Rusal, Sual şi Glencore, cel mai mare producător de aluminiu
0Companiile ruse Rusal şi Sual şi firma elveţiană Glencore au anunţat, ieri, finalizarea fuziunii prin care au format cel mai mai producător de aluminiu la nivel mondial, United Company Rusal,
Companiile ruse Rusal şi Sual şi firma elveţiană Glencore au anunţat, ieri, finalizarea fuziunii prin care au format cel mai mai producător de aluminiu la nivel mondial, United Company Rusal, care va fi listat la bursă în decurs de trei ani. Cu o valoare de piaţă de 25-30 miliarde de dolari, United Company Rusal va produce o optime din aluminiul livrat la nivel mondial şi va devansa astfel grupurile Alcoa şi Alcan, informează Reuters. Capacitatea de producţie a grupului va fi de circa patru milioane de tone de aluminiu şi 11 milioane de tone de alumină, iar vânzările anuale au fost estimate la aproximativ 12 miliarde de dolari. Rusal va deţine 66% din noua entitate, Sual 22% şi Glencore 12%. United Company Rusal combină zece rafinării de alumină, 14 turnătorii de aluminiu şi trei fabrici producătoare de folie de aluminiu. Compania are active şi 100.000 de angajaţi în 17 ţări.