Marea Britanie ia crema investiţiilor
0
Aproape jumătate din activitatea europeană de tranzacţionare imobiliară din perioada iulie - septembrie s-a înregistrat în Regatul Unit. Investitorii britanici s-au reorientat către ţara de baştină pentru a cheltui bani pe proprietăţi imobiliare. Ei au făcut cumpărături de 3,5 miliarde de euro în trimestrul al treilea.
Majoritatea covârşitoare a sumelor cheltuite de investitorii britanici în trimestrul al treilea – 97% din total – au mers către proprietăţi din Regatul Unit, potrivit unui studiu al companiei de consultanţă imobiliară DTZ. Ce i-a determinat pe englezi să se întoarcă acasă? Deprecierea lirei sterline, precum şi revalorizarea întârziată a proprietăţilor în cadrul unor pieţe europene au reprezentat factorii principali în această decizie.
Pleacă americanii din Anglia?
Această tendinţă ar putea însă să-i gonească din Albion pe investitorii de peste ocean. Şi asta din cauza lipsei produselor de investiţii şi a cererii relativ puternice din Marea Britanie, aspecte care ar putea conduce către comprimarea randamentelor.
„Ne aşteptăm ca o parte din capitalul de peste ocean, care acum vizează piaţa britanică, să se orienteze către alte pieţe europene care pot să ofere o valoare mai bună, de exemplu Belgia, Franţa sau Suedia”, spune Magali Marton, şef al departamentului cercetare pe zona Europa Continentală şi Orientul Mijlociu din cadrul DTZ.
Momentan, randamentele din Marea Britanie sunt 6,46% pe sectorul de retail, 7,82% pe segmentul de spaţii industriale şi 7,75% la clădirile de birouri, potrivit unui raport al companiei de consultanţă imobiliară Cushman&Wakefield.
Perspectivele pe termen scurt nu sunt deloc îmbucurătoare. Tendinţa este una de scădere a randamentelor în toate sectoarele menţionate (retail, spaţii industriale, clădiri de birouri). În ciuda acestor cifre, Marea Britanie rămâne deocamdată atractivă pentru investitorii străini. Aproximativ 60% din totalul investiţiilor străine din trimestrul al treilea din Europa au fost concentrate către Regatul Unit, potrivit DTZ.
Estul şi Centrul, codaşele Europei
Atât economia, cât şi piaţa închirierilor sunt încă fragile în Europa. Acesta este motivul pentru care investitorii rămân concentraţi asupra proprietăţilor de calitate, care asigură un venit sigur şi pe termen lung. Acestea sunt predominante în Europa Occidentală, în ţări precum Marea Britanie, Germania şi Franţa. Astfel, investiţiile s-au ridicat la doar 1% din totalul activităţii de tranzacţionare în cadrul pieţelor emergente din Europa Centrală şi de Est, unde riscurile percepute sunt mai mari.
Şi investitorii germani au preferat patria-mamă. Aceştia au investit în total 2,3 miliarde euro în perioada iulie - septembrie, reprezentând 17% din totalul investiţiilor la nivel european. Aproape jumătate din această sumă a fost investită pe piaţa autohtonă.
Mersul preţurilor
Totalul investiţiilor peste hotare din Europa se ridică la puţin peste 6 miliarde de euro şi reprezintă 40% din totalul activităţii, potrivit DTZ. Important de menţionat este faptul că la această sumă au participat două tranzacţii mari, care depăşesc valoarea de un miliard euro.
Una dintre tranzacţii, în valoare de 1,15 miliarde de euro, se referă la achiziţionarea de către Blackstone a 50% din Broadgate, la Londra. Cea de-a doua tranzacţie, de asemenea cu o valoare de 1.15 miliarde de euro, a presupus achiziţionarea unui portofoliu al băncii BBVA din Spania de către compania Tree Inversiones Inmobiliarias.
Alte operaţiuni semnificative din trimestrul al treilea sunt achiziţionarea de către AM Alpha GmbH a complexului multifuncţional Lenbach Gärten (200 de milioane de euro), precum şi cumpărarea de către o altă companie germană, Union Investment Real Estate GmbH, a clădirii de birouri AC4 din Paris (177 de milioane de euro).