"Românii, cei mai interesaţi de asistenţă pentru proiectele UE"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Băncii Europene de investiţii (BEI), Matthias Kollatz-Ahnen, descrie, în exclusivitate pentru "Adevărul", modul în care au evoluat în acest prim an de la integrare marile

Vicepreşedintele Băncii Europene de investiţii (BEI), Matthias Kollatz-Ahnen, descrie, în exclusivitate pentru "Adevărul", modul în care au evoluat în acest prim an de la integrare marile proiecte care vor beneficia de banii Uniunii Europene. Până în 2013 am putea accesa aproximtiv 20 miliarde de euro.

Este însă nevoie de proiecte care să treacă de ochiul critic al Comisiei Europene, iar BEI, prin intermediul programului Jaspers, facilitează absorbţia rapidă şi eficientă a banilor de la Bruxelles.


Adevărul: Care sunt principalele domenii eligibile pentru a beneficia de sprijinul Jaspers?
Matthias Kollatz-Ahnen: Jaspers se axează pe proiectele de dimensiuni mari, care presupun costuri totale de peste 25 milioane de euro atunci când vine vorba de protecţia mediului şi de peste 50 milioane de euro pentru proiectele din domeniul transportului şi alte domenii.

- Numiţi cele mai mari proiecte, din România şi Bulgaria, la care lucraţi în prezent.
În cazul României, unul dintre proiectele majore din domeniul transporturilor este modernizarea tronsonului Curtici-Simeria-Braşov-Predeal (în valoare de 2,67 miliarde de euro).

În ceea ce priveşte proiectele de mediu cele mai reprezentative proiecte privesc extinderea şi modernizarea reţelei de apă şi canal din 37 de judeţe ale României. Primele două proiecte (Clujul împreună cu Sălajul şi Giurgiu), beneficiari ai asistenţei Jaspers, sunt deja pe masa Comisiei. În Bulgaria, printre proiectele majore pot fi enumerate drumul naţional Struma (600 milioane de euro), dar şi proiectul unui metrou în Sofia.

- Cu ce alt stat european aţi putea compara România atunci când vine vorba de proiectele care necesită asistenţa instituţiei pe care o reprezentaţi?

Jaspers este o lecţie deja învăţată de la statele din valul anterior al integrării. În primii ani în care un stat beneficiază de fonduri europene, capacitatea lui de absorbţie (pregătirea de proiecte, implementarea şi administrarea lor) este limitată. Jaspers este un instrument care ajută la depăşirea acestei probleme. Acesta este lucrul pe care îl au în comun toate statele membre.

În linii mari, toate statele care au aderat la Uniune în 2004 şi 2007 au câte ceva în comun, dar şi lucruri care le diferenţiază. De exemplu, toate aceste ţări trebuie să adopte legislaţia europeană în domeniul protecţiei mediului, după ce este depăşită o perioadă de tranziţie. Acest lucru necesită de regulă investiţii relativ mari, care pot fi acoperite parţial din bani europeni, din resurse interne, sau, dacă este cerut, prin credite de la BEI. Experienţa de până acum arată că România a decis să folosească intensiv sprijinul Jaspers, lucru apreciat de instituţia noastră.

- Menţionaţi cele mai importante şi recente evoluţii ale Jaspers în ceea ce priveşte România.

România poate fi considerat drept cel mai activ stat membru în ceea ce priveşte numărul de intervenţii ale Jaspers, cu un total de 93 de proiecte, cele mai multe, 62, privind protecţia mediului.

În iunie 2007 a fost deschis la Bucureşti un birou regional care acordă asistenţă în pregătirea proiectelor româneşti şi bulgăreşti. Acest fapt a adus mai aproape serviciile Jaspers de autorităţile române, dar şi de beneficiarii finali ai fondurilor europene. În prezent, Jaspers şi Comisia Europeană au început să discute cu autorităţile române proiectele pentru planul de acţiune din 2008.

Ce este programul Jaspers?
Jaspers este un program de asistenţă oferită gratuit beneficiarilor. El se bazează pe contribuţia resurselor umane din partea BEI şi BERD, combinată cu resursele financiare din bugetul de asistenţă tehnică al Comisiei Europene. Scopul său este îmbunătăţiriea proiectelor propuse spre finanţare din fondurile UE. Este un ajutor acordat statelor membre, inclusiv României, în a utiliza mai rapid şi eficient granturile puse la dispoziţie de Uniune.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite