Un nou competitor pe piaţa lactatelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un nou competitor pe piaţa lactatelor
Un nou competitor pe piaţa lactatelor

Compania Master House Grup a investit 2,5 milioane de euro pentru lansarea pe piaţă a gamei de lactate proaspete „Dar“, bani care au provenit în proporţie de 90% din fonduri SAPARD şi din credite bancare.

Compania deţine în prezent o fabrică de producţie în judeţul Giurgiu, ce a fost inaugurată în decembrie 2008. Unitatea are o capacitate de procesare de aproximativ 25.000 litri pe zi.

 Master House Grup, al cărei acţionar majoritar este Top Brand Distribution, pregăteşte deschiderea unei alte fabrici de prelucrare a laptelui, la Piatra Neamţ, în toamna anului viitor. Până la acest moment, investiţiile în fabrica de la Piatra Neamţ, care va avea o capacitate de producţie de 100.000 de litri pe zi, s-au ridicat la circa 800.000 de euro, potrivit lui Remus Dănăilă, administratorul companiei.

Investiţiile nu se opresc aici, întrucât în următorii ani, compania itnenţionează să îşi extindă producţia şi în Transilvania, fie prin construcţia unei fabrici, fie prin achiziţia unui producător deja prezent pe piaţă.
Gama de lactate „Dar“ se va găsi, momentan, doar în Bucureşti, urmând ca, pe viitor, distribuţia să fie extinsă în cât mai multe zone ale ţării.

Piaţa internă a lactatelor este estimată la aproximativ un miliard de euro. Principalii producători sunt Friesland, Danone, La Dorna, Albalact şi Tnuva. În următorii ani, Master House Grup vizează atingerea unei cote de aproximativ 5% din piaţa internă a lactatelor proaspete.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite