Tencuielile decorative iau locul humei şi varului
0Pentru decorarea exterioară a clădirilor, vopselele lavabile şi tencuielile decorative câştigă teren an de an. Sistemele termoizolante ţin de asemenea primul loc într-un top al soluţiilor pentru îmbrăcarea exterioară a unei case.
Cea mai mare parte a producătorilor de vopsele au anunţat în prima jumătate a acestui an creşteri de peste 50% ale vânzărilor de tencuieli decorative. Soluţia, aplicabilă pereţilor exteriori, se adaugă unei oferte bogate de vopsele lavabile cu o gamă largă de variante pornind de la produse structurate şi ajungând până la cuarţ decorativ. Alegerile ţin cont dincolo de preferinţele proprietarilor de arhitectura casei, zona geografică sau cantitatea de intemperii.
“Soluţia la care se apelează cel mai des o reprezintă tencuiala clasică urmată de vopsea de exterior, dar, în ultima vreme, tot mai mulţi utilizatori preferă să înlocuiască această opţiune cu tencuiala structurată, precolorată”, declară Aliz Kosza, CEO Fabryo.
Aşa, nu mai e nevoie să se aştepte uscarea tencuielii pentru finisarea casei, culoarea este integrată în structura tencuielii şi este, astfel, mai rezistentă. În plus, în loc de două aplicări, ai nevoie de una singură. Astfel, se economisesc bani şi timp. După aplicarea unor asemenea soluţii, meşterii recomandă din punct de vedere tehnic să nu se mai apeleze şi la placarea acestor suprafeţe cu elemente gen piatră.
Sisteme de la 17 euro pe metru pătrat
Izolaţia termică a clădirilor joacă un rol important când vine vorba de alagerea soluţiilor pentru decorarea pereţilor exteriori. Astfel, sistemele termoizolante au cea mai mare căutare în piaţă. “Preţul mediu pentru un sistem complet de termoizolaţie care include mortarul pentru armarea plăcilor de polistiren, polistirenul expandat sau extrudat, plasa din fibră de sticlă şi tencuială decorativă este de aproximativ 17 euro (61,8 lei) pentru un metru pătrat”, estimează reprezentanţii Policolor.
La Fabryo, pentru achiziţionarea amorselor de tip primer va trebui să plătiţi circa 16 lei pentru o cutie de patru kilograme. La aceasta mai aveţi nevoie de o tencuială decorativă de aproape 95 de lei. Tencuielile de cuarţ sunt ceva mai scumpe, o cutie de 30 de kilograme ajungând la peste 150 de lei. “Tencuiala de cuarţ este un bun înlocuitor al gresiei şi faianţei pentru zone umede. Este disponibilă într-un număr mare de nuanţe şi poate fi aplicată în combinaţii şi motive geometrice sau florale”, recomandă Kosza.
Apelaţi la specialişti!
Chiar dacă sunt soluţii uşor de aplicat, producătorii recomandă solicitarea sfatului unui specialist. “Ar fi indicat să se ceară şi sfatul unui arhitect. Acesta poate recomanda un anumit produs ţinând cont şi de specificul local al zonei în care se construieşte”, precizează specialiştii Policolor.
În plus, finisajele exterioare sunt mai pretenţioase, fiind necesar să se apeleze la echipe specializate de muncitori.