Turismul de afaceri, pe credit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hotelurile şi agenţiile de turism gândesc noi strategii pentru a atrage oamenii de afaceri, segment aflat tot timpul în mişcare. Criza mondială a afectat şi domeniul călătoriilor de business. Managerii din turism se reorientează şi vin cu promoţii substanţiale şi carduri de călătorii.

Chiar dacă la nivel de companie bugetele pentru team-buildinguri şi traininguri în afara ţării sunt tot mai mici, numărul călătoriilor de business şi al cazărilor în hoteluri nu va suferi o scădere atât de mare.

„Recesiunile economice de la nivel mondial din trecut au determinat o diminuare cu doar 5% a călătoriilor de afaceri”, spune Florin Himceac, director general al Travel Factory, divizie de profil în cadrul Aerotravel, agenţie specializată, în proporţie de 70% pe turismul de business.

Recent, Aerotravel a încheiat cu AirPlus International un parteneriat, care aduce clienţilor o soluţie de decontare a cheltuielilor cu deplasările, optimizând cash flow-ul necesar activităţii curente. Acest produs poate fi asimilat unui card de credit cu o perioadă de graţie de minimum 30 zile.

Un număr de 30.000 de companii din întreaga lume acceptă acest tip de card. Pe segmentul turismului de business, care reprezintă circa 70% din activitatea agenţiei, firma şi-a bugetat anul viitor o majorare de 15% a cifrei de afaceri.

Managerii agenţiei au precizat că, până în prezent, nu au fost afectaţi foarte tare de criza financiară, însă cred că efectele recesiunii se vor simţi anul viitor. „Cardul de călătorie este oferta specială pentru a ne menţine portofoliul de clienţi”, au precizat reprezentanţii companiei.

NH Hotels oferă vouchere de cazare

Şi hotelurile de business încearcă să-şi păstreze gradul de ocupare la aceleaşi standarde. Spre exemplu, concernul spaniol NH Hotels, al treilea ca mărime în categoria lanţurilor hoteliere de business din Europa, prezent şi în România, a realizat campanii promoţionale pentru păstrarea clienţilor.

Pentru că pe pieţele unde este prezent se simte o uşoară recesiune economică, planurile de extindere pe termen lung au fost ajustate, iar managerii au gândit strategii care să atragă noi clienţi ori să-i păstreze pe cei vechi.

De exemplu, turiştilor li se oferă încă două nopţi de cazare gratuite, într-un interval de un an de zile de la data ultimei cazări, ofertă care atrage destul de mult, în condiţiile unui preţ mediu de 90 euro/noapte.

image
image

Criza financiară nu ne-a afectat în 2008, dar ne aşteptăm ca în 2009 aceasta să fie mai evidentă

image


Gabriel Cristea
director executiv
Aerotravel

NH Hotels în cifre

Lanţul spaniol - NH Hotels are 345 de hoteluri la nivel mondial, iar în România deţine două unităţi, la Bucureşti şi Timişoara.

NH Hotels din Bucureşti şi-a ridicat în luna noiembrie gradul de confort de la trei la patru stele. Cifra de afaceri pe primele zece luni a fost de 1,78 milioane de euro. Hotelul are 78 de camere şi un grad de ocupare de 73,7%, iar durata medie a sejurului este de aproximativ 2,3 zile.

NH Hotels este al treilea grup hotelier ca mărime din categoria hotelurilor de afaceri din Europa, deţinând hoteluri în 21 de ţări.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite