Se va ieftini curentul?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cererea de energie scade, iar preţurile materiilor prime sunt tot mai mici. Criza financiară afectează deja piaţa energiei din Uniunea Europeană, preţurile intrând pe o pantă descendentă.

Preţul energiei electrice ar putea să scadă în perioada următoare, urmând tendinţa care se manifestă deja în Europa Centrală şi de Est, a declarat Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România, AFEER. “Pe piaţa regională se constată în ultimele două săptămâni o scădere uşoară a preţurilor, după ce atinseseră valori-record. Reducerile sunt de aproximativ 5%, dar sunt semnale că tendinţa va continua”, a subliniat preşedintele AFEER.

Cotaţiile ţiţeiului, urmate de cărbuni

Una dintre principalele cauze o constituie o contractare a cererii, care se suprapune cu scăderea drastică a cotaţiilor internaţionale pentru ţiţei care antrenează o ieftinire a restului de materii prime energetice, precum cărbunele şi gazele naturale.

Pentru prima dată în ultimii ani, prognoza pentru 2009 elaborată de Agenţia Naţională pentru Reglementare în domeniul Energiei presupune şi un scenariu de scădere a consumului de energie electrică, nu doar de creştere. “Nu anticipez o scădere drastică a consumului, care să depăşească 10%.

Personal, iau în calcul o valoare mult mai mică, de maximum 5%”, a declarat Lungu. Pentru primul semestru din 2009, aşteptările sunt de reducere a preţurilor, dar pentru al doilea semestru, Ion Lungu consideră că deocamdată nu se poate face o estimare. Pentru economia românească au apărut deja semnale de încetinire a activităţii la consumatori mari, precum ArcelorMittal Galaţi, Dacia Piteşti şi Industria Sârmei Câmpia Turzii.

Pericol de întârzieri la plată

Numărul de litigii vizând întârzieri la plată este posibil să crească din partea consumatorilor eligibili, care până în prezent îşi achitau la timp facturile. Ben Holland, partener al firmei de avocatură C’M’S’ Cameron McKenna Londra, spune că numărul de litigii a crescut spectaculos în ultimul timp în Europa, pe fondul crizei financiare. Acesta a adăugat că programele de investiţii sunt blocate în prezent.

Compania energetică încurcă socotelile

Reprezentanţii furnizorilor de energie susţin că apariţia Companiei Energetice Naţionale (CEN) va duce la reducerea transparenţei de pe piaţa energetică şi a cantităţilor de energie oferite pentru tranzacţionare pe Piaţa Contractelor Bilaterale (PCCB).

Pe piaţă, în prezent sunt patru mari producători: CE Turceni, Rovinari, Craiova şi Nuclearelectrica. Integrarea Turceni şi Rovinari în CEN poate însemna ieşirea acestora de pe piaţă. Hidroelectrica, de exemplu, n-a mai tranzacţionat pe PCCB de doi ani.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite