Blazon istoric pentru proprietăţi moderne

Blazon istoric pentru proprietăţi moderne

Un castel poate costa între 500.000 şi 30.000.000 de euro, dar renovarea se face cu bani europeni. Un palat poate fi transformat cu uşurinţă într-un hotel de cinci stele, cu condiţia ca măcar o parte din întregul ansamblu să aibă destinaţia de muzeu.

Mai citeşte şi:

• Castelele Angliei devin proprietăţi ecologice
• Viaţă de rege în castel cu lac la preţ de vilă
• Vinde castele gonflabile la preţul unei case

 
„Castel de vânzare“ – un anunţ care sare în ochi atunci când „răsfoieşti“ paginile de internet cu anunţuri imobiliare. Te aştepţi să fie undeva în Franţa, nu la doi paşi de Bucureşti sau în zone pe care le-ai străbătut de nenumărate ori şi pe care aveai senzaţia că le ştiica-n palmă. Castelul Cantacuzino Buşteni, Castelul Teleki din Satulung, Castelul Zlatna din Alba Iulia sau Castelul Haller din Sânpetru, judeţul Mureş,sunt doar câteva dintre proprietăţile care au creat un nou segment în piaţa imobiliară.

Discreţie absolută

Am ajuns în Buşteni, celebra staţiune de pe Valea Prahovei, în jurul prânzului. Nu ştiam foarte bine unde se află proprietatea pe care o căutam, aşa că am întrebat localnicii. „Castelul Cantacuzino? Nici nu ştiam că este în Buşteni!“, ne-au răspuns primii doi oameni pe care i-am oprit pe stradă. Un altul, un domn de vreo 40 de ani, ne-a zis că parcă ştia că ar fi un castel pe undeva pe lângă Primărie. Aşa că am luat-o spre centrul oraşului. Ne-am uitat pe culmile munţilor şi în afara unor nori negri care se îndreptau ameninţător către vilele multicolore aliniate de o parte şi de alta a drumului nu am văzut nimic care să semene a palat. Ne-a lămurit poştaşul, care venea la pas rapid cu taşca atârnată de umăr.

„A, păi o luaţi pe drumul de vizavi de primărie şi mergeţi drept vreo sută de metri“. I-am urmat sfatul şi, după ce am cotit de două ori, din spatele unui şir de brazi, şi-a făcut apariţia impresionantul edificiu construit de Grigore Cantacuzino în 1911. Ascuns de privirile curioşilor, castelul a aparţinut până acum câţiva ani Ministerului de Interne, până când a fost revendicat de o nepoată a prinţului. „Aici era pe vremea lui Ceauşescu un sanatoriu, în teorie cel puţin, pentru că toată lumea ştia că aici veneau membrii de partid şi prietenii lui Nicu Ceauşescu să se relaxeze şi să petreacă“, ne-a povestit Dumitru Drăghici, administratorul castelului.

Renovare pe bani europeni

Kurt Neuschitzer vrea să tranforme palatul în centru cultural

Castelul a fost cumpărat de cinci asociaţi acum aproape un an, pentru aproape 30 de milioane de euro. „Cunoşteam deja România pentru că făceam afaceri în Capitală atunci când ne-am hotărât să investim în proprietăţi imobiliare în Braşov. Încă ce când am văzut pentru prima oară acest castel, mi-am dat seama că are un potenţial uriaş“, spune Kurt Neuschitzer, unul dintre investitori.

Primul lucru pe care l-au făcut noii proprietari a fost afle cum poate fi castelul renovat. „Vrem să îl facem exact aşa cum era cu o sută de ani în urmă, chiar dacă asta presupune să apelăm la pictori sau arhitecţi şi specialişti care vor trebui să recreeze folosind chiar şi acelaşi tip de vopsea, de exemplu“, explică Neuschitzer. Trebuie refăcut tot acoperişul, pentru că ţigla se sfărâmă la cea mai mică atingere, precum şi interiorul, indiferent că este vorba de scări sau de pereţi. O adevărată problemă este cea a ferestrelor. Vitraliile vechi nu mai existau, au fost înlocuite cu geamuri banale, iar fotografiile făcute în urmă cu zeci de ani nu apar.

Neuschitzer l-a găsit până la urmă pe nepotul sticlarului care a lucrat pentru prinţ acum o sută de ani. Acesta l-a ajutat să afle cum arătau ferestrele originale. „Sunt foarte puţine fotografii cu palatul original, iar mobilierul din camere şi picturile care cândva împodobeau pereţii au dispărut cu desăvârşire“, spune Kurt Neuschitzer.

În curte sunt amenajate mici cascade şi grote, precum şi o capelă

Pentru renovare au apelat şi la reprezentanţi ai U niunii Europene care le-au dat o veste bună: renovările pot fi făcute cu fonduri europene, cu condiţia ca palatul principal să rămână deschis publicului. Astfel, doar 10% din investiţie va fi făcută cu fonduri proprii. Proprietarii speră să termine lucrările în maximum doi ani.

Complexul va fi dedicat în primul rând evenimentelor culturale, dar corpurile secundare ale palatului vor fi transformate într-un hotel cu maximum zece camere. „În timp, intenţionăm să construim şi un mic hotel de lux, cu 30-40 de camere, în spatele castelului, dar totul va păstra acelaşi aer istoric“, spune Kurt Neuschitzer.

Până una-alta, proprietarii au renovat băile în întregime, au reparat parţial clădirea principală şi au amenajat o bucătărie utilată cu tot ce este necesar pentru organizarea unor petreceri private. În complex se va organiza între lunile decembrie şi februarie şi un târg de Craciun.

Corpul principal al Castelului Cantacuzino are  o suprafaţă desfăşurată de  3.148 de metri pătraţi, este compus din parter şi etaj, iar corpurile doi şi trei totalizează 517 metri pătraţi. Curtea şi grădina, în care se află şi o capelă, se întind pe 3,5 hectare, dar întreg domeniul mai cuprinde şi 970 de hectare de pădure.

Castelul se compară cu alte edificii realizate în stilul neobrâncovenesc, cum ar fi Palatul patriarhal, complexul Peleş din Sinaia şi cel de la Cotroceni. Repertoriul decorativ interior este alcătuit din stucatură policromă, pictură ornamentală şi figurativă, vitralii, tâmplărie sculptată, plafoane casetate, balustrade sculptate în piatră, din fier forjat sau din lemn, pardoseli din dale de gresie decorativă sau parchet. Acestora li se adaugă arcade grandiose picate cu imagini religioase sau cu portrete ale familiei Cantacuzino.

Şcoala devine „linia întâi“

În castel se află o colecţie heraldică unică în România

Un castel care încă nu şi-a găsit un stăpân care să îl restaureze este cel din Boteşti – Zlatna, judeţul Alba. A fost construit prin anii ‘30 de către un arhitect italian şi a servit, la început, ca reşedinţă de vară pentru familia lui Ion Gigurtu, fost premier al României şi mare om de afaceri în perioada interbelică. Compus din 19 camere, castelul a fost ridicat pe parcursul a patru ani. După naţionalizarea sa, imobilul a fost folosit ca sediu al unei societăţi miniere, iar din anii ‘50 ca local de şcoală pentru copiii din zonă şi tabără şcolară, în timpul verii.

La începutul anilor ‘80, clădirea a fost dată unei unităţi militare. Aici a fost filmat o parte din filmul „Noi, cei din linia întâi“, regizat de Sergiu Nicolaescu, în 1985, iar clădirea a suferit daune importante în urma scenelor de război. Castelul a fost cumpărat de la Consiliul Judeţean de o societate italiană care avea în proiect renovarea lui şi transformarea lui în hotel.

Castelul Haller a rămas în ruine  din cauza unui blestem , conform unei legende

Totuşi,după ce au făcut o parte dintre lucrările necesare, cum ar fi restaurarea acoperişului, realizarea hidroizolaţiei fundaţiei, demolarea tavanelor din lemn şi armarea planşeului de mansardă, italienii au decis să renunţe la el şi l-au scos la vânzare pentru 500.000 de euro. „Proiectul făcut pentru refacerea complexului prevede 23 de apartamente, restaurant şi bucătărie la demisol, pentru care există deja autorizaţii. În plus, este o zonă cu fond de vânătoare şi se poate concesiona oricât teren este nevoie“, spune Razvan Hudrea, administrator al Best Invest Imobiliare, agenţie care intermediază vânzarea proprietăţii.

Castelul, cu o suprafaţă construită de 1.400 de metri pătraţi, amplasat pe un domeniu de 8.800 de metri pătraţi, se află la poalele Munţilor Apuseni, la 45 de kilometri de Alba-Iulia.

Blestemele nu îi sperie pe investitori

Un alt castel pentru care se caută cumpărător este Teleki din Satulung, care a fost scos la licitaţie de omul de afaceri Mircea Mărieş, actualul proprietar.

Mărieş a cumpărat castelul în 1999 cu suma de 120.000 de lei, după ce statul a investit în imobil, pentru reparaţii, aproape 170.000 de lei. El a vrut să facă un hotel de patru stele din imobilul vechi de aproape 300 de ani.

Castelul a aparţinut contelui-general Samuel Teleki şi a fost construit pe ruinele unui vechi imobil tătărăsc din secolul al XII-lea. După 1989, castelul nu a fost niciodată revendicat. În curtea castelului şi în împrejurimile ce au aparţinut familiei conţilor Teleki se află un parc dendrologic cu arbori vechi de peste trei secole.

Un castel care le dă fiori agenţilor imobiliari mai superstiţioşi este Haller din Sânpetru, judeţul Mureş, despre care localnicii spun că a fost blestemat. Legenda povesteşte că o ţigancă vrăjitoare, înfuriată de cruzimea contelui Alardi Ferenc, care i-a biciuit pe nedrept soţul, a blestemat familia şi castelul acestuia la pustiire veşnică. De atunci, se zice că necazurile s-au ţinut scai de aşezământ şi de cei care l-au locuit.

Fosta locuinţă princiară, monument istoric, nu mai are acum acoperiş şi nici geamuri, iar zidurile sunt aproape dărâmate. Reprezentanţii proprietarului clădirii, Biserica Romano-Catolică, spun că au scos la vânzare castelul şi că există deja câteva firme şi persoane private interesate de achiziţionarea lui.

Paralelă cu pieţele internaţionale

Chateau de Villette, castelul unde a fost filmat Codul lui Da Vinci, a fost scos la vânzare.  Întins pe 750.000 de metri pătraţi, domeniul cuprinde două lacuri rectangulare, fântâni în cascade şi grădini proiectate de André Le Nôtre, cel care a proiectat şi grădinile de la Versailles. Imobilul costă 39 de milioane de dolari. Castelul are 18 dormitoare şi a fost realizat în 1668 pentru Francois Mansart, Conte de Aufflay, ambasador la Veneţia. Impresionanta propietate are şi sală de gimnastică şi de biliard, ba chiar şi piscină şi teren de tenis. Castelul îi aparţine Oliviei Hsu Decker, care mult timp a fost consiliera starurilor de la Hollywood în materie de turism. Printre cei sfătuiţi de ea se numără Sharon Stone, Cher, Lenny Kravitz.

Un castel în ruine din epoca elisabetană, despre care se spune că ar fi bântuit, a fost scos la licitaţie în Ţara Galilor. Preţul de pornire pentru Llantwitt Major Castle, construit în 1596, a fost de numai 7.300 de euro. Proprietatea, aflată la 30 de kilometri de Cardiff, în sudul Ţării Galilor, a aparţinut unei singure familii până la începutul secolului al XVIII-lea, când a fost abandonat şi a căzut în ruine.