Cine mai pictează mobilă azi?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o epocă a pieselor de mobilier minimaliste şi a canapelelor cu cristale Swarovski, creaţiile Irinei Silivestru par să vină din altă lume "Confiturier", adică dulap de dulceţuri.

Într-o epocă a pieselor de mobilier minimaliste şi a canapelelor cu cristale Swarovski, creaţiile Irinei Silivestru par să vină din altă lume

"Confiturier", adică dulap de dulceţuri. Verde închis, cu motive florale româneşti şi orientale, spaţios. De când n-aţi mai văzut o astfel de piesă de mobilier?

Ce nu avea nici bunica în casă! Masa ciobanului, lăzi de zestre, pătuţuri jucăuşe, dulap de dulceţuri, bufet de bucătărie, vitrine spaţioase, colorate în verde jandarm sau prăzuliu, dar şi în nuanţe mai luminoase, cu motive orientale, româneşti sau franţuzeşti, toate se înghesuie în atelierul Irinei Silivestru.

Are doar 24 de ani, însă nu este nici pe departe novice în meseria ei. Pictează mobilier în stilul vechi românesc încă de la 19 ani, după ce şi-a făcut "mâna" ca ceramist. Şi tot de atunci îşi câştigă existenţa din pasiunea asta.

Mobilier cu miros de fân

Ca să ajungi la atelierul Irinei faci o "călătorie iniţiatică", precum eroii din basme în drumul lor spre redescoperire. După ce traversezi o bucată bună din pădurea Băneasa, la marginea Capitalei, ajungi într-un cartier rezidenţial în construcţie.

Lovit de peisajul devenit dintr-odată prea urban, păşeşti apoi într-o altă lume, a lemnului sculptat cuminte, în iz de vopsele, în culori blânde. Mobila asta îţi aduce aminte de casa bunicilor şi ajungi parcă să simţi chiar şi miros de fân proaspăt cosit.

"Mi-am făcut o firmă pentru că nu puteam să vând altfel piesele de mobilier. Dar pentru mine nu e o afacere, ci e pasiune. E tare bine să poţi trăi din pasiunea pe care o ai!", spune Irina, care şi-a denumit firma "Magic Art".

Mai pe româneşte, face mobilier magic. Partener în demersul ei este un producător de mobilier din Câmpeni, care taie lemnul şi îl traforează întocmai pe gustul tinerei artiste. Munca şi ideile, pe toate le împarte cu Cornelia, specializată în pictură pe sticlă.

Despre culori, altfel

Pentru că intrarea în legalitate fiscală presupune înfiinţarea unei firme, Irina Silivestru şi-a îmbogăţit vocabularul cu termeni specifici. Bancă, livrări, tiruri, închirierea unei hale. Însă nimic nu o încântă mai tare decât să povestească despre culori.

"Tehnica de pictură pe care o folosesc mă deosebeşte de alţi artişti", spune Irina. Absolventă de Arte, la secţia ceramică, a studiat îndelung motivele româneşti vechi. Tot albumele au inspirat-o şi pentru motivele florale, orientale sau franţuzeşti, pe care le aplică pe mobilier.

Secretul culorilor ei: emulsia de ou. Pigmenţii se combină cu gălbenuş, ulei de in şi vin alb demi-sec şi aşa se creează culorile magice. Străinii care îi cumpără mobila preferă nuanţele închise, în timp ce românii "merg" pe nuanţe mai luminoase, probabil din cauza spaţiilor strâmte în care locuiesc.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite