700 de apartamente pe locul unei fabrici de pâslă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea companiei Romfelt Bucureşti, specializată în producţia de pâslă şi postavuri, a decis să-i schimbe obictul de activitate şi să o transforme în dezvoltator imobiliar, prima

Conducerea companiei Romfelt Bucureşti, specializată în producţia de pâslă şi postavuri, a decis să-i schimbe obictul de activitate şi să o transforme în dezvoltator imobiliar, prima etapă din acest plan fiind demolarea fabricii, în locul căreia a început construcţia a peste 700 de apartamente.

"Până în urmă cu puţin timp, Romfelt producea pâsle şi postavuri în fabrica de la Bucureşti, dar aceasta activitate devenise nerentabilă. Am decis să ne schimbăm obiectul de activitate şi să ne transformăm în companie imobiliară, aşa că am demolat fabrica şi în locul ei am început să construim zilele trecute un cartier imobiliar care va cumula peste 600 de apartamente", a declarat agenţiei Mediafax Hristache Daniilescu, acţionarul companiei Romfelt Manufacturing.

Terenul pe care era amplasată fabrica are o suprafaţă de 1,3 hectare şi este situat în cartierul Lacul Tei. "Investiţia în acest cartier este estimată la circa 60 milioane de euro, iar banii provin din credite bancare şi din surse proprii. Vor fi şase blocuri, unul dintre ele cu 25 de etaje, celălalt cu 16, iar restul vor fi ceva mai mici. Blocurile vor avea parcări subterane, iar la parterul fiecăruia dintre ele vor exista galerii comerciale", a precizat Daniilescu.

Construcţia complexului imobiliar va fi încheiată în circa doi ani, iar apartamentele, care au suprafeţe cuprinse între 50 şi 200 de metri pătraţi, vor fi scoase la vânzare la preţul de aproximativ 1.000 de euro metrul pătrat construit. "Dacă vom fi mulţumiţi de cum se vor vinde aceste apartamente, vom investi şi în alte proiecte de acest tip", a mai spus Daniilescu. Compania Romfelt Manufacturing a fost înfiinţată în anul 2005, prin preluarea Uzinelor Române de Pâslă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite