Şapte bănci au depus oferte pentru programul "Prima Casă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a primit, până în această dimineaţă, oferte din partea a şapte bănci pentru participarea la programul "Prima Casă". Termenul de depunere a dosarelor din partea băncilor expiră la finalul zilei.

Potrivit preşedintelui Fondului  Naţional de Garantare, Aurel Şaramet, valoarea totală a ofertelor este de 450 milioane euro. Şaramet a anunţat că se aşteaptă ca, până la finalul zilei, să primească oferte de la alte câteva bănci, transmite NewsIn.

Băncile care au prezentat oferte sunt:

  • Banca Transilvania
  • Volksbank
  • Raiffeisen Bank
  • Millennium Bank
  • Leumi
  • BRD-SocGen
  • ATEBank


Guvernul are la dispoziţie un fond de 1 miliard euro pentru garantarea creditelor ipotecare din programul Prima Casă.

Reamintim că persoanele interesate de contractarea unui astfel de credit vor trebui să achite un avans de 5% din preţul de achiziţie, dacă acesta este de cel mult 60.000 euro.

Persoanele care doresc să ia un credit de peste 60.000 euro, vor trebui să plătească un avans de 3.000 euro plus diferenţa dintre valoarea de achiziţie a locuinţei şi 60.000 euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite