Comisia Europeană declanşează procedura de deficit excesiv împotriva a nouă ţări din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România şi Bulgaria, insuficient pregatite pentru integrare în 2007
România şi Bulgaria, insuficient pregatite pentru integrare în 2007

Comisia Europeană a anunţat că a declaşat prima etapă a procedurii pentru deficit bugetar excesiv împotriva altor nouă ţări din Uniunea Europeană, printre care Germania şi Italia, decizie motivată de derapajul înregistrat de finanţele publice ale acestora pe fondul crizei economice.

Astfel, numărul statelor împotriva cărora Comisia Europeană a deschis proceduri de deficit excesiv a ajuns la 20. Cele nouă state europene noi afectate de această decizie sunt Germania, Italia, Olanda, Belgia, Portugalia, Austria, Cehia, Slovenia şi Slovacia. Procedura va fi lansată în mod formal, după o consultare a statelor UE.

Şi România a depăşit plafonul de deficit bugetar

În acest an, executivul european a mai declanşat alte proceduri pentru statele care au depăşit anul trecut plafonul de deficit bugetar stabilit prin pactul european de stabilitate, de 3% din produsul intern brut (PIB), printre care România, Franţa, Spania, Malta, Letonia, Lituania, Grecia, Irlanda şi Polonia. Comisia Europeană a declanşat pe 13 mai procedura de deficit excesiv pentru România, după ce deficitul bugetar din 2008 ajunsese la 5,4% din PIB, în principal din cauza cheltuielilor cu salariile bugetarilor, şi în mică măsură de criza economică globală. România are ca termen până în 2011 să-şi reducă deficitul bugetar sub nivelul de 3% din PIB.

Şi împotriva Marii Britanii şi a Ungariei au fost deschise proceduri înainte de declanşarea crizei economice.
O procedură pentru deficit excesiv vizează, prin recomandări precise, să pună presiune pe statele respective, pentru a readuce deficitele în cadrul limitei maxime tolerate în UE. Procedura poate implica inclusiv sancţiuni pentru aceste ţări, în situaţiile cele mai grave.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite