o clădire cu 28 de camere şi o suprafaţă constrută de 1.400 de metri pătraţi. Renovarea fost finalizată în anul 2008, iar arhitectura respectă modelele iniţiale din 1890.

A doua clădire este construită la sfârşitul secolului al XIX-lea şi conţine numeroase lucrări de artă. Ambele clădiri au acordurile pentru vânzare de la Ministerul Culturii şi Cultelor, dar preţul îi cam sperie pe potenţialii cumpărători.

Paralelă cu pieţele internaţionale

În statul Minnesota din Statele Unite ale Americii, senatul a aprobat o lege prin care se acordă credite în condiţii speciale pentru renovarea clădirilor istorice. Arhitecţii, investitorii sau persoanele fizice care deţin o astfel de proprietate au acces la împrumuturi cu dobândă redusă şi cu termene mărite pentru returnare, şi în plus sunt scutite de 25% din impozitul pe clădire.

În Italia, în oraşul Trento, autorităţile locale impun reguli extrem de restrictive pentru protejarea clădirilor istorice. Proprietarii acestora nu au voie să facă niciun fel de modificări, nici măcar în ceea ce priveşte culoarea pereţilor interiori.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite