Dragoş Dragoteanu vrea 15 milioane de euro pentru jumătate din afacere

După 14 ani de la înfiinţarea Euroest, fondatorului nici prin cap nu-i trece să vândă. Cel mult s-ar asocia cu un brand internaţional de renume. Cât ar cere pe jumătate din grupul compus din trei firme? Cel puţin 15 milioane de euro. Un sfert de oră după 9.30.Preşedintele Euroest soseşte cu respiraţia întretăiată după drumul parcurs pe jos de la o altă întâlnire.

Sediul companiei din America House. Preşedintele grupului ne foloseşte drept cobai pentru a pune în practică una dintre tacticile clasice de negocieri - „uşa în nas”. Aşezaţi pe unul dintre scaunele de culoare neagră, sute de clienţi l-au urmărit probabil la fel de nedumeriţi în timp ce dădea la o parte jaluzelele ferestrelor ce formează peretele stradal al biroului.

Perspectiva decrepită a blocului de vizavi, în contrast acut cu atmosfera de lucru occidentală dinăuntru, nu poate decât să dezamăgească. Cât cere proprietarul unui astfel de apartament pe un metru pătrat? O întrebare retorică, urmată de o mică pauză încărcată de o curioasă aşteptare.

Răspunsul îl dă apoi el însuşi, cu satisfacţia celui care ştie că realitatea depăşeşte cu mult orice sumă pe care ar da-o cel din faţa sa. 4.000 de euro pentru un apartament vechi de zeci de ani este un preţ care ar lăsa cu gura căscată pe oricine. Pe lângă această variantă, 2.000-3.000 de euro metrul pătrat într-un ansamblu rezidenţial nou, cu toate facilităţile, în Floreasca, pare o mană cerească.

Crede că poate vinde orice

„Sunt un vânzător pur-sânge”, ne aruncă apoi, zâmbind cu mândrie. Susţine că, orice lucru i s-ar da, poate convinge pe cineva să cumpere. Deşi pare desprinsă din vreun manual american de marketing, această afirmaţie se bazează pe o experienţă de „afaceri” tipic autohtonă. A început prin a vinde porci în târgul de animale, pe vremea când avea doar zece ani. Un lucru de care este cât se poate de mândru.

Poate pentru că procentajul din vânzări pe care i-l oferea tatăl său pentru animalele de care se îngrijea i-a adus în buzunar „mii de lei” pe vremea lui Ceauşescu. A continuat să facă bani din vânzări şi în timpul facultăţii, când aducea marfă din China şi din Polonia pentru a o vinde în „consignaţii”. Îşi aminteşte că, din primul lot de marfă a câştigat 2.000 de dolari. „O grămadă de bani” pe vremea aceea, ţine să precizeze. Ce a făcut, la vârsta studenţiei cu profitul astfel obţinut? L-a multiplicat, urmează, oarecum previzibil, răspunsul omului de afaceri de acum.

20.000 de euro, startul în real estate

După doi ani de comerţ cu diverse mărfuri, s-a hotărât să facă trecerea la imobiliare. În 1994 a înfiinţat firma Euroest, intuind potenţialul unei pieţe aflate în zorii evoluţiei. La vremea aceea, nu avea la dispoziţie mai mult de 20.000 de dolari, îşi aminteşte. Cu mai bine de jumătate din această sumă a cumpărat o casă de 12.000 de euro, pe care a renovat-o şi a revândut-o la un preţ dublu. După şase ani de la această primă  afacere, în 2000, a făcut primul milion de dolari.

Acesta a fost însă doar începutul. Astăzi, firma pe care o conduce se numără printre jucătorii de top de pe piaţa autohtonă. Nu vrea să vândă, deşi s-a gândit la posibilitatea de a pleca din România şi de a face business în altă ţară. „Cel mult m-aş asocia, în proporţie de 50%, cu firme grele”, spune însă cu hotărâre. Deşi a avut până acum „mai multe” oferte de asociere, la vremea respectivă a refuzat.

A considerat că nu era momentul potrivit pentru a face un asemenea pas. Acum se gândeşte tot mai mult la această opţiune. Pentru a bate palma însă, ar trebui să primească o ofertă de cel puţin 15 milioane de euro pentru jumătate din acţiunile companiei. Care este secretul ridicării de la zero a unei asemenea companii imobiliare? „12 ore pe zi de muncă, de multe ori fără week­end”, răspunde scurt, fără pic de ezitare. Ceea ce înseamnă, automat, că uneori trebuie să renunţe la „micile plăceri ale vieţii”.

„O să mă pensionez... când o să mor”

Pe deplin împăcat cu modul său de viaţă, Dragoteanu spune că nu ar schimba nimic din lucrurile pe care le-a făcut până acum. Nu are şi nici nu vrea să-şi deschidă niciun alt business. „Nu mă interesează decât domeniul imobiliar”, spune cu hotărâre. E atât de vast, că-ţi trebuie ani întregi să-l explorezi, explică apoi.

La cei 40 de ani, spune că se va pensiona când... o să moară. Va lăsa afacerea copiilor, dacă vor vrea să se ocupe de ea, bineînţeles. Atât timp cât va fi în viaţă, el va continua să muncească. „Nu va exista o pensionare, pentru că sunt o persoană foarte activă. Când ieşi la pensie, eşti pe jumătate mort”, crede preşedintele Euroest.

Pe scurt

În urmă cu 15 ani a absolvit Facultatea de Zootehnie. Nu i-a plăcut totuşi în mod deosebit. A ales acest domeniu pentru că, deşi se simţea atras de imobiliare, la vremea respectivă nu existau în România servicii profesionale de acest tip.

Îi place să joace tenis, să facă jogging, dar şi să se plimbe pe străzi liniştite. Cu tot traficul din Bucureşti, spune că acesta nu este totuşi un obiectiv irealizabil. Cel puţin, nu dimineaţa, când la ora 7 porneşte spre serviciu, din apartamentul său din Piaţa Victoriei.

Călătoreşte foarte mult, cam de două ori pe lună pleacă în străinătate. Una dintre cele peste 80 de ţări pe care le-a vizitat şi în care s-a simţit foarte bine a fost Japonia, datorită perfecţionismului oamenilor.

Îi plac obiectele rare, cu o semnificaţie deosebită. Are o colecţie de piramide, despre care spune că „simbolizează evoluţia şi stabilitatea”. Crede că el însuşi a atins abia 20% din acest ideal.