Volkswagen, cea mai dorită maşină second-hand în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoturismele mărcii germane Volkswagen sunt cele mai căutate pe piaţa second-hand din România, fiind urmate de maşinile sub marca Opel, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere

Autoturismele mărcii germane Volkswagen sunt cele mai căutate pe piaţa second-hand din România, fiind urmate de maşinile sub marca Opel, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), citate de Mediafax.

Astfel, în intervalul ianuarie-iulie au fost înregistrate 27.744 de autoturisme Volkswagen şi 22.337 de maşini Opel. Pe locul al treilea se regăseşte o marcă americană, Ford. Poziţiile cinci şi şase sunt ocupate de alte două mărci germane - BMW şi Audi - , care au consemnat 7.785, respectiv 7.751 înregistrări de maşini rulate în circulaţie.

Dacia, lider la maşini noi

Dacia rămâne cea mai căutată de clienţii care preferă un autoturism nou, reiese din statisticile privind înmatriculările din primele şapte luni, totalizând 46.972 înregistrări. Pe locul al doilea se află marca cehă Skoda, urmată de Renault.

Statisticile DRPCIV mai arată că luna iunie a fost cea mai slabă a anului din punctul de vedere al numărului de înmatriculări de maşini rulate, situaţie generată, cel mai probabil, de faptul că posesorii de maşini rulate de import au aşteptat ca noua taxă auto să intre în vigoare, la 1 iulie.

Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 2,3% în primele şapte luni, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 171.385 unităţi, în timp ce înregistrările de maşini second-hand s-au dublat, la 112.054 unităţi, iar în iulie au intrat în circulaţie mai multe maşini rulate decât noi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite