Românul combate criza cu whisky

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vânzările acestor băuturi alcoolice au depăşit în ultimii doi ani chiar şi cele mai optimiste aşteptări ale importatorilor. Potrivit unor cercetători britanici, vânzările de whisky sunt un barometru al dezvoltării economice. În aceste condiţii, în România se trăieşte foarte bine.

Pernod Ricard România, importatorul whisky-ului Chivas, tocmai a adus în România o ediţie limitată, veche de 25 de ani, a acestei băuturi. Cele 150 de sticle destinate consumatorilor români se vor vinde la licitaţie, săptămâna viitoare, la un preţ de pornire de 400 de euro. Deşi sunt produse scumpe, directorul general al importatorului, Tudor Furir, este convins că le va da gata în doar câteva ore.

Mai ceva ca-n Vest

„În România există o piaţă bună pentru lux. Vindem mai mult whisky decât în orice ţară din jurul nostru şi chiar mai mult decât în Austria şi Elveţia. Românii beau aproape la fel de mult whisky precum nemţii”, a explicat Furir.

Tendinţa este nouă, doar de la începutul lui 2007 vânzările importatorilor de whisky au început să crească accelerat. Motivul? Scăderea preţurilor cu până la 40%, pe fondul eliminării taxelor vamale. “În plus, whisky-ul este o băutură aspiraţională, a omului de succes”, mai spune Furir.

Vânzările de whisky sunt un barometru al dezvoltării economice, iar recordurile înregistrate în consum în ultimii ani la nivel mondial indică o atitudine optimistă a consumatorilor faţă de nivelul de trai, se arată într-un studiu al International Centre for Brewing and Distilling de la Universitatea “Heriot Watt”.

Vânzările de whisky s-au pliat pe tendinţele curbei economiei globale de-a lungul timpului, iar în momentul în care vor exista scăderi accentuate ale vânzărilor înseamnă că s-a instalat o criză financiară, susţin autorii studiului.

Pe baza acestui studiu, e incontestabil că în România se trăieşte foarte bine! Whisky-ul este cea mai bine vândută categorie de băuturi importate în ultimii doi ani.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite