Mecanismele crizei imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Niciodată până acum preţurile caselor nu au crescut atât de mult şi în atât de multe ţări", scria The Economist în 2005 avertizând că elanul de pe piaţa imobiliară s-ar putea sfârşi dramatic.

În România, încurajaţi de facilităţile de pe piaţa creditelor bancare, dar şi de preţurile mereu în urcare, mulţi s-au gândit că vor da lovitura dacă achiziţionează atât terenuri, cât şi apartamente. Acum, la trei ani de la boomul imobiliar, mare parte dintre investitorii de ocazie au rămas cu terenuri cumpărate la suprapreţ şi cu credite pe măsură. 

Cea mai mare scădere s-a înregistrat, după cum era de aşteptat, în ceea ce priveşte locuinţele din blocurile vechi, unde preţurile chiar s-au înjumătăţit, în timp ce ansamblurile rezidenţiale noi au scăzut preţurile cu aproximativ 30%. Piaţa îşi revine încet, ca după o boală lungă, iar cei mai mulţi specialişti spun că românii au devenit foarte sensibili la mişcările de pe piaţa internaţională. Astfel, orice zvon de criză din SUA sau din Grecia le taie elanul celor dornici să facă investiţii imobiliare.

Care sunt simptomele unei crize imobiliare, care este mecanismul acesteia şi ce şanse de recuperare există? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care veţi găsi răspunsuri în dosarul publicat de ziarul „Adevărul" luni, 11 iulie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite