Chiria la parter, diminuată cu 50%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiria la parter,  diminuată cu 50%
Chiria la parter, diminuată cu 50%

În 2008, un apartament la parter aducea proprietarului o chirie lunară şi de 1.000 de euro. Până anul trecut, închirierea apartamentelor la parter era o afacere profitabilă. În 2009, randamentele din acest tip de proprietate au scăzut semnificativ.

Imobilele de la parter sunt destinate mai ales birourilor pentru firme mici şi mijlocii. De aceea, până anul trecut, proprietarii unui astfel de apartament obţineau câştiguri semnificative. „Închirierea la parter nu mai reprezintă aceeaşi tentaţie, iar astăzi, dacă se mai cer, aceste apartamente sunt dorite pentru relocare, de la trei camere la două spre exemplu“, declară Ioan Roşu, director general al firmei de consultanţă imobiliară Apulum94.

În prezent, cererile de acest tip vin din partea celor care nu-şi permit un spaţiu într-o clădire de birouri sau pentru mutări. „Mişcarea pe întreg sectorul de închirieri este una destul de lentă, însă mai ales apartamentele cu vad, destinate spaţiilor de birouri, au cel mai mult de suferit. De aceea, preţurile de închiriere al acestor apartamente au scăzut la jumătate“, mai spune Ioan Roşu.

Chirie între 12 şi 17 euro pe metru pătrat

În prezent, ponderea imobilelor de la parter, din întreaga ofertă de locuinţe de închiriat, ocupă aproximativ 10-18%, potrivit estimărilor din piaţă.

„Dintre acestea, un regim mai aparte îl au cele care se bucură de o poziţie vizibilă, stradală, sau cel puţin cele care au un acces uşor, astfel încât săfie pretabile şi pentru destinaţii comerciale, nu numai de birouri sau locuinţe“, explică Mirela Raicu, corporate senior consultant în cadrul companiei Esop. În ceea ce priveşte preţurile, acesteau au scăzut şi ele considerabil, cele mai mari fiind în cartierele selecte din Capitală, precum Dorobanţi sau Primăverii.

„La apartamentele de la parter situate în zone ultracentrale, precum Unirii, Universitate, Romană sau Victoriei, chiria se situează între 12 şi 15 euro pe metru pătrat, de regulă cu 1,5-2 euro mai mult decât restul apartamentelor din acelaşi imobil“, completează ­Mirela ­Raicu. În zona de nord, spune reprezentantul Esop, care cuprinde cartiere precum Aviatorilor, Dorobanţi sau Primîverii, chiriile pentru acest tip de spaţii variază între 13 şi 17 euro pe metru pătrat, valoarea maximă fiind atinsă pentru spaţiile cu poziţionare deosebită, stradală. „În celelalte zone centrale, chiria este între 10 şi 13 euro pe metru pătrat, excepţie făcând imobilele poziţionare stradal, care pot înregistra valori cu 1-3 euro pe metru pătrat mai mari faţă de media zonei respective“, mai spune Mirela Raicu.

Garsoniera, cea mai căutată

Garsonierele reprezintă cel mai cerute tip de imobil pe acest segment. „Dacă este să ne putem pronunţa asupra celui mai cerut imobil de acest tip, am putea spune că garsoniera este cea mai solicitată, deşi în pondere mică şi aceasta“, susţine ­Ioan ­Roşu.

La negociere, o garsonieră într-o zonă semicentrală sau centrală poate fi tranzacţionată şi la 250 de euro chirie lunară, chiar dacă preţul de pornire din partea proprietarului este de 300 de euro pe lună, potrivit reprezentantului Apulum94.

Inclusiv preţurile în cazul clădirilor office au scăzut extrem de mult. „Spre exemplu, eu recent am tranzacţionat într-o clădire de birouri de clasă B din Capitală un spaţiu la numai 6 euro pe metru pătrat“, completează reprezentantul agenţiei Apulum94.

Ochiul specialistului

În ultima perioadă, majoritatea companiilor au fost interesate de o imagine cât mai solidă a firmei în piaţa în care activează.

Astfel, stimulată şi de creşterea ofertelor de spaţii în clădiri de birouri, cererile s-au orientat către această piaţă. Problema pe care clienţii o întâmpină în relocare este suprafaţa căutată, mai ales dacă vorbim de arii sub 100 de metri pătraţi. În clădirile de birouri este dificil de compartimentat spatiul unui nivel pentru a asigura suprafeţe mici.

După încercări de a se reloca într-o clădire de birouri, astfel de companii se îndreaptă către apartamente pretabile de activităţi comerciale, însă fără preferinţă de etaj.

Ca toate preţurile din piaţa imobiliară, şi nivelul chiriilor pe acest segment a suferit scăderi, procentajul fiind diferit de la zonă la zonă, la dotări oferite, însă scăderea medie este de peste 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cristina Roşca managing partner Real Time

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite