Vânzările de şampanie se dublează în preajma Sărbătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa de profil are o valoare de 11 milioane de euro, fiind dominată în proporţie de peste 90% de cinci jucători Sărbătorile de Iarnă sau cele din timpul anului sunt tot atâtea

Piaţa de profil are o valoare de 11 milioane de euro, fiind dominată în proporţie de peste 90% de cinci jucători

Sărbătorile de Iarnă sau cele din timpul anului sunt tot atâtea prilejuri pentru diferite industrii să înregistreze salturi semnificative ale cifrelor de vânzări. Este şi cazul vinurilor spumante, sau al şampaniei, după cum este cunoscută în rândul cumpărătorilor.

Fiind o băutură consumată mai ales în momentele festive din timpul anului, vânzările producătorilor de profil oscilează, nefiind caracterizate prin constanţă. Astfel, în preajma Sărbătorilor de Iarnă, vânzările de şampanie se dublează faţă de totalul din restul anului.

Creştere anuală de peste 7%

Piaţa de profil înregistrează rate de creştere anuale de aproximativ 7-10%, valoarea acesteia nefiind mai mare de 11 milioane de euro, după cum susţin reprezentanţii din domeniu. Primii cinci jucători, printre care se numără Astese (companie care produce marca Angelli), Zarea şi Bucium deţin împreună 94% din piaţă. Cătălin Grecu, director commercial în cadrul companiei Bucium Iaşi spune că vânzările sunt pe un trend ascendant, fapt ce se reflectă şi în cifra de afaceri, dar şi în marja de profitabilitate a afacerii. "Evoluţia cifrei de vânzări a crescut de la an la an.

Astfel, în 2005, aceasta s-a cifrat la 4,5 milioane de euro, iar la sfârşitul anului trecut a ajuns la 7,2 milioane euro", a declarat, pentru "Adevărul", Grecu. Potrivit acestuia, pentru anul în curs se are în vedere atingerea unei cifre de afaceri mai mari cu 5%, comparativ cu cea de anul trecut. Cum era de aşteptat, vânzările cele mai importante sunt în perioada Sărbătorilor.

"Într-un an vindem toată cantitatea pe care o putem produce - 750.000 de sticle, numai spumant, iar de Sărbători cantitatea se dublează faţă de restul anului", a precizat oficialul Bucium Iaşi, companie care a devenit un competitor serios pe această piaţă încă de acum doi ani.

Poziţia a treia pe care o ocupă în topul celor cinci producători se datorează într-o oarecare măsură şi investiţiilor în marketing din ultimii patru ani, care s-au cifrat la 600.000 de euro.

Pierderi pentru Zarea Bucureşti

De cealaltă parte, producătorul de vinuri Zarea Bucureşti (ZARE) a afişat în primele nouă luni din 2007 pierderi de 3,12 milioane lei (945.000 de euro), faţă de profitul obţinut în aceeaşi perioadă din 2006, pe fondul creşterii cheltuielilor cu materia primă şi a scăderii veniturilor din vânzarea mărfurilor.

Potrivit informaţiilor companiei, în primele nouă luni ale acestui an, afacerile companiei s-au cifrat la 28,5 milioane lei (8,49 milioane euro), în creştere cu 24,5% faţă de intervalul echivalent din 2006, când cifra de afaceri afişată a fost de 22,9 milioane lei (6,9 milioane euro).

În primele nouă luni ale anului trecut, compania a obţinut un profit net de 5,53 milioane lei (1,6 milioane euro). Din cauza cheltuielilor mai mari cu materia primă, vânzările companiei Zarea din primele nouă luni ale anului în curs au fost de 5,6 ori mai mici decât cele din perioada similară a anului trecut. "Cheltuielile cu materiile prime s-au ridicat în primele nouă luni din 2007 la 16,17 milioane lei (4,8 milioane euro), la un nivel aproape dublu faţă de cele din intervalul similar al anului 2006, când s-au cifrat la 8,58 milioane lei ( 2,6 milioane euro).

Compania Zarea a fost fondată în 1912, are un capital social de 4,16 milioane lei (1,24 milioane euro). Acţionarii principali ai societăţii sunt Ambra cu 44,64%, Karom Trading Import-Export SRL cu 30,02% şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) cu 4,31% din totalul acţiunilor. Liderul vinurilor spumante este compania Astese, prin intermediul brandului Angelli.

Potrivit informaţiilor companiei, în domeniul vinurilor spumante produsele Angelli sunt lider la nivel naţional, cu o cotă de piaţă de aproximativ 55%. În 80% din punctele de vânzare din ţară sunt prezente, în medie, cinci produse Angelli diferite, în timp ce 90% din hipermarketuri şi supermarketuri vând întreaga gamă.

Şampania, 1,4% din totalul vânzărilor de băuturi alcoolice

În totalul pieţei de băuturi alcoolice, vânzările anuale de şampanie reprezintă doar 1,4%, potrivit datelor furnizate de compania de cercetare de piaţă MEMBR. În perioada august 2006 - iulie 2007, vânzările de şampanie cu alcool au crescut cu 91,2% din total.

Potrivit datelor MEMBR, vânzările cele mai semnificative se realizează prin intermediul supermarketurilor, în creştere cu 43,1%, în timp ce pe locul doi se află magazinele alimentare mari, cu peste 11%. Primii cinci jucători sunt Astese (companie producătoare a mărcii Angelli), Zarea, Bucium Iaşi, Rom Drink şi Veliero.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite