La 35 de ani conduce imperiul Alexandrion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

George Christoforidis a lăsat ciocolata Finetti pentru brandy-ul Alexandrion. S-a născut la Atena, dar a locuit mai mult prin străinătate. Şi-a construit cariera lucrând în Germania, Olanda şi România, iar astăzi este primul director general al Alexandrion.

Înainte de numirea lui Christoforidis ca managing director, acest post nici nu exista, atribuţiile manageriale fiind în sarcina preşedintelui, Nawaf Salameh. Până a fi cooptat de Alexandrion, Christoforidis a fost director general al companiei Cream Line România, producătorul cremei de ciocolată Finetti.

Odată ajuns în “familia” Alexandrion, tânărul grec a fost numit directorul publicaţiei “Prezent”, un săptămânal editat de Greek Media Group. Recunoaşte că săptămânalul a fost un proiect eşuat, însă nu îşi asumă principala vină.

“Prezent” a fost o publicaţie nouă pe o piaţă foarte dură. S-au făcut multe greşeli, însă se întâmplă des astfel de lucruri cu un brand nou aruncat pe o astfel de piaţă”, spune Christoforidis.  Acum e şef pe băuturile produse de Alexandrion şi e hotărât să ridice ştacheta, cu orice risc.

„Criza financiară ne afectează tangenţial“

Nu are timp de vacanţe, nu călătoreşte decât în interes de serviciu şi este enervat la culme de traficul din Bucureşti.
„Misiunea principală a lui George Christoforidis este de a stabili direcţiile de dezvoltare ale Alexandrion Group pentru următorii cinci ani şi de a creşte potenţialul afacerii atât în Romania, cât şi pe plan internaţional”, spunea preşedintele Nawaf  Salameh despre misiunea primului manager al diviziei de băuturi a Alexandrion Group. Misiune grea, dacă ţinem cont de concurenţa acerbă din piaţă şi de criza financiară care va fi resimţită din plin în anul 2009.

Christoforidis nu se teme însă de criza financiară care, în opinia sa, nu afectează direct grupul Alexandrion. „Vom fi afectaţi, dar indirect. Cifra noastră de afaceri a crescut, profitul de asemenea, iar noi continuăm să investim. Este adevărat că depindem de bănci şi aici am putea să întâmpinăm ceva probleme. Noi ne-am făcut planurile de afaceri pe cinci ani, iar costurile vor fi eficientizate corect”, spune directorul general.

Alexandrion trece pe whisky şi vodcă

Divizia de băuturi alcoolice a Alexandrion a încheiat de curând un contract cu Grant, unul dintre cei mai cunoscuţi producători europeni de whisky şi, în acest scop, va investi circa 12 milioane de euro într-o nouă fabrică.  Acesta este doar unul dintre obiectivele noului director general al companiei. Whisky-ul scos de Alexandrion se numeşte Red Bowler, iar celelelate produse noi vor fi Hogs (bourbon), Code Zero (vodcă) şi High land Peak (whisky).

„Am văzut că s-au schimbat obiceiurile de consum şi, în prezent, whisky-ul şi vodca sunt preferate de băutori. În România şi Ucraina se bea mai mult whisky, în timp ce în SUA sau Marea Britanie se consumă foarte multă vodcă”, îşi explică strategia Christoforidis. Un alt obiectiv al noului director este acela de a exporta mai mult. În momentul de faţă, Alexandrion exportă în China, Ucraina, Spania, Italia şi chiar SUA.

Băutura e grecească sau nu?

Divizia de băuturi a grupului Alexandrion deţine o cotă de piaţă de 35%, iar potrivit lui George Christoforidis, pe segmentul brandy, cota de piaţă depăşeşte 65%. Românii percep această băutură ca pe una grecească, deşi brandy-ul este făcut la Ploieşti, într-una dintre cele mai moderne fabrici de alcool din ţară. Acest lucru a fost realizat datorită unei campanii de marketing reuşită, în care se promovează brandul  Alexandrion, care este cu adevărat elen.

„Nu am avut niciodată pretenţia că Alexandrion este o băutură grecească. Ea este „made in România”, însă reţeta este grecească, inventată de greci. Noi suntem greci, brandul este grecesc şi avem o fabrică şi în Grecia, spune Christoforidis.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite