Gazele din sud vor suplini importurile prin Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gazele din sud vor suplini importurile prin Ucraina
Gazele din sud vor suplini importurile prin Ucraina

România ar putea importa gaze din Turcia şi din Grecia, dacă se va repeta criza din iarnă. Transportatorul român de gaze, Transgaz, îşi propune modernizarea punctelor de import, astfel încât combustibilul să curgă în ambele sensuri.

Iarna trecută, luna ianuarie a fost un coşmar diplomatic pentru autorităţile ţărilor europene, care au trebuit să lupte pe două fronturi, cel rusesc şi cel ucrainean, pentru reluarea livrărilor de gaze spre consumatorii vestici.

România a stat la adăpostul producţiei interne, al gazelor înmagazinate, dar şi al temperaturilor care nu au depăşit valorile normale, iar caloriferele au rămas calde. Însă în alte state, precum Bulgaria, care depinde de gazul rusesc în proporţie de peste 90%, zeci de mii de locuitori au rămas în frig. Bulgaria a cerut atunci ajutorul României, care avea rezerve suficiente pentru a le împărţi cu vecinul său, însă sistemele de gaze ale celor două ţări nu sunt conectate încă.

Vârful de consum va fi asigurat

În strategia de interconectare elaborată de Transgaz, pe lângă clasicul proiect al conductei dintre cele două ţări – Giurgiu-Ruse, care trenează de mai mulţi ani – a apărut o nouă prioritate: realizarea unor lucrări pentru asigurarea curgerii reversibile a fluxului de gaze în interconectările existente.

Cu alte cuvinte, prin conductele care tranzitează România de la Isaccea la Negru Vodă (Dobrogea) şi duc gaze ruseşti pe ruta Turcia-Grecia-Macedonia şi în Bulgaria, gazele ar putea veni şi în sens invers, din sud spre nord.

Astfel, „cantităţi de gaze dinspre Grecia şi/sau Turcia pot fi dirijate înspre sistemul de transport bulgăresc şi direcţionate spre România. Aceste cantităţi vor putea fi preluate în staţia Negru Vodă şi transportate prin intermediul conductei de tranzit la Isaccea, unde vor pătrunde în sistemul naţional de transport al României“, se arată în strategia elaborată de transportatorul român de gaze.

Acest proiect va permite României asigurarea aprovizionării în cazul în care importul de gaze prin Ucraina va fi din nou sistat, chiar şi în condiţiilor unor temperaturi foarte scăzute, care ar duce la un vârf de consum.

„Proiectul nu va fi finalizat în această iarnă, întrucât necesită lucrări de inginerie şi de proiectare detaliate. Totuşi, posibilitatea importurilor din Turcia şi din Grecia este luată în calcul numai în situaţii de criză şi în cantităţi mici, întrucât preţul ar fi mult mai mare“, ne-au declarat reprezentanţi ai Transgaz. Aceste lucrări vor permite şi Bulgariei să importe gaze din sistemul românesc.

Gaze din Rusia şi din Iran

Investiţiile pentru implementarea noului proiect sunt de 3,15 milioane de euro, iar jumătate din sumă va fi asigurată din fonduri europene, pentru care Transgaz a depus deja documentaţia. Cea mai costisitoare parte este amplificarea staţiei de comprimare de la Siliştea, prin montarea unui grup suplimentar, care va necesita peste 2,5 milioane de euro. De asemenea, modificările aduse tehnologiei din staţiile Isaccea şi Negru Vodă, pentru a permite măsurarea gazelor în ambele sensuri, costă câte 300.000 de euro pe fiecare staţie.

De fapt, importul gazelor din Turcia va însemna tot utilizarea gazelor ruseşti, în condiţiile în care două treimi din consumul acestei ţări provine din Rusia, în special prin gazoductul Blue Stream, însă important este că această rută ocoleşte Ucraina. Turcia aduce gaze şi din Iran, stat pe care s-a bazat în timpul crizei gazelor din iarna trecută. 

Un miliard de euro din fonduri europene

După experienţa din iarna trecută, Comisia Europeană a alocat un miliard de euro, în cadrul Planului European de Redresare Economică, pentru sprijinirea proiectelor de interconectare a sistemelor de gaze din ţările membre. Pentru asigurarea fluxului reversibil, necesar apro­vizionării pe termen scurt în situaţii de urgenţă, fondurile totale sunt de 20 de milioane de euro.

Legătura cu Ungaria, gata în 2010

Prima conductă care va interconecta sistemul românesc cu cele din ţările vecine este Arad-Szeged, care va fi funcţională începând cu 1 ianuarie 2010. O altă interconectare la care se lucrează este Giurgiu-Ruse – o investiţie de 12,5 milioane de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite