Se scumpeşte guma Wrigley, la americani
0Compania Wm. Wrigley Jr a anunţat că plănuieşte să majoreze preţurile produselor sale în medie cu 10%, în Statele Unite ale Americii. Aceasta este prima scumpire semnificativă din 2001
Compania Wm. Wrigley Jr a anunţat că plănuieşte să majoreze preţurile produselor sale în medie cu 10%, în Statele Unite ale Americii. Aceasta este prima scumpire semnificativă din 2001 încoace, a spus purtătorul de cuvânt al companiei, citat de Reuters. În 2003, Wrigley a majorat preţurile la pachetele sale de lame precum Big Red şi Doublemint. Noua scumpire se datorează, în parte, creşterii costurilor companiei, dar nu s-a specificat exact care sunt acestea. Companiile din industria alimentară au fost afectate de preţurile tot mai mari ale îndulcitorilor naturali precum siropul de fructoză din porumb. Compania rivală a Wrigley, Cadbury Schweppes, care produce guma de mestecat Trident şi Dentyne, a anunţat, de asemenea, recent, că-şi va majora preţurile la produse în SUA, chiar dacă admite că această majorare ar putea afecta volumul de vânzări pe termen scurt. După anunţul făcut de reprezentanţii Wrigley, acţiunile companiei au crescut cu peste patru procente.