Micalaca, cele mai noi locuinţe de pe malul Mureşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, faleza amenajată a râului ce străbate Aradul este locul preferat de plimbare al locuitorilor oraşului. Cu 30 de ani în urmă, zona era supusă permanent riscului inundaţiilor. Blocurile de locuinţe au putut fi ridicate în cartierul arădean de-abia în anii ‘80. Până atunci, revărsările râului Mureş au făcut practic imposibilă construcţia.

Oraşul Arad a fost puternic afectat de inundaţii de-a lungul istoriei sale. Apele  râului Mureş, denumite de istoricul Paul Cernovodeanu „cavaleri ai apocalipsei”, au lovit şi cartierul Micalaca, în mai multe rânduri. Locuinţele au fost ultima dată măturate de viitură în 1975, an după care s-au construit diguri de apărare.

Anii ‘80 au adus primele blocuri de apartamente “comuniste”, iar astăzi dezvoltatorii imobiliari nu se mai tem de puterea distructivă a râului Mureş. Ansamblul RED 2 este compus din două blocuri alăturate, cu regim de înălţime P+7, şi are un total de 101 apartamente. Sunt disponibile 57 de apartamente cu o cameră, cu suprafeţe cuprinse între 44 şi 60 metri pătraţi construiţi. La cele 29 de locuinţe cu două camere, ariile sunt cuprinse între 87 şi 93 metri pătraţi. Cele opt spaţii cu trei camere au o suprafaţă de 91,5 metri pătraţi construiţi fiecare.

Cele şapte unităţi locative cu patru camere au în general 126 metri pătraţi construiţi, cu excepţia unui penthouse, în arie de 330 metri pătraţi construiţi. Costurile totale variază între 35.887 euro, pentru un apartament cu o cameră în arie de 60 metri pătraţi construiţi, şi 149.652 euro, pentru un penthouse. Termenul de finalizare este iulie 2009.

Un alt ansamblu, Mureş 300, conţine două blocuri cu un total de 76 de apartamente. Suprafeţele variază de la 51 metri pătraţi pentru un studio până la 232 metri pătraţi la penthouse-uri. Clădirile vor avea un regim de înălţime P+8+penthouse, şi demisolul va fi rezervat parcărilor.

Preţurile variază între 45.000 euro la apartamentele cu o cameră şi 160.000 euro la penthouse-uri. Bermo Orizont este un condominium  cu 55 de apartamente, distribuite astfel: cinci studiouri, 35 de apartamente cu două camere, 10 locuinţe cu trei camere şi cinci penthouse-uri. Regimul de înălţime este P+5+penthouse.

Preţul apartamentelor cu o cameră, în suprafaţă de 68 metri pătraţi, începe de la 50.190 euro, în funcţie de stadiul de finisare. Costul minim pentru locuinţele de două camere este de 56.238 euro şi variază în funcţie de suprafaţă (79,5 - 98,2 metri pătraţi), stadiu de finisare, nivel şi poziţionare. Aria unui apartament de trei camere este 125 metri pătraţi, iar cel mai mic preţ este 87.913 euro.

Sunt disponibile mai multe variante de livrare, din punctul de vedere al finisajelor. Astfel, clientul poate alege între semifinisat, „la gri”, finisat standard sau elite (cu întregul mobilier inclus).  Locurile de parcare sunt amplasate în curtea interioară a imobilului şi nu sunt incluse în preţ. Un spaţiu de parcare descoperit costă 2.380 de euro, iar unul acoperit, 4.760 euro. Clienţii pot alege şi unul din cele patru garaje, care costă 11.900 euro bucata. Ansamblul va fi gata de predare la sfârşitul acestei luni, conform reprezentanţilor dezvoltatorului.

Mod de contractare

Pentru a achiziţiona un apartament în ansamblul RED 2, primul pas este semnarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare şi achitarea unui avans cu titlu de rezervare în valoare de 2.000 euro. Urmează plata a două tranşe de 12,5% din suma totală, minus suma plătită ca rezervare, până la sfârşitul lunii decembrie 2008, respectiv finalul lunii martie 2009. Restul de 75% se achită în termen de maximum 30 de zile de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică la notar, la finalizarea lucrărilor.

Promisiunea de vânzare-cumpărare este prima etapă şi la achiziţionarea unei locuinţe în Bermo Orizont, împreună cu achitarea unui avans minim de 15%. Restul se achită la semnarea contractului de vânzare-cumpărare, după înscrierea acestuia în Cartea Funciară.

Ce mai poţi alege

Micalaca este penultimul mare cartier arădean construit de autorităţile comuniste, în anii ‘80. Primele blocuri au apărut în zonele denumite 100, 200, Mioriţa, 500, 600 şi 700 şi au fost finalizate în anii 1982-1983. Ultimele construcţii comuniste au fost începute înainte de 1989 şi au fost finalizate după Revoluţie, în anii ‘90.

Regimul maxim de înălţime este parter şi opt etaje, dar sunt puţine imobile de acest tip. Sunt disponibile apartamente cu una-cinci camere, cu suprafeţe cuprinse între 37 şi 120 metri pătraţi. Preţurile au scăzut în ultima vreme în zonă, la fel ca peste tot în oraş. O garsonieră confort 1 situată într-un bloc care conţine numai spaţii de acest tip costă între 24.000 de euro şi 29.000 de euro. Suprafeţele locuinţelor cu o cameră încep de la 43 mp şi costă între 35.000 şi 41.000 de euro.

 „Acest tip de apartament este cel mai căutat, mai ales de către pensionarii care doresc să reducă cheltuielile şi care stau în locuinţe cu mai multe camere, prea mari pentru nevoile lor”, spune Monica Platon, director al agenţiei imobiliare arădene Euromon. Preţurile la trei camere variază între 48.000 de euro şi 60.000 de euro, iar la patru camere, între 50.000 de euro şi 70.000 de euro. Preţul unui apartament de cinci camere, proaspăt renovat, poate ajunge la 75.000 de euro, negociabil.

Localizare: estul Aradului, delimitat la nord de calea ferată Arad - Deva, la est de şoseaua de centură, la sud de strada Marginei şi la vest de râul Mureş

Tipuri de locuinţe: Centre comerciale: Selgros, Billa, Penny Market, Diego, Profi

Transport în comun: 11 linii de tramvai, două trasee de autobuz

Unităţi de învăţământ: patru grădiniţe, două şcoli generale, o parte din facultăţile Universităţii „Aurel Vlaicu”

Clinici şi spitale: o clinică, 11 farmacii

Parcuri: Micalaca 5, Alexandru Stamatiad, zona pietonală Aleea Borsec

Grad de poluare: Valorile mari ale concentraţiilor de pulberi în suspensie se datorează traficului intens, condiţiilor meteo, stării de curăţenie a oraşului şi a activităţilor intense de construcţii în toate zonele municipiului, conform raportului pe luna august a

Agenţiei pentru Protecţia Mediului Arad

Povestea cartierului tău

Inundaţiile au afectat Aradul vreme de mai mult de 200 de ani, între 1771 şi 1975. Între 1770 şi 1785, apele au ieşit din matcă de nu mai puţin de cinci ori. Cronicarii vremii spuneau că „arădenii se vizitează precum veneţienii, cu barca”. În 1785, timp de cinci zile, copiii s-au dus la şcoală tot pe calea apei, cu ajutorul ambarcaţiunilor.

Aradul a cunoscut o mare dezvoltare urbanistică în perioada interbelică, odată cu reforma agrară şi vârful dezvoltării industriale. Autorităţile vremii nu au ţinut însă cont de lipsa reţelelor de utilităţi din zonă. Locuitorii din Micalaca s-au confruntat cu mari probleme, pentru că nu aveau apă curentă, canalizare şi nici curent electric.

Lipsa unui sistem de canalizare a fost cu siguranţă simţită în 1932. În ziua de 8 aprilie a acelui an, apele Mureşului s-au revărsat peste Micalaca, Mureşel şi părţile Pârneavei. Cetatea Aradului a fost înconjurată de ape, iar micălăcenii au fost evacuaţi cu forţa. Cartierul a fost îngropat de apele de un metru şi jumătate, iar familiile rămase în zonă s-au adăpostit în podurile caselor.

Ultimele inundaţii cu efecte majore au avut loc în 1975, când Mureşul s-a revărsat din nou asupra cartierelor Micalaca şi Alfa, fără să mai afecteze centrul oraşului. Apele au staţionat aproximativ o săptămână. Autorităţile comuniste au sistematizat cartierul, odată cu ridicarea blocurilor de apartamente tipice acelei perioade. Astfel,  în anii ‘80, zestrea imobiliară a oraşului s-a îmbogăţit cu 8.933 de apartamente.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite