„Suntem încântaţi de afacerea din România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful mărcilor Camel şi Winston a anunţat că biroul din Bucureşti va coordona activităţile companiei de ţigarete din Bulgaria şi Croaţia. Pierre de Labouchère, preşedintele producătorului de ţigări Japan Tobacco International (JTI), vede cu ochi buni afacerea pe care o derulează la noi.

Adevărul: De ce sunteţi în România?

Pierre de Labouchère: Am venit ca să-mi felicit colegii români pentru munca pe care au făcut-o în ultimii 15 ani. Avem management de calitate aici, aşa că ne-am gândit să creăm în Bucureşti un “business unit”, altfel spus o echipă unică de management va conduce operaţiunile din România, Croaţia şi Bulgaria E singura structură de acest gen din Europa şi o implementăm aici pentru că suntem foarte mulţumiţi de afacere.

Acum exportaţi mare parte din ţigările produse în fabrica din Pipera. Veţi mai apăsa pedala?

Odată cu intrarea României în UE, ţara voastră devine sursă de ţigarete în regiune. Vom creşte producţia semnificativ în următorii 3-4 ani, dar şi calitatea echipamentului folosit, mai ales acum că face parte din “zona liberă”, iar costurile sunt mai mici.

Cum sunt angajaţii români? Fumează mai mult decât media?


Incidenţa fumatului e mai mică în companie decât cea la nivel naţional (n.red. - 1 din 3 români majori fumează). Nu eşti aşadar obligat să fumezi dacă lucrezi la JTI! (râde). Chiar dacă piaţa de muncă se dezvoltă rapid, angajaţii sunt loiali
şi ştiu să facă ţigări de calitate! Pentru că am fost unul dintre primii mari investitori în România, am pierdut însă unii dintre oamenii buni în favoarea altor multinaţionale. Alţii, mai mult de 30 chiar, au ajuns să lucreze pentru JTI în alte ţări.

Vă interesează să cumpăraţi tutun de la producătorii români?


Hmm... Calitatea tutunului e variabilă în România. Plus că producţia e prea mică pentru cât avem noi nevoie.
Vă avantajează criza, într-un fel! Dintr-o analiză recentă a Nielsen rezultă că ultimele lucruri la care sunt dispuşi oamenii să renunţe în caz de recesiune sunt alcoolul şi ţigările.

Facem parte dintr-o industrie ce nu e imună la criză, dar faţă de alte segmente ale industriei de bunuri de larg consum suntem mai puţin expuşi recesiunii, aşa e. Nu vedem încă niciun impact asupra consumatorilor.

N-au trecut încă la ţigări mai ieftine sau n-au început să fumeze mai mult, deşi asta cel mai probabil se va întâmpla anul viitor. În România, oamenii sunt cu atât mai mult sensibili la preţ, altfel nu ar cumpăra 12% din ţigări de pe piaţa neagră. Totuşi vânzările de ţigări de calitate, cu preţuri mai mari, sunt în creştere.

Ce faceţi cu finanţele personale în perioada de criză?

O idee deşteaptă era, în urmă cu câteva luni, să ţii banii cash, nu în acţiuni. Nu vă spun unde am banii, dar să ştiţi că, din păcate, nu sunt toţi cash. Cred că bancherii ar trebui să le comunice clienţilor riscurile pe care le prezintă investiţiile lor.

De ce nu îi investiţi în ţigări? Într-un moment al istoriei era monedă de schimb…

Tutunul mai vechi de un an se usucă, aşa că nu e recomandat să stai cu ţigările sub saltea.

Fumaţi?

Da, cam 10 pe zi.

Ce?

N-aş putea să fumez Marlboro (râde). Fumez Winston.

De ce?

Nu ştiu (râde).

JTI, numărul trei în România

 JTI a intrat pe piaţa din România în 1993, fiind primul jucător internaţional din industria tutunului care a investit în ţara noastră. În fabrica din Pipera, una dintre cele mai moderne din Europa, compania a investit circa 100 milioane de euro.

O mare parte din ţigaretele produse aici sunt exportate în Ţările Baltice, Bulgaria şi Ungaria. După vânzări, compania deţine în România o cotă de piaţă de 32%, ocupând locul al 3-lea, după British American Tobacco (BAT) şi Phillip Morris.

Cea mai vândută marcă a companiei este Winston Pierre de Labouchère lucrează pentru JTI de aproape 30 de ani şi este preşedintele companiei din 1995.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite