Tranzacţiile din IT şi comunicaţii, oportunităţi pentru casele de avocatură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marile proiecte ce presupun aplicaţii software şi reglementările UE vor da avocaţilor cel mai mult de lucru Potrivit reprezentanţilor casei internaţionale de avocatură Salans,

Marile proiecte ce presupun aplicaţii software şi reglementările UE vor da avocaţilor cel mai mult de lucru

Potrivit reprezentanţilor casei internaţionale de avocatură Salans, companiile care încheie contracte de valori ridicate ce presupun dezvoltarea unor operaţiuni IT&C vor avea nevoie din ce în ce mai mare de asistenţă juridică.

De asemenea, respectarea obligaţiilor impuse prin reglementările Uniunii Europene presupune o asistenţă juridică din ce în ce mai intensă. Partenerii din România ai casei Salans au explicat ieri, în cadrul unui seminar desfăşurat la Bucureşti, că principalele elemente în asistenţa firmelor IT sunt prevenirea riscurilor, rezolvarea conflictelor şi protecţia datelor personale. De asemenea, se mai remarcă managementul proiectelor de mare anvergură, optimizarea costurilor şi obligaţiile impuse prin standardele UE. Tatiana Kruse, consilier la biroul de avocatură Salans din Londra, şi Krysztof Stefanowicz, partener la biroul din Varşovia, au prezentat greşelile şi capcanele care pot apărea în cadrul contractelor de furnizare de software, în special cele privind proiecte transfrontaliere.

Alte provocări depind de domeniile asistate

"Controversele care pot interveni între furnizori şi beneficiari pot fi cauzate de limitarea responsabilităţii din partea furnizorilor şi de schimbarea cadrului contractului sau evoluţia costurilor aferente produsului", a afirmat Krysztof Stefanowicz.

Celelalte case de avocatură care îşi desfăşoară activitatea în mediul de afaceri se aşteaptă la o serie de provocări, prima dintre acestea fiind diversificarea domeniilor pentru care oferă servicii. S-ar putea adăuga, aici, intrarea pe piaţă a unor firme internaţionale de profil şi introducerea prevederilor europene în legislaţia românească. Iar principalele activităţi ale avocaţilor din mediul de afaceri vor fi, în anii următori, consultanţa juridică acordată firmelor şi medierea conflictelor comerciale.

După integrarea în Uniunea Europeană, avocaţii specializaţi în dreptul comercial pot activa în noi domenii de activitate, precum energie, telecomunicaţii, concurenţă şi mediu. De asemenea, regulamentele europene sunt direct aplicabile, legislaţia românească include directive ale UE, iar jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie se aplică integral în România. În plus, hotărârile judecătoreşti străine vor fi recunoscute şi executate şi în România.

Fuziunile şi achiziţiile, domeniul imobiliar, financiar-bancar şi piaţa de capital vor reprezenta domenii către care se vor orienta casele de avocatură cu activitate în mediul de afaceri. În următorii ani, unii antreprenori români vor alege să-şi vândă afacerile către investitori străini. Avocaţii specializaţi în dreptul comercial asistă o serie de firme străine care doresc să investească în România.

Potenţial maxim în imobiliar şi parteneriatul public-privat

În ceea ce priveşte domeniul imobiliar, vor fi dezvoltate noi spaţii de birouri, ansambluri rezidenţiale, parcuri industriale, vor exista investitori care vor cumpăra proiectele deja existente, iar parteneriatele public-privat vor începe să aibă o incidenţă mai ridicată, apreciază avocaţii. Cât despre piaţa de capital, tendinţele sunt de extindere a emisiunilor de euroobligaţiuni, de dezvoltare a operaţiunilor de securitizare şi a ofertelor publice iniţiale.

Există mai multe companii româneşti care vor să se listeze pe bursele internaţionale, aflate acum în diverse stadii ale procedurilor de audit şi due-dilligence. Avocaţii mai anticipează dezvoltarea pieţei de instrumente financiare derivate. Pentru acestea, "factorul economic, nu cel legal" este cel ce stă la baza unor tranzacţii. "Legea română nu menţionează aceste produse, iar practica română nu este încă experimentată", afirmă asistenţii juridici.

Investiţiile fondurilor private au beneficiat, după 1995, de câştiguri însemnate, în toate statele din Europa Centrală şi de Est. În cazul ţării noastre, avocatul Dan Badea - partenerul în România al casei internaţionale de avocatură Clifford Chance - pariase, anul trecut, pe două domenii, pentru următorii cinci ani, în ceea ce priveşte fondurile de investiţii: retailul şi construcţiile.

Pe piaţa românească sunt prezente mai multe fonduri de investiţii importante, printre care Advent, AIG, Barings, Black Sea Fund, Oresa Venture, Warburg Pincus şi RAEF.

La nivel global, printre cele mai mari fonduri se numără Warburg Pincus, Permira, KKR, Bain, Carlyle, Terra Firma.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite