Vânzările de ATV-uri vor depăşi 48 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe fondul unei cereri tot mai mari de astfel de "motoare", importurile şi vânzările s-au dublat în acest an. Le vedem aproape peste tot: la mare, la munte, de închiriat sau de vânzare.

Pe fondul unei cereri tot mai mari de astfel de "motoare", importurile şi vânzările s-au dublat în acest an.

Le vedem aproape peste tot: la mare, la munte, de închiriat sau de vânzare. Într-un timp relativ scurt, ATV-urile au devenit şi în România mai mult decât un moft al celor cu bani suficienţi cât să-şi satisfacă hobby-urile. Dacă în cazul multora dintre proprietari, ATV-ul reprezintă astăzi o necesitate, pentru alţii acesta este chiar o sursă importantă de venit.

Deşi nu există date oficiale privind piaţa ATV-urilor din România, importatorii de astfel de vehicule anunţă vânzări duble şi chiar triple de la începutul anului şi până în prezent. Unul dintre motive îl reprezintă şi reducerea preţurilor de vânzare, ca urmare a scăderii sau chiar a eliminării, de la 1 ianuarie 2007, a taxelor vamale. Reducerea taxelor vamale a ieftinit importurile "Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, pentru importurile din afara comunităţii, taxele vamale au scăzut de la 30% la 10%, fapt ce a dus la scăderea preţului.

Aceasta a dus automat şi la o creştere a cererii şi, prin urmare, la o majorare a importurilor", a explicat pentru "Adevărul" Ciprian Haber, manager Motoboom România. Potrivit acestuia, importurile de ATV şi motociclete au crescut astfel în perioada ianuarie-august 2007 cu 240%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşterea importurilor s-a oglindit întocmai şi în nivelul vânzărilor, Motoboom înregistrând în aceeaşi perioadă un avans mai mult decât dublu al acestora.

Această tendinţă este urmată de majoritatea importatorilor de ATV din România, semn că piaţa a urcat spectaculos de la începutul acestui an. American ATV, spre exemplu, a importat în primele opt luni ale acestui an 462 de unităţi, faţă de doar 116, în aceeaşi perioadă a anului trecut, şi a vândut aproximativ 280 de unităţi, comparativ cu numai 83, în primele opt luni ale anului trecut. Ca urmare a acestui avans consistent al vânzărilor, s-au triplat totodată şi importurile, respectiv livrările de accesorii şi consumabile pentru ATV-uri. Vânzări duble, până la sfârşitul anului Potrivit estimărilor importatorilor de ATV-uri din România, piaţa ar putea ajunge în acest an la o valoare de aproximativ 48 milioane de euro. Calculul s-a realizat ţinând cont de prognozele privind vânzările de aproximativ 8.000 de unităţi, până la sfârşitul acestui an, şi un preţ mediu de 6.000 de euro/unitate.

"În primele luni ale acestui an s-au vândut în total, în România, aproximativ 4.500-5.000 de ATV-uri, iar până la sfârşitul anului s-au putea ajunge, dacă se păstrează cel puţin aceeaşi dinamică, la circa 8.000 de unităţi", a precizat Ciprian Haber. Chiar dacă la prima vedere aceste cifre par nesemnificative, trebuie luată însă în seamă dinamica acestui sector. Potrivit datelor furnizate de către importatori, vânzările din tot anul trecut s-au cifrat la aproximativ 2.500-3.000 de unităti, nivel de aproape două ori mai mic faţă de cel al vânzărilor, doar până în acest moment.

În regiune, România este singura ţară în care vânzările de ATV-uri au înregistrat această creştere spectaculoasă. Comparativ cu ţări vecine, precum Bulgaria, Ungaria sau Croaţia, România este net superioară. Linhai 300 Clasic, cel mai bine vândut model Cel mai bine vândut model de ATV din România este în acest moment Linhai 300, varianta 2x4 sau 4x4. Preţurile acestuia diferă, în funcţie de dealer sau configuraţie, dar se încadrează între 3.500 de euro-3.600 de euro (n.r.- preţ cu TVA) şi 4.200 de euro-4.300 de euro. Ambele au un motor într-un cilindru şi patru timpi, o capacitate de 275 centimetri cubi şi o putere de 21 CP. Cutia de viteze este automată, cu marşarier, iar transmisia se face pe cardan. Ambele sunt lansate în 2007, au răcire cu apă şi o capacitate maximă a rezervorului de 14,2 litri.

Modelul 2x4 cântăreşte 280 de kilograme, iar cel 4x4 are 300 de kilograme. Ambele au o lungime cu puţin peste doi metri, o lăţime şi o înălţime de 1,17 metri şi sunt înmatriculabile. ATV-urile pot fi conduse pe drumurile publice doar dacă posesorul deţine permis de conducere categoria B. Unele modele se livrează, în funcţie de dealer, cu jenţi de aluminiu, apărători pentru mâini şi troliu electric montat.

În cazul unora dintre modelele neexistente pe stoc, termenul mediu de aşteptare pentru onorarea unei comenzi este de maximum două săptămâni.

28% din ATV-urile vândute sunt ulterior închiriate

Majoritatea cumpărătorilor de ATV din România sunt bărbaţi. Cei cu venituri peste medie sau mari au vârste cuprinse între 30 şi 50 ani, sunt oameni de afaceri şi sunt dispuşi să cheltuiască o sumă semnificativă, cuprinsă de obicei între 8.000 de euro şi 10.000 de euro. Potrivit importatorilor contactaţi de "Adevărul", mai există o categorie a cumpărătorilor de ATV, reprezentată de bărbaţii a căror vârstă este între 22 şi 55 ani şi achiziţionează un astfel de mijloc de transport pentru agricultură sau vânătoare, ori pur şi simplu pentru că au acest hobby.

"Cei care îşi achiziţionează ATV-uri pentru a-şi dezvolta o afacere, în sensul că le închiriază, reprezintă aproximativ 28% din vânzări", ne-a precizat Ciprian Haber. Preţurile medii practicate la închirierea ATV-urilor sunt de 60 lei-90 lei/oră, în funcţie de zonă, respectiv mare sau munte.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite