În Mogoşoaia, costul terenului goneşte clienţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile cerute pentru loturile de pământ ar trebui să fie de trei ori mai mici decât în prezent, pentru ca tranzacţiile să se reia, potrivit agenţilor imobiliari.Apropierea de Bucureşti este unul dintre atuurile zonei. Apetitul clienţilor este însă stopat  încă de la prima vizită, din cauza infrastucturii precar dezvoltate.

Mogoşoaia are palat, lac, pădure şi Bucureştiul la câteva minute de mers cu maşina. Condiţii ideale pentru a transforma comuna într-o perlă imobiliară. Intrarea în localitate este flancată de două proiecte rezidenţiale. Optimus Residence şi Golden House sunt două ansambluri de blocuri de pe şoseaua Bucureşti-Târgovişte.

Imediat, pe stânga, e lacul. În jurul lui, case peste case. Localnicii au renunţat la sapă şi alte unelte de lucrat pământul în favoarea mistriei şi canciocului. Casele în construcţie se întind cât vezi cu ochii. Între ele, gropi mari, pe măsura construcţiilor. Nicio vilă nu seamănă cu alta.

Alăturările de design şi stil sunt pur şi simplu obositoare, chiar şi pentru un ochi mai puţin avizat. De pildă, lângă o vilă ultramodernă, îmbrăcată în sticlă, îşi iţeşte acoperişul de stuf o altă clădire. Fundalul este reprezentat de o construcţie imensă, fără nicio idee arhitectonică.

300 de euro pe metru pătrat de teren

Muncitorii căţăraţi pe schelele care sunt ridicate la aproape o treime dintre casele de pe partea dinspre pădure  a lacului spun câte ceva despre bunurile cele mai de preţ din Mogoşoaia, şi anume terenurile. Un timp, acestea au fost cumpărate mai ceva ca pâinea caldă. Luxul caselor noi arată că, pentru proprietari, un plus de 10% la costul terenului nu a reprezentat până acum o piedică prea mare în  calea unei tranzacţii.

Şi preţurile au crescut exponenţial. Acum au ajuns la un nivel mediu de 150 de euro pe metru pătrat. Există oferte şi la 300 de euro. Neoland Invest, una dintre agenţiile care au trazacţionat terenuri aici, nu a mai simţit un potenţial în această zonă de mai bine de jumătate de an.

„Am renunţat să mai tranzacţionăm terenuri în Mogoşoaia şi am luat decizia de a ne axa mai mult pe Bucureşti“, spune Angelo Ciucă, directorul executiv al agenţiei. Cu toate acestea, admite că regiunea a reprezentat mult timp o alegere inspirată. „Un timp terenurile s-au vândut foarte bine aici. Autorităţile au promis multe şi investitorii au fost atraşi de această zonă“, afirmă Ciucă. Acum, cererea este practic inexistentă.

Chiar dacă distanţa mică faţă de Capitală este foarte atractivă, infrastuctura precar dezvoltată între lac şi pădure, zonă în care sunt masate o serie de investiţii individuale în vile, goneşte potenţialii clienţi. „Preţurile cerute pe terenuri sunt ridicate. Acesta este motivul pentru care nu se fac deloc tranzacţii.

Până nu se va ajunge la un preţ mediu de 50-60 de euro pe metru pătrat, acest segment va fi blocat“, adaugă Ciucă. Pe lângă ieftinirea terenurilor, investiţiile în infrastructură ar putea contribui de asemenea la creşterea atractivităţii comunei din punct de vedere imobiliar, potrivit directorului Neoland.

Localitatea este situată la aproximativ 10 kilometri de Capitală. În prezent, Mogoşoaia este compusă din vechiul sat şi din noile cartiere rezidenţiale. Suprafaţa comunei cu o populaţie de 5.400 de locuitori este de circa 750 de hectare în intravilan şi peste 1.860 de hectare în exravilan.

Proiecte noi vândute în totalitate

Cele mai multe vile din Mogoşoaia sunt dezvoltate individual. Patru investitori au mizat şi pe dezvoltarea unor ansambluri. Şi nu au avut nimic de pierdut. ACED Construct a dezvoltat un ansamblu de 18 vile individuale cu suprafeţe cuprinse între 200 şi 700 de metri pătraţi. Loturile de teren aferente construcţiilor sunt între 350 şi 770 de metri pătraţi.

„Vilele au fost vândute în proporţie de 50% încă din faza de proiect, beneficiarii putându-şi personaliza ulterior casele după propriul gust. Preţul mediu de vânzare a fost de 1.100 de euro plus TVA pe metru pătrat construit. În momentul acesta, mai avem disponibilă o singură vilă de 330 de metri pătraţi construiţi cu un lot de teren de 450 de metri pătraţi, la 890 de euro pe metru pătrat, plus TVA“, declară Dragoş Nohai, reprezentantul companiei. Ansamblul dispune de serviciile unei companii de pază, drum de servitute betonat şi iluminat stradal.

Un alt complex rezidenţial, Brâncoveanu, dezvoltat de Intercontinental Construcţii, cuprinde 26 de vile de lux unifamiliale, fiecare cu un lot individual de aproximativ 650 de metri pătraţi. Ansamblul Mogoşoaia Central, dezvoltat de Trend Imobiliar, cuprinde, de asemenea, 20 de vile de lux, tip duplex, în două variante de construcţie, de 175, respectiv 200 de metri pătraţi  construiţi. Fiecare vilă va avea o curte de 300 de metri pătraţi, împrejmuită cu gard.

Satul American este de asemenea un complex dezvoltat între Mogoşoaia, Străuleşti şi Chitila. Proiectul prevede construcţia a 100 de vile tip duplex. Serene Residence este un ansamblu localizat în apropierea lacului şi va cuprinde 33 de vile.

Discounturi de 25%

Pentru vilele care mai sunt la vânzare, preţurile medii sunt la un nivel cu un sfert mai mic decât cel din perioada similară a anului trecut. „Pentru vila de la Mogoşoaia am redus preţul cu 25%. Având în vedere că ansamblul dezvoltat de noi este finalizat şi vândut aproape integral, putem spune că nu am fost foarte afectaţi de criză. Tranzacţii se mai fac, dar sunt puţine şi la preţuri mici. Probabil ca în 2010 pe vremea asta numărul tranzacţiilor va fi în creştere“, spune Nohai.

Tipuri de locuinţe: vile, case, garsoniere şi apartamente în blocuri noi

Centre comerciale: centre comerciale de mici dimensiuni

Transport:  autobuz

Unităţi de învăţământ: o grădiniţă şi o şcoală

Clinici şi spitale: dispensar

Parcuri: palatul, care se poate vizita, lacul şi pădurea Mogoşoaia

Grad de poluare: factorii poluatori nu depăşesc limitele normale admise de legislaţia în vigoare

image

Nimeni nu mai vrea să-şi ia un apartament la periferia Bucureştiului, decât dacă blocul este aproape de serviciu

image


Dragoş Nohai
reprezentant ACED Construct

Povestea cartierului tău

Mogoşoaia şi-a luat numele de la soţia boierului Mogoş, căruia îi aparţinuseră domeniile cumpărate la sfârşitul secolului al XVII-lea de către Constantin Brâncoveanu.

Comuna este atestată documentar pentru prima dată la 24 aprilie 1598. Începând cu anul 168,1 Constantin Brâncoveanu cumpără aici mai multe terenuri şi case de la boierii din zonă. În anul 1702 pe malul lacului, în locul fostelor curţi boiereşti, domnitorul construieşte pentru fiul său Ştefan un amplu edificiu, după modelul palatului de la Potlogi.

Clădirea iniţială era diferită de cea actuală. După executarea lui Brâncoveanu, împreuna cu cei cinci fii ai săi, la Istanbul, pentru că refuzaseră sa treacă la mahomedanism, palatul devine o scurtă perioadă han turcesc şi arhitectura sa suferă modificări .

În secolulal XIX-lea, domeniul este cumpărat de familia de boieri Bibescu. În 1912 prinţul George Valentin Bibescu dăruieşte palatul soţiei sale, Martha Bibescu, poetă şi scriitoare, care îl transformă în loc de întâlnire pentru cercurile ei culturale. Pentru renovarea palatului, Martha bibescu a cheltuit o mare parte din câştigurile rezultate din cărţile pe care le-a scris. În 1945 ea îl donează statului cu scopul de a fi inclus pe lista monumentelor istorice .

Principele George Valentin, înmormântat în bisericuţa construită de Brâncoveanu la intrarea în palat, a fost fondatorul Ligii Aeriene Române, întemeietorul Şcolii de Aviaţie de la Băneasa şi Preşedinte al Federaţiei Aeronautice Internaţionale

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite