În Colentina,dezvoltatorii sporesc cu 50% fondul locativ comunist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 7.000 de apartamente noi urmează a fi edificate în cartier, conform anunţurilor făcute de companiile de construcţii. Urbanizarea făcută de autorităţile comuniste a transformat vechea zonă plină de noroaie într-una propice dezvoltărilor rezidenţiale de astăzi.

Povestea spune că numele cartierului s-ar trage de la expresia „colea-n tină”, cuvinte cu care locuitorii Bucureştiului de altădată ar fi descris aceste locuri din nord-estul Capitalei.

O descriere făcută de Nicolae Iorga confirmă şi ea aspectul sărăcăcios al zonei. Potrivit istoricului, aici „se înşiruiau una după alta căsuţe modeste şi nu arareori dezolante, pe care nici cea mai vrednică bidinea de gospodină nu reuşea să le înveselească”.

Până şi parcul reprezentativ al cartierului, Plumbuita, induce prin numele său o stare desprinsă parcă dintr-o poezie bacoviană.

Apartamente cu vedere spre lac

Dezvoltatorii care au demarat proiecte în Colentina nu au avut în minte aceste aspecte, ci s-au ghidat după posibilitatea de a construi ansambluri rezidenţiale cu vedere spre întinderile de apă care limitează cartierul spre nord.

Unul dintre aceste ansambluri este Romfelt Plaza, care are un total de 616 apartamente cu una – patru camere. Dintre acestea, mai este disponibil spre vânzare un număr de 471 de unităţi locative. Un apartament de o cameră costă între 74.000 şi 91.000 de euro, preţul la două camere variază între 102.000 şi 110.000 euro.

Cele mai scumpe sunt apartamentele de patru camere, care costă 176.000 de euro. Preţurile nu includ TVA şi reprezentanţii dezvoltatorului spun că oferă discounturi negociabile în funcţie de avansul plătit. Termenul de finalizare este 30 septembrie 2009, iar în prezent structura este ridicată şi se lucrează la finisaje.

Un alt ansamblu din zonă este Blue Tower. Mai sunt disponibile în prezent 25 de apartamente din totalul de 156. Locuinţele vor fi finisate la cheie, iar băile complet utilate în momentul livrării din septembrie 2009. Preţul pe metru pătrat variază între 1.350 şi 1.650 de euro, în funcţie de etaj.

Complexul dispune de un total de 166 locuri de parcare, dintre care 48 subterane şi 114 supraterane. Spaţiile de garare subterane sunt deja vândute, iar un loc suprateran costă 11.000 de euro plus TVA.

Tot în cartierul Colentina se află şi NeoPeninsula Residences. Facilităţile oferite includ, conform site-ului web al proiectului, bar, cafenea, debarcader cu două baze nautice, parcuri, market, grădiniţă şi şcoală.

„Proiectul, care va conţine un total de peste 2.700 de unităţi locative, se află în faza de obţinere a autorizaţiilor de construcţie.

Detalii referitoare la suprafeţe, preţuri, mix de apartamente urmează a fi stabilite la o dată ulterioară, în funcţie de evoluţia pieţei imobiliare, care momentan este blocată atât la nivel internaţional, cât şi naţional”, spune, pentru „Adevărul Expert Imobiliar”, Andreea Haşcu, residential marketing manager al Neocity Group Romania, dezvoltatorul proiectului.

16.000 de euro, cel mai scump loc de parcare

Investiţia anunţată în Lakeland, ansamblu cu 144 de apartamente situat de asemenea în cartierul Colentina, este de 25 milioane de euro.

Preţul apartamentelor variază între 95.800 de euro la garsoniere şi 421.861 de euro la patru camere. Locul de parcare subteran costă între 14.000 şi 16.000 de euro, iar cel exterior – 12.000 de euro.

Ansamblul Sigma Residence va avea un total de 1.500 de apartamente, dintre care 35% vor fi garsoniere, 50% apartamente cu două camere şi 15% locuinţe cu trei camere. Ansamblul Planorama, de asemenea situat în Colentina, constă în două clădiri de apartamente de câte 15 etaje fiecare.

Modalitatea standard de plată cel mai des promovată este 25% avans şi 75% la recepţie, dar dezvoltatorii oferă şi alte variante. De pildă, la ansamblul Blue Tower se poate achita un avans de 25%, o tranşă de 65% eşalonată în rate trimestriale şi 10% la finalizare.

În cazul variantei de plată 95% avans şi 5% la livrare, discountul este de 6%. Şi la ansamblul Lakeland dezvoltatorul oferă un discount de 4%, în cazul variantei de plată cu 95% din sumă la semnarea precontractului şi 5% la livrare.

Prima ordonare urbanistică a avut loc în perioada comunistă, lucru bine oglindit de materialele de propagandă ale vremii. „Cine şi cum ar putea identifica actuala arteră de penetraţie în oraş pe direcţia nord-est, încadrată de la un capăt la altul de siluetele elegante şi masive ale blocurilor de locuinţe într-o impunătoare desfăşurare pe verticală, cu şoseaua de altădată?”, se întreabă retoric „specialiştii în relaţii publice” ai anilor ‘80.

Blocurile vechi, dinainte de marele cutremur

Noile, pe atunci, ansambluri de locuinţe au fost ridicate în cea mai mare parte înainte de cutremurul din 1977. “Porţiunea dintre Obor şi Doamna Ghica este construită în totalitate înainte de cutremur.

Blocurile situate după strada Doamna Ghica au fost finalizate chiar în 1977, ele au şi adăpostit de altfel imediat după cutremur mai multe familii care rămăseseră fără locuinţe”, spune Armando Stămulescu, consilier imobiliar la agenţia Rasig Group.

Datele autorităţilor vremii indicau în 1981 un număr de 120 de blocuri ce se întindeau de-o parte şi de alta a noii şosele Colentina pe o lungime de trei kilometri.

Clădirile conţineau 14.000 de apartamente în care locuiau 50.000 de bucureşteni. Spaţiile comerciale de la parterul noilor construcţii însumau 18.000 de metri pătraţi, asta fără a socoti cei 40.000 de metri pătraţi ai magazinului Bucur Obor. 

Suprafeţele sunt cuprinse între 30 metri pătraţi la garsoniere şi 90 de metri pătraţi la apartamentele de patru camere. “Costul pe metru pătrat de locuinţă veche nu scade sub 1.500 de euro, decât în cazuri urgente în care proprietarul este nevoit să vândă.

În aceste situaţii, preţul de tranzacţionare scade şi cu 15% - 20%, însă aceste cazuri sunt extrem de rare”, explică Stămulescu.

Povestea cartierului tău

Mănăstirea Plumbuita a fost  ridicată de Matei Basarab lângă balta Colentina. De atunci, calamităţi precum cutremure de pământ sau invazia ruşilor au dus la reconstruirea ei totală sau parţială.

 “Această biserică până la 1877 a fost învelită cu plumb şi ruşii care veniseră în Bucureşti ca să treacă în Bulgaria având război cu turcii, tăbărând prin părţile din preajma Plumbuitei, văzând-o acoperită cu tablă de plumb, au descoperit-o şi au întrebuinţat plumbul prefăcându-l în gloanţe”, scrie colonel Popescu-Lumină în lucrarea sa “Bucureştii de ieri şi de astăzi”.

În Colentina au staţionat trupele eteriste ale lui Ipsilanti în timpul revoluţiei de la 1821, care l-au trădat pe Tudor Vladimirescu în momentul în care a început represiunea turcească.

Nu era însă pentru prima dată când locuitorii cartierului au avut prilejul să vadă soldaţi în Colentina. “Pe acest tărâm fu bătălia lui Matei Vodă din secolul al XVIII-lea, la care bucureştenii priveau cu mic, cu mare, de după gardurile grădinilor cum se luptă”, scrie Popescu-Lumină.

Mănăstirea Plumbuita a fost şi închisoare politică. Se pare că aici a fost întemniţat, după Revoluţia de la 1848, şi Nicolae Bălcescu. Condiţiile de detenţie nu erau dintre cele mai bune, conform unui raport din 1849  al “Cinstitului Departament al Trebilor din Lăuntru” către Căimăcămia lui Constantin Cantacuzino.

Astfel, îngrijitorul Orăscu arăta că “arestaţilor nu le este îngăduit a întrebuinţa la mâncare nici uneltele trebuincioase precum cuţite şi furculiţe, nici vin să bea câtuşi de puţin”.


Tipuri de locuinţe: garsoniere şi apartamente cu două – patru camere în blocuri construite înainte de 1989 şi ansambluri rezidenţiale noi

Centre Comerciale: Carrefour, Kaufland, Mega Image, Dragonul Roşu, magazine de cartier

Transport în comun: şapte linii de autobuz, un traseu de troleibuz, o linie de tramvai

Unităţi de învăţământ:  opt grădiniţe, cinci şcoli generale, o şcoală postliceală sanitară, un liceu teoretic

Clinici şi spitale: Spitalul Clinic Fundeni, Institutul Oncologic, Institutul de Cardiologie „C.C. Iliescu”

Parcuri: Plumbuita, Fundeni, Lunca Florilor

Grad de poluare: În octombrie, la staţia de monitorizare Mihai Bravu, s-a înregistrat cea mai mare valoare medie la poluarea cu dioxid de azot

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite