Tranzacţiile cu terenuri au îngheţat la nivelul zero

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De cel puţin trei luni, în piaţă nimeni nu mai întreabă de loturi de teren. Proprietarii nu pot decât să aştepte. Posibilii clienţi sunt speriaţi de instabilitatea surselor de venit. Majoritatea companiilor imobiliare estimează o stagnare a vânzărilor pe acest segment. Ei cred că va mai exista interes doar pentru parcelele mici şi ieftine.

NU RATA:

Catedrala Braşovului, sacrificată de interese imobiliare

Dintre toate segmentele pieţei imobiliare terenurile au fost cele mai afectate anul trecut. Nici anul acesta nu li se prevede un viitor prea strălucit. În multe cazuri cei care reuşesc să mai vândă ceva se mulţumesc să primească mai puţin şi de cât au plătit iniţial.

Speculatorii de terenuri sunt primii care au fost afectaţi de aceste realităţi. În ultimele două luni agenţii imobiliari afirmă la unison că nu au vândut nimic. Ce-i mai face să viseze este ideea că, o parte din posibilii clienţi, cu bani vor înţelege că acum e momentul optim pentru a construi, pentru că terenurile sunt la un nivel minim.

Mai multe vânzări,mai puţine încasări

Partea proastă e că această categorie e din ce în ce mai mică, frica de a pierde locul de muncă dominând la nivel de ţară. În aceste condiţii este foarte dificil să realizezi prognoze. Marcel Maxim, director Credit Imob Botoşani, afirmă că preţurile au un nivel bifat cu multe luni în urmă.

„Tranzacţii nus-au efectuat de mult, iar preţul e în continuare acelaşi cu valoarea înregistrată în luna septembrie anul trecut", explică el. Ca tranzacţii, agentul moldovean estimează că va exista o uşoară creştere, procentual, cuprinsă între 10 şi15% comparativ cu 2009. „Sunt în piaţă şi persoane care au înţeles că acum e bine să cumperi teren de construit. Preţul nu va mai scădea", afirmă Maxim.

Având în vedere nivelurile de preţ înregistrate acum vânzătorul va sta şi va aştepta. El estimează că se vor vinde doar terenuri din zone limitrofe marilor oraşe, aflate în intravilan, pe parcele curpinse între 500 şi o mie de metri pătraţi.

Gabriel Tiba, project manager general L.M.C. din Braşov crede că, indiferent de preţ, vânzările vor întârzia să apară. „De vreo două-trei luni nu s-au mai tranzacţionat terenuri. Nici cele ieftine. Loturi cu preţuri de 10-15 euro pe metru pătrat nu mai trezesc interesul nimănui", declară agentul braşovean. Terenurile localizate în zone centrale în Braşov sunt foarte rare. Dacă vor apărea aici loturi disponibile se vor mai vinde. Acum, însă, din lipsă de spaţiu se construieşte doar la periferie.

„Anul acesta ca nivel al tranzacţiilor cu terenuri credem că va fi un an îngheţat. Lipsa de bani din piaţă ar putea conduce la o uşoară scădere a preţurilor, dar nici aşa nu cred că vor exista tranzacţii", afirmă pesimist Tiba. Până în noiembrie anul trecut s-a mai mişcat ceva pe plan imobiliar în oraş. De atunci, nimic.

„Oamenii nu mai sunt siguri pe locurile de muncă, iar acesta este un motiv pentru a nu se mai angrena în tranzacţii imobiliare", explică acesta. „Terenurile sunt acum la jumătate de preţ comparativ cu anul trecut. Proprietarii vând mult sub preţul la care au achiziţionat, în special, speculanţii", declară Mirela Hudac de la agenţia Imobiliare Maria din Satu Mare.

Aici mai au căutare acum doar loturi de circa 700 de metri pătraţi oferite la preţuri cuprinse între 12.000 şi 15.000 de euro.

Autorităţile pot schimba decisiv situaţia din piaţă

Reprezentanţii portalului terenlamare.ro cred că terenurile vor scădea ca preţ pentru că tind să revină la valoarea reală de piaţă raportat la valorile înregistrate în Europa de Est. „Oricum, preţurile terenurilor au fost umflate de către speculanţi având la bază dărnicia cu care băncile aruncau cu credite în stânga şi în dreapta", afirmă aceştia.

Pe anumite zone, unde autorităţile locale se vor implica în executarea infrastructurii şi vor veni cu proiecte, terenuri altfel fără valoare vor avea căutare şi vor înregistra creşteri de preţuri. Pot exista de asemenea creşteri în zone în care e cerere, dar ofertă redusă, cum ar fi litoralul Marii Negre.

„Extravilanul va avea valoare în funcţie de intenţia de dezvoltare a autorităţilor locale. Numărul tranzacţiilor cu terenuri va creşte pe măsură ce investitorii îşi vor da seama că într-adevăr s-a atins punctul de jos al valorii lor nominale", explică reprezentanţii companiei.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite