Terenurile agricole, magnet pentru străini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Terenurile agricole, magnet pentru străini
Terenurile agricole, magnet pentru străini

Investitorii interesaţi de exploatarea potenţialului agricol al României se orientează mai degrabă spre arendare decât spre achiziţie. Singurele care se vând în această perioadă sunt loturile ieftine, ce nu costă mai mult de 1.000 de euro hectarul. Acestea sunt însă excepţii.

Deşi ar trebui să constituie un segment independent faţă de terenurile destinate construcţiilor, şi parcelele agricole sunt afectate din plin de blocajul din piaţa imobiliară. Cererea pentru achiziţionarea de astfel de proprietăţi este foarte mică, spune Monica Platon, director general al agenţiei arădene Euromon.

O cauză  este reprezentată de lipsa de lichidităţi, dublată de teama de a investi în această perioadă, crede Anca Vlad, director general al agenţiei timişorene Imoserv Group.

Preţuri prea mari

De asemenea, precizează aceasta, cei care au în vizor asemenea achiziţii aşteaptă ca preţurile să mai scadă. „Investitorii stau în expectativă, pentru că se cere foarte mult“, subliniază şi Platon. Până anul trecut, preţurile terenurilor agricole au crescut foarte mult, impulsionate de dezvoltarea pieţei imobiliare. Acum, proprietarii nu vor să lase din pretenţii.

Asta deşi, în mod normal, estimează reprezentanta Euromon, un teren agricol bun nu ar avea de ce să coste mai mult de 2.000-2.300 de euro la hectar. În condiţiile actuale, nu se vinde decât ceea ce este foarte ieftin. Monica Platon aduce aici exemplul unei suprafeţe de 300 de hectare, localizată într-o zonă semicolinară, care s-a vândut cu 600-700 de euro pe hectar. Aceasta este însă o excepţie.

„Avem sute, chiar mii de hectare, la preţuri cuprinse între 3.200 şi 3.600 de euro la hectar, putând ajunge chiar la 4.000 de euro“. La asemenea preţuri însă, varianta aleasă cu predilecţie de către cei care vor să exploateze potenţialul agricol al României este arenda. Reprezentanta Euromon vorbeşte de un investitor german care intenţionează să arendeze 600-700 de hectare în vestul ţării, spre Timişoara. Acesta dispune şi de utilajele necasare pentru a lucra terenul.

În cea mai mare parte, la ora actuală interesul pentru terenurile agricole vine nu din partea românilor, ci a investitorilor europeni. Asta deoarece agricultura presupune un capital iniţial destul de mare, prin investiţii în utilaje performante şi forţă de muncă, iar beneficiile apar pe termen mediu şi lung. Acestea din urmă nu sunt însă deloc de neglijat.

„România are un potenţial fantastic în acest domeniu. În mod normal, piaţa ar trebui să se redreseze curând. Depinde însă şi de situaţia macroeconomică – atât a României, cât şi pe plan internaţional“, subliniază Anca Vlad.

Prilej pentru investiţii

În ciuda aşteptărilor legate de preţuri, reprezentanta Imoserv este de părere că acum este momentul potrivit pentru o investiţie pe segmentul terenurilor agricole. Asta deoarece în alte ţări europene, ca Germania, Franţa sau chiar Polonia, există deja semnale de ieşire din criză. Asta înseamnă că, în curând, producţia şi consumul vor creşte, iar România se va alinia la trendul european. „Eu zic că în 2010, în primăvară, vom ieşi din criză. Cred că mulţi îşi vor îndrepta ochii către noi şi atunci preţurile vor creşte“, spune Anca Vlad.

În ciuda tendinţei generale, există şi oameni de afaceri români care au identificat şi intenţionează să valorifice din plin potenţialul agricol al ţării. Acesta este cazul lui Ioan Niculae, preşedintele grupului InterAgro. „O să fie o investiţie de viitor, cu prioritate naţională şi internaţională, mai ales pe criza care există la nivel global“, subliniază acesta într-un newsletter al Eurometropola.

Omul de afaceri aduce aici exemplul altor ţări, printre care se numără şi China, în care există o politică naţională de protecţie a agriculturii. „Sunt legi care au făcut foarte dificile exporturile de îngrăşăminte, de produse chimice. Ei doresc să păstreze aceste produse în ţară, pentru a încuraja agricultura“, arată Niculae. 

image



Notă: Datele prezentate au la bază informaţiile furnizate de agenţiile imobiliare locale. Preţurile sunt relevante pentru terenurile situate intravilan şi extravilan. În tabel apar oraşele din provincie care au o populaţie mai mare de 100.000 de locuitori.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite