Suspendarea taxei auto nu va dura un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii se aşteaptă ca măsura eliminării birului pentru maşinile noi să fie amendată de UE, dar între timp invazia de autoturisme rulate va mai pierde viteză. Fără taxa de poluare, autoturismele noi sunt cu 2.000-3.000 de euro mai ieftine decât maşinile rulate.

Decizia Guvernului de a suspenda taxa de înmatriculare pentru maşinile noi ar putea fi amendată de Comisia Europeană întrucât este anticoncurenţială, iar viitorul Guvern va trebui să pună la punct o formulă echitabilă a acesteia, sunt de părere analiştii auto. Decizia naşte însă controverse.

Analistul auto Edwin Keleti consideră că măsura este una protecţionistă, menită nu atât să apere industria auto locală pe timp de criză economică, cât mai degrabă să o protejeze faţă de importurile de maşini rulate.

„Sunt de acord să existe ajutoare financiare din partea statului în această perioadă de criză economică, aşa cum s-a întâmplat în Statele Unite. Dar văd că scopul acestei măsuri nu este ajutorarea economiei, ci protejarea industriei auto faţă de autoturismele vechi, ceea ce este anticoncurenţial“, a mai spus Keleti.

Nu de aceeaşi părere este şi Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România. Potrivit acestuia, măsura este salvatoare şi vine într-un moment potrivit, în care industria auto era pe punctul de a intra în derivă.

Pronosticul lui Stroe: şase luni

„Nu este o măsură protecţionistă, pentru că taxa pe maşinile vechi este oricum simbolică. Avem nevoie de un mediu concurenţial, dar nu unul care să distrugă industria auto locală, care deţine 10% din Produsul Intern Brut“, a comentat Stroe.

„Cel mai probabil, măsura va fi amendată de Comisia Europeană, iar taxa va fi schimbată în cel mult şase luni“, a mai spus Stroe.

Directorul comercial al Renault, Jacques Daniel, consideră că varianta eliminării taxei ajută industria auto, dar nu va stopa invazia de maşini rulate.

 „Importatorii particulari de maşini sunt obligaţi să-şi înfiinţeze firme şi, prin urmare, nu plătesc taxe, contrar a ce se întâmplă în celelalte state membre UE“, a spus oficialul Renault.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite