Reflux al vânzărilor în Faleză Nord
0Tranzacţiile imobiliare din cartierul constănţean au ajuns la un nivel minim, iar preţurile au intrat la apă. Cei care cumpără apartamente în scop investiţional sunt o raritate. Şi asta chiar dacă locuinţele situate lângă mare se pot închiria în sezon şi cu 150 de euro pe noapte.
Faleză Nord este cartierul cuprins între Bulevardul Mamaia şi Marea Neagră. Începe de la Universitatea Ovidius şi ţine până la zona numită Pescărie.
Până în anul 1970 aici era doar un cartier de case, cu excepţia a trei blocuri mai vechi. Ulterior au fost construite alte câteva blocuri pe actualul Bulevard al Unirii.
„Vechiul regim concepuse atunci un plan de sistematizare pentru toată zona costieră Constanţa-Mamaia“, îşi aminteşte Ioan Ududec, preşedintele filialei UNAI Constanţa. Acest proiect, foarte amplu, a fost demarat doar parţial. Prevedea în principal amenajarea plajei şi lucrări de consolidare a falezei.
În primă fază, sistematizarea a avut ca efect apariţia mai multor vile. Ulterior, au apărut blocuri printre vile. Silviu Ceauş, broker în cadrul Boss Imobiliare, spune că acum cartierul este unul exclusivist, comparabil cu Primăverii din Bucureşti. Asta nu înseamnă însă că a fost mai puţin expus crizei din piaţă.
Costuri reduse cu valori între 10 şi 30%
Agenţii imobiliari locali cad de acord doar asupra faptului că tranzacţiile nu sunt decât accidentale. Cea mai optimistă estimare a amplorii ieftinirilor din Faleză Nord admite o scădere a valorilor de tranzacţionare de circa 10%. „Apartamentele care anul trecut se vindeau cu 120.000 de euro, acum sunt oferite pentru 110.000 de euro. Preţurile au rămas, în general, la valori de peste 100.000 de euro“, spune Ceauş.
Ioan Ududec spune că scăderile sunt mai mari. „Pentru un apartament cu trei camere, în suprafaţă de 95 de metri pătraţi, construit puţin înainte de 1989, preţul cerut ajungea şi la 120.000 de euro. Acum, acelaşi apartament se vinde şi cu 85.000 de euro“, explică el.
Apartamentele noi se vând cu 1.000 de euro pe metru pătrat, la care se adaugă şi TVA-ul. Pentru nici un tip de imobil nu se mai cere acum mai mult de 1.200 de euro pe metru pătrat. „În medie s-au înregistrat ieftiniri cuprinse între 15 şi 30%.
Pe segmentul de apartamente noi, scăderile au fost de maxim 20%, însă dezvoltatorii au oferit condiţii mai bune de plată. Media de preţ pentru apartamentele vechi este de 1.000 de euro pe metru pătrat, iar pentru imobilele noi aceasta variază între 1.200 şi 1.400 de euro“, spune Paul Dogaru, administratorul Coriax 97 Imobiliare.
Deşi cuantumul ieftinirilor variază de la o agenţie la alta, un lucru e cert: diminuările au survenit pe fondul unui blocaj al tranzacţiilor. „Ritmul tranzacţiilor este la fel de slab ca peste tot. Poate există aici un plus de maximum 2%, care reprezintă cererea venită din partea nerezidenţilor“, explică Dogaru.
30 de euro, chiria zilnică minimă
Cartierul Faleză Nord este la cinci minute de Mamaia. Peste drum se află Delfinariul şi Planetariul. Este situat la cinci minute de Aqualand, de telegondolă, de cazino şi de microdeltă. Zonă perfectă pentru turişti. Acest lucru transformă apartamentele amplasate aici în adevărate mine de aur în sezonul estival.
„Chiriile sunt sectorul cel mai activ. Cei mai mulţi dintre cei care cumpără apartamente aici le închiriază ulterior“, spune Ceauş. Imobilele din Faleză Nord sunt în general închiriate cu ziua. „Chiriile zilnice variază între 60 şi 150 de euro. Cele cu mai puţine dotări, de două stele, se închiriază cu 30 de euro pe zi în extrasezon, dar acum nu găseşti multe sub 50 de euro“, adaugă Ududec.
Din cererile înregistrate de Coriax pentru un apartament cu două camere se plăteşte în medie între 40 şi 70 de euro noaptea. Ceauş adaugă că imobilele de aici nu sunt oferite doar turiştilor în plin sezon. Ele pot fi uşor închiriate şi în restul anului. „Campusul universitar este foarte aproape şi există cerere din partea studenţilor. Pentru aceştia apartamentele cu două camere sunt oferite la chirii lunare care variază între 250 şi 600 de euro, în funcţie de dotări“, explică brokerul Boss Imobiliare.
Cartierul Consilierilor, preţuri maxime
Terenuri mai sunt de vânzare acum în special în „Cartierul Consilierilor“, aşa cum este recunoscută zona de vile din Faleză Nord. Aici se dau autorizaţii exclusiv pentru construcţia de vile. Vilele din această zonă se vând cu 1.500 de euro pe metru pătrat, dacă sunt gata amenajate. Este zona cea mai luxoasă, cu vile de maximum două etaje, potrivit lui Ududec.
Terenurile pot fi găsite rar şi în alte zone, la preţuri cu 40% mai mici. Acestea sunt loturi disponibile şi pentru construcţia de vile, dar şi pentru blocuri, conform lui Dogaru.
„Pe Bulevardul Mamaia anul trecut puteai cumpăra teren cu 1.500 de euro metrul pătrat. Acum poţi plăti pe acelaşi lot şi 800 de euro pe metru pătrat“, spune Ceauş. Ansamblurile noi au, în general puţine apartamente.
Două noi proiecte de amploare

Principalii clienţi pentru apartamente sunt nerezidenţii Foto: Mihai Ciobanu
Terra Development a dezvoltat în cartier proiecte cu 18-22 de apartamente. Preţurile practicate la lansarea proiectului oscilau între 1.100 şi 1.450 de euro pe metru pătrat.
Marian Mureşanu, managerul companiei, precizează că acest cartier este singurul racordat integral la gaze, acesta reprezentând un atu pentru investitori.
Cel mai mare proiect imobiliar din Faleză Nord este Spectrum Residences, dezvoltat de distribuitorul de materiale de construcţii Brick. Acesta este un ansamblu de cinci blocuri cu 12 şi 13 etaje şi cuprinde apartamente de lux. Este situat la limita dintre Constanţa şi Mamaia.
Preţurile iniţiale pentru apartamentele din acest proiect depăşeau 1.550 de euro pe metru pătrat. Orion este un alt proiect care cuprinde un bloc de zece etaje totalizând 106 apartamente.Dezvoltatorul este compania constănţeană Alcor Construct.
Tipuri de locuinţe: apartamente în blocuri vechi şi noi, vile
Centre comerciale: Complex comercial Grozeşti Unirii, piaţa agroalimentară Faleză Nord, magazine de cartier
Transport: trei linii de autobuz
Unităţi de învăţământ: Universitatea Ovidius, Liceul Energetic, şcoli generale şi grădiniţe
Clinici şi spitale: cabinete, farmacii, în apropiere Spitalul Judeţean
Parcuri:Parcul Tăbăcăriei, Parc zona Delfinariu, spaţii verzi
Grad de poluare: factorii poluatori nu depăşesc limitele normale admise de legislaţia în vigoare
Povestea cartierului tău
În preajma acestui loc, înainte de 1989, plaja nu era amenajată cu excepţia unei porţiuni. Aceasta era numită Trei Papuci şi se afla în dreptul Delfinariului. Era o plajă sălbatică frecventată în special de artişti. Unul dintre cei care veneau foarte des aici era Ştefan Bănică Senior.
Delfinariul din Constanţa şi-a început activitatea la 1 iunie 1972, fiind primul Delfinariu public din ţară precum şi prima forma muzeistică de acest gen din Sud-Estul Europei, la acea dată.
Expozitia prezintă lumea cetaceelor care trăiesc în diverse mări. În amfiteatrul cu piscină se organizează demonstraţii cu delfini, din specia Phocaena relicta şi Delphinus delphis ponticus sau cu foci din Atlanticul de Sud. Dincolo de delfini aici pot fi văzuţi pinguini şi două exemplare de lei de mare. Vedetă în bazin este delfinul Mark.
Oraşul Constanţa este denumit în limba turcă Köstence sau Chiustenge, iar în greacă Tomis. Este cel mai vechi oraş de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din anul 657 înainte de Hristos. Colonia greacă Tomis a fost redenumită Constantiana după sora împăratului Constantin cel Mare în anul 71 după Hristos, când a fost cucerită de romani.
Portul Constanţa acoperă o suprafaţă de 39,26 de kilometri pătraţi. Este cel mai mare port din bazinul Mării Negre. Este de asemenea, al patrulea port ca mărime din Europa.
Constanţa se află practic pe o insulă. La nord şi nord-vest este Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari, lacurile Siutghiol şi Tăbăcărie, la est Marea Neagră, iar la sud Canalul Dunăre-Marea Neagră.