Casele grupate, economii de 15%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezvoltatorii aduc pe piaţă unităţi locative de tip duplex sau „spate în spate” pentru a obţine un preţ final mai mic. Costul redus în comparaţie cu o casă individuală este atu-ul locuinţelor grupate. În timp de criză, preţul mic eclipsează dezavantajul unei intimităţi mai mici.

Pentru constructorii care aleg varianta caselor grupate, economiile sunt semnificative. Asta se traduce printr-un preţ final mai mic, element care se poate dovedi esenţial în condiţii de criză

 „Noi am dorit să avem un preţ final pentru cumpărător de 84.000 de euro plus 5% TVA. Preţul include finisarea exterioară completă şi interiorul „la roşu”. Ne-am stabilit de la început o limită pentru costul de construcţie pe unitate”, spune Marcela Chiran, director marketing Green City.

Ansamblul este situat în comuna 1 decembrie şi va avea la data finalizării primei faze, 30 septembrie 2009, un total de 356 de unităţi locative. Casele sunt construite în sistemul „spate în spate”, grupate câte patru şi fiecare beneficiază de 100 de metri pătraţi de curte.

„Avem deja 40 de contracte încheiate în Green City”, spune Iulian Munteanu, director de vânzări în cadrul Eurometropola. Unii constructori nu văd însă avantaje în a edifica vile în acest fel.

„Consider că duplex-urile, casele spate în spate sau chiar cele înşiruite sunt recomandate numai în cazul în care suprafaţa de teren nu permite construcţia a două case separate.  Avantajele derivă din economia care se face cu achiziţionarea terenului”, crede Aniţei Nechita, administrator al firmei Real Construct.

Preţ mic versus intimitate sporită

În afară de preţul parcelei pe care urmează a fi edificată locuinţa, alţi factori de reducere a costului sunt racordurile şi pereţii comuni.

„Şi consumul energetic pe parcursul lucrării, care este mai redus fără un perete exterior, este important pentru costul final. Dacă ne referim la suprafeţe şi finisaje similare, diferenţa de cost dintre o casă tip duplex şi una individuală se ridică la 10%. În anumite cazuri, aceasta s-ar putea ridica chiar şi la 15%” explică Mircea Bulboacă, inginer şi directorul general al firmei CON-A.

Un dezavantaj al caselor grupate este gradul mai mic de intimitate faţă de o locuinţă individuală. „Există şi o serie de inconveniente aduse de convieţuirea într-un spaţiu limitat şi mă gândesc că o familie vrea o casă tocmai pentru a rezolva problemele de intimitate ce le -ar fi avut la bloc. Şi când spun asta o spun din punct de vedere al clientului, nu al constructorului. În ceea ce priveşte economia proprie de bani pentru manoperă şi materiale o consider sub 10%, faţă de o casă single”, explică Nechita.

Constructorii, pro duplex

Din punct de vedere al constructorului este mai uşor să construieşti un duplex decât două case separate. „Această construcţie aduce un plus pentru constructor  datorită faptului că duplexurile sunt de obicei simetrice şi acest lucru este un avantaj, iar pentru client este chiar recomandabil să realizeze un astfel de proiect într-o situaţie  de criză”, susţine Bulboacă.

Un alt avantaj este reprezentat de cantităţile de materiale puse în operă la acelaşi punct de lucru, care sunt mai mari şi permit optimizarea transporturilor şi celorlalte cheltuieli. „ Noi am executat un ansamblu rezidenţial cu 28 de case înşiruite, al căror cost final pe unitate a fost aproximativ egal cu preţul unui apartament. Suprafaţa aferentă unei astfel de case este de 100 de metri pătraţi utili şi teren de 105 metri pătraţi”, afirmă Bulboacă.

image

Pentru client este recomandabil să realizeze un astfel de proiect într-o situaţie de criză

image


Mircea Bulboacă
directorul general CON-A

Randamentul investiţiei prin ochiul specialistului
Oana Fâcă
Corporate Senior Consultant ESOP


- Casele grupate sunt cumpărate la un nivel redus pe piaţa locală. Românii sunt singurii care pot „sacrifica” o intimitate maximă doar pentru a pleca efectiv dintr-o locuinţă la bloc. În cadrul agenţiei noastre, acest segment de case se închiriază mai mult decât se cumpără, dar tot la un nivel destul de mic.

- Singurele persoane care „acceptă” o astfel de locuinţă sunt expaţii care nu beneficiază de un buget suficient pentru o casă independentă şi mai ales cu o curte generoasă. Ca recomandare, o casă duplex sau spate în spate este de preferat să se evite, dacă se doreşte un maximum de confort şi de intimitate.

- Cu toate acestea, deoarece condiţiile actuale nu sunt tocmai cele mai favorabile, se poate apela şi la o locuinţă de acest tip. Oferta agenţiei noastre este reprezentată în procent de maximum 20% din case duplex, lipite, înşiruite sau spate în spate, însă numai pentru închirieri.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite