Vedetele Construct Expo - materialele care au costuri mici de întreţinere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expozanţii au adus la târg produse care pot exclude de pe piaţă soluţiile clasice Distanţierele speciale pentru şapele de beton, cărămizile termoizolante, tubulatura uşoară din PVC

Expozanţii au adus la târg produse care pot exclude de pe piaţă soluţiile clasice

Distanţierele speciale pentru şapele de beton, cărămizile termoizolante, tubulatura uşoară din PVC pentru canalizări sau robinetele multifuncţionale sunt doar câteva exponate care atrag vizitatorii la standurile târgului internaţional "Construct Expo Antreprenor", deschis ieri la Bucureşti.

Scumpirile fără precedent ale materialelor clasice i-au determinat pe producători să recurgă la soluţii inovatoare, fabricând piese mai uşor de manevrat, a căror întreţinere costă mai puţin şi care, în general, înlocuiesc cu succes vechile tehnologii. Expuse la Construct Expo, acestea au atras cei mai mulţi vizitatori, majoritatea specialişti în construcţii. Unii dintre ei spun chiar că îşi vor reconsidera proiectele, descoperind că există şi soluţii - nu neapărat mai ieftine, dar cu siguranţă mai eficiente, în primul rând din punct de vedere energetic. Cimentul şi nisipul nu mai sunt "singure" în tencuială, ci se combină cu polistiren pentru o mai bună termoizolare a viitoarei case; cărămida nu mai e doar un bloc ceramic, ci se expandează şi în interiorul ei apar camere de aer, tot pentru o izolare mai eficientă; conductele şi tuburile pentru canalizări, până nu de mult confecţionate din materiale greoaie (fontă sau beton), sunt înlocuite cu cele uşoare, din PVC, pe care le poate manevra şi numai o singură persoană; nici diversele piese mici, cum ar fi şurubăria, fitingurile sau robinetele, nu mai sunt ca în trecutul apropiat...

Raportul preţ/calitate, principalul criteriu de selecţie

Ce anume urmăreşte un vizitator - specialist sau nu - când trece pragul unui târg de materiale de construcţii? Câteva răspunsuri au venit chiar de la cei pe care i-am întâlnit pe culoarele dintre standuri: "Preţurile şi calitatea materialelor, dar mai ales raportul dintre preţ şi calitate"; "Nu mă interesează să fie ieftine, trebuie să fie durabile şi uşor de întreţinut"; "Îmi plac inovaţiile astea, cu care mai reducem din costurile construcţiei"... Pe de altă parte, expozanţii invocă raportul preţ/calitate atunci când prezintă materiale ceva mai scumpe. Unii dintre ei au şi oferte speciale, constând în reduceri de preţ pe perioada târgului, mai ales pentru comenzile de valoare mai mare.

Referindu-se la nişele de piaţă pe care le reprezintă, expozanţii cu care am stat de vorbă s-au declarat surprinşi de dinamica sectorului de construcţii, fenomen ce a tras în sus toate industriile adiacente. "Ne-a cam luat pe nepregătite această cerere, care aproape că a depăşit oferta", ne-a declarat reprezentantul unei firme care produce tubulatură din PVC pentru canalizări. El se aşteaptă ca piaţa acestor categorii de produse să crească anual cu cel puţin 50%. Alţi expozanţi ne-au declarat chiar că vor să-şi dubleze capacităţile de producţie, cele de acum fiind deja ocupate cu comenzi ferme, în proporţie de peste 85%. De asemenea, producătorii de piese pentru instalaţii (sanitare, de încălzire, electrice sau de ventilaţie) afirmă că piaţa acestor categorii de produse va creşte continuu, exponenţial. Motivul: "aproape la fiecare locuinţă sau clădire va fi nevoie de reparaţii capitale ale instalaţiilor, ca să nu mai vorbim de noile construcţii"... Ediţia din acest an a "Construct Expo Antreprenor" este organizată pe mai multe secţiuni specializate şi cuprinde alte două expoziţii conexe: "Romtherm" (echipamente de răcire, încălzire şi condiţionare a aerului), respectiv "Expo Invest Imobiliar" (soluţii de finanţare pentru investiţiile imobiliare). Biletul de intrare, valabil pentru toate aceste expoziţii, costă între 9 lei pentru o zi şi 38 lei pe toată durata expoziţiei, respectiv până pe 21 aprilie inclusiv.

Tencuiala "Termo-Tass" lasă zidul să respire

Şi compania italiană Tassullo, recent intrată pe piaţa românească, şi-a prezentat oferta la Construct Expo. Este vorba despre o tencuială specială, termoizolantă, întărită cu fibre, despre care reprezentanţii firmei producătoare ne-au spus că "lasă suprafaţa să respire". Materialul are o conductibilitate termică redusă şi e uşor de aplicat.

Cu o cifră de afaceri de peste 100 milioane de euro şi cu un portofoliu în care intră renovarea unei secţiuni importante a faimosului Colosseum din Roma, reprezentanţii Tassullo spun că vor să deschidă o fabrică de materiale de construcţii chiar în România. "Vrem să investim 15 milioane de euro în următorii trei ani. Fabrica va produce zilnic peste 2.000 tone de materiale de construcţie, destinate în exclusivitate pieţei româneşti", a declarat Stefano Odorizzi, preşedintele companiei Tassullo. Italienii spun că piaţa românească a materialelor de construcţii suferă mutaţii importante în această perioadă. Aceasta nu creşte doar în termeni cantitativi. "Un element distinctiv al pieţei româneşti este rapiditatea cu care sporeşte cererea de produse de calitate, dar şi apetenţa pentru noi tehnologii", a mai spus preşedintele Tassullo.

Baraca multifuncţională standard costă 5.000 de euro

Una dintre marile probleme cu care se confruntă patronii societăţilor de construcţii constă în cazarea pe care trebuie să le-o asigure muncitorilor, mai ales în primele faze ale organizării de şantier. Pe şantiere încă mai întâlnim acele cutii insalubre în care - e un fel de-a spune - "locuiesc" muncitorii. O soluţie ingenioasă pentru rezolvarea acestei probleme poate fi întâlnită la Construct Expo Antreprenor: o baracă multifuncţională care are atât locuri de cazare, cât şi spaţii mai extinse care pot fi folosite drept atelier, birou sau sală de mese. Reprezentantul firmei producătoare ne-a declarat că un modul standard costă în jur de 5.000 de euro. În el se pot caza, la etaj, opt muncitori. Modulul are şi o încăpere pentru camera de baie, dar instalaţiile sanitare - ca, de altfel, toate celelalte dotări de interior - nu sunt incluse în preţul modulului. Expozantul ne-a mai declarat că aceste barăci sunt din ce în ce mai căutate pe piaţă, în primul rând pentru utilitatea lor practică. Modulele nu se pot închiria de la producător, ci trebuie cumpărate, a mai precizat reprezentantul firmei.

Alte noutăţi la Construct Expo

- Sisteme de ţevi şi fitinguri cu îmbinare prin presare: cupru, inox, oţel zincat, PE-Xc;

- Tehnică de aplicat în spatele zidului - pentru pereţi de ghips-carton sau tencuială;

- Sisteme de încălzire pentru spaţii industriale mari;

- Sistemele solare de încălzire a apei;

- Centrale termice murale cu boiler încorporat;

- Cazane din oţel cu randament de peste 90%;

- Colectoare solare cu tuburi vidate, funcţionale şi în perioadele reci;

- Sisteme de filtrare, stocare şi pompare a apei;

- Echipamente de control al climatului;

- Sisteme de încălzire pentru stadioane;

- Centrale şi şeminee complet automatizate pe bază de rumeguş presat;

- Plăci ceramice cu conductibilitate termică extrem de redusă.

Bulgarii produc cărămidă expandată după o tehnologie americană

Firmele bulgăreşti se arată deosebit de interesate de piaţa românească a construcţiilor. Pe de o parte, companii precum Besco încearcă să vândă constructorilor autohtoni materiale din beton produse la Ruse. În acelaşi timp, bulgarii prezintă o ofertă rezidenţială pe litoralul Mării Negre. Impresionează în special preţul cu care constructorii de pe celălalt mal al Dunării vor să vândă românilor - un preţ care porneşte de la numai 650 de euro pe metrul pătrat.

Şi la capitolul materiale de construcţii, bulgarii aduc produse diferite de cele fabricate în România şi pentru care, spun ei, nu există concurenţă pe piaţa locală. George Chakarov, directorul companiei Besco, a declarat că tehnologia americană de tip "split" pe care o foloseşte conduce la obţinerea unor produse unicat, cu bune calităţi de izolare, dar şi antifonice. "În fapt, tot mai multe proprietăţi de lux de pe litoralul bulgar sunt construite apelând la materialul nostru, foarte popular în Statele Unite, dar şi în Spania sau Italia", spune Chakarov.

Totodată, el a precizat că firma sa poate produce 7.000 de astfel de cărămizi pe zi, dar şi că aceasta este capabilă să-şi dubleze producţia foarte rapid.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite