UE cere Rusiei să permită accesul firmelor vestice la conductele de gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarul european Neelie Kroes acuză jucătorii de pe piaţa energetică din Europa de lipsa unei concurenţe reale Deşi Vladimir Putin nu dă niciun semn cum că ar fi dispus să permită

Comisarul european Neelie Kroes acuză jucătorii de pe piaţa energetică din Europa de lipsa unei concurenţe reale

Deşi Vladimir Putin nu dă niciun semn cum că ar fi dispus să permită companiilor occidentale să exporte gaz prin conductele ruseşti, oficialii europeni cer Rusiei să-şi schimbe poziţia, în vederea noului acord pe care Moscova şi Bruxelles-ul îl vor negocia anul acesta.

"Vrem ca ambele părţi să câştige. Din poziţia de comisar pentru concurenţă, voi continua să pledez pentru o înţelegere în care ambele părţi să aibă acces la reţelele celorlalţi", a spus comisarul european pentru concurenţă, Neelie Kroes, vineri, la Berlin, după discuţiile avute cu oficialii germani, referitor la stabilirea unei pieţe europene unice pentru electricitate şi energie.

Putin nu este singurul care se opune deschiderii pieţei, iar Kroes îşi continuă eforturile de a stabili o competiţie mai riguroasă între ţările membre ale Uniunii Europene şi de a sparge monopolul energetic. Unele dintre cele mai mari companii europene, inclusiv Wintershall, RWE şi E.ON Ruhrgas, toate din Germania, opun rezistenţă la planurile Comisiei de a permite şi altor companii să intre în reţelele lor de distribuţie şi de a spori concurenţa în acest domeniu, arată "International Herald Tribune".

Consumatorii se plâng că nu au de unde alege

Concurenţa neloială, dar şi nemulţumirile consumatorilor care nu au practic de unde alege au determinat Comisia să iniţieze o anchetă pe piaţa de electricitate şi gaz, în urmă cu doi ani. Kroes subliniază unele din concluziile la care s-a ajuns: pieţele naţionale de energie sunt prea concentrate şi prea puţin lichide; lipseşte competiţia transfrontalieră şi nu sunt suficienţi actori pe piaţă. "Toate acestea înseamnă că, în Europa, consumatorii nu primesc energie sigură, accesibilă şi susţinută", a afirmat Kroes, în discursul său. "Noii jucători au nevoie de acces la rezervele de energie, la reţea şi la consumatori. Şi totuşi se lovesc de aceleaşi trei probleme structurale interconectate", a mai spus comisarul.

Putin şi şefii gigantului energetic rusesc Gazprom nu au răspuns până acum la cererile repetate ale Uniunii Europene de a permite companiilor energetice străine accesul la vasta reţea de conducte, ce le-ar accepta să transporte gaz din Asia Centrală spre pieţele din Europa. Kremlinul a spus că îşi consideră conductele drept bunuri strategice şi nu este pregătit să le supună niciunui fel de concurenţă. Potrivit acordului prezent cu Rusia, orice companie locală sau străină care vrea să transporte gaz în Europa poate folosi conductele ruseşti doar dacă vinde gazul companiei Gazprom. În multe cazuri, preţurile nu se situează la nivelul pieţei internaţionale, ci la cel al pieţei interne, piaţă puternic subvenţionată de guvernul rus.

Marile companii europene îşi văd propriul interes

Kroes a spus că va insista ca atunci când Uniunea Europeană începe negocierile cu Rusia, pentru un nou parteneriat şi tratat de cooperare, care să-l înlocuiască pe cel ce expiră la sfârşitul lui 2007, trebuie să includă şi problema energiei. Carta energetică cere Rusiei să permită şi părţilor terţe accesul la conductele sale. Parteneriatul cu Rusia vizează securitatea, energia, comerţul bilateral, controlul traficului aerian precum şi alte probleme politice şi economice de interes comun. Kroes nu poate împiedica singură semnarea tratatului, care va fi decis de cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, dar poate exercita o presiune considerabilă pentru includerea planului energetic, arată "International Herald Tribune".

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, ţară care deţine în prezent preşedinţia Uniunii Europene, a spus că vrea să înceapă negocierile cu Moscova în timpul mandatului său, înainte de 1 iulie, când Portugalia va prelua, prin rotaţie, preşedinţia UE. Chiar dacă Merkel este în favoarea planului energetic, mulţi oficiali din guvernul de la Berlin nu cred că Putin se va lăsa înduplecat. Kroes a sugerat chiar şi că cele mai mari companii energetice europene nu fac presiuni ca să primească acces la conductele ruseşti, pentru că fiecare dintre ele are relaţii cu Gazprom, bazate pe contracte reciproc avantajoase, care nu ajută însă la crearea unei pieţe energetice unice în Europa.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite