Ansamblurile mamut, imune la criza financiară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai mari proiecte din Capitală după numărul de unităţi anunţate vor însuma 20.000 de locuinţe. Anul trecut, când efectele crizei mondiale se vedeau în buzunarele primilor perdanţi, cinci investitori anunţau construcţia pe piaţa autohtonă a peste 20.000 de locuinţe.

Marii dezvoltatori spun că pe şantierele lor se va lucra şi în 2009. Optimismul nu mai este însă omniprezent în declaraţiile lor. Au apărut nuanţe.

Da, primele faze ale proiectelor vor fi realizate. Pentru acestea, de regulă, băncile au acordat finanţare. Ce se va întâmpla însă mai departe cu grandioasele proiecte? Până şi analiştii se feresc de predicţii ferme.

Compania Martinsa Fadesa, care în vara trecută a intrat în incapacitate de plată în Spania, şi-a anunţat intenţia de a construi cel mai mare complex rezidenţial din România.

64 de hectare, suprafaţa ansamblului Bonaire

Ansamblul Bonaire va fi ridicat în comuna ilfoveană Ştefăneştii de Jos, din apropierea Capitalei şi va avea un număr record de locuinţe. Nu mai puţin de 7.600 de apartamente şi vile au fost proiectate în ansamblul dezvoltat pe o suprafaţă de 64 de hectare. Pe lângă imobilele de locuinţe, complexul va mai cuprinde spaţii de birouri, de retail şi un hotel.

Când băncile dădeau bani tot mai greu şi la costuri tot mai mari, proprietăţile noi se devalorizau, iar numărul cumpărătorilor se înjumătăţise, Fadesa spunea că va investi peste un miliard de euro în acest ansamblu. De atunci lucrurile nu s-au schimbat cu mult.

1,2 miliarde de euro pentru proiectul Fadesa

„Am reevaluat investiţia necesară dezvoltării proiectului Bonaire până la aproximativ 1,2 miliarde de euro”, a declarat Pablo Perez Vazquez, Country Manager România Martinsa Fadesa. Acesta a subliniat faptul că firma are asigurată deja o parte din finanţare pentru ansamblul din Ştefăneştii de Jos. „Am început să vindem din terenurile pe care le deţinem în România şi ne aflăm in discuţii pentru alte loturi din portofoliu”, a mai spus Vazquez.

Nu doar străinii şi-au riscat finanţele pe timp de criză în Bucureşti. Tot de periferiile Capitalei a fost atras şi Dumitru Bucşaru, proprietarul echiperi de fotbal Unirea Urziceni, care a anunţat 4.000 de locuinţe noi în comuna 1 Decembrie. Ansamblul Green City este al doilea ca număr de unităţi locative lansate de-a lungul anului trecut.

Omul de afaceri, a cărui avere a fost evaluată în 2008 de „Adevărul 500 Miliardari“ la 150 milioane de euro, va finaliza minioraşul din sudul Bucureştiului în decurs de cinci ani. Suprafaţa de teren aferentă proiectului Green City este de aproximativ 103 hectare.

„Criza nu ne-a dat planurile peste cap. Proiectul merge înainte, pentru că firma nu întâmpină dificultăţi financiare”, a spus Dumitru Bucşaru, proprietarul ansamblului din localitatea 1 Decembrie.

Bucureştiul construit de israelieni

Cel mai mare complex din interiorul Capitalei, Allegro, va fi construit în cartierul Ghencea de compania Dimri International. Investitorul israelian, care se află la primul proiect pe piaţa locală, a alocat 135 de milioane de euro pentru primele două faze ale ansamblului de 3.600 de locuinţe.

Cele două etape vor însuma peste 1.100 de unităţi locative şi vor se vor finaliza în toamna anului viitor. Întregul proiect va fi terminat la sfârşitul lui 2013. Tot o companie israeliană va construi şi complexul ocupant al locului al patrulea în topul celor mai mari proiecte de case lansate în 2008. Tehnogrup vrea să construiască între 2.300 şi 2.500 de locuinţe în cadrul ansamblului Infinity Residence din Drumul Taberei.

Israelienii, printre cei mai activi investitori din imobiliarul autohton, construiesc şi cel de-al cincilea mare proiect de case din zona Capitalei. Grupul GTC, manageriat în România de omul de afaceri Shimon Galon, va investi peste 250 de milioane de euro în proiectul Garden of Eden, ce va dispune de aproape 2.000 de locuinţe. Acestea vor fi incluse în două ansambluri situate în Nordul Bucureştiului, în apropierea Şcolii Americane.

Randamentul investiţiei prin ochiul specialistului
Ioan Sorin Roşu director Apulum 94

Proiectele mamut sunt cele mai greu de gestionat. Multe din acestea nu au respectat o condiţie fundamentală impusă de piaţă- locaţia. În plină efervescenţă a sectorului imobiliar, ansamblurile de la periferii au reuşit să atragă cumpărători, însă acest lucru este foarte greu de realizat în contextul actual. Pe timp de criză, o condiţie esenţială în vederea reuşitei vânzărilor unui anumit complex de locuinţe este amplasamentul în interiorul oraşului.

Companiile ce nu vor fi nevoite să îşi facă griji suplimentare anul acesta au reuşit deja să asigure finanţarea necesară dezvoltării proiectelor anunţate.  Ansamblurile unde lucrările de construcţie au demarat şi dezvoltatorii au obţinut angajamentele de finanţare din partea băncilor încă de anul trecut vor reuşi să facă faţă crizei. În majoritatea cazurilor, aceste proiecte vor fi finalizate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite