România, record în grupul Carrefour

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vânzările grupului francez Carrefour pe piaţa din România au avansat cu 37% anul trecut, până la 1,19 miliarde de euro, peste aşteptările managerilor companiei, potrivit raportului anual.

Vânzările grupului francez Carrefour pe piaţa din România au avansat cu 37% anul trecut, până la 1,19 miliarde de euro, peste aşteptările managerilor companiei, potrivit raportului anual.

Aceasta este cea mai accelerată creştere înregistrată în grupul francez. În regiune, Polonia şi Grecia au crescut cu doar 24% (până la 2,4 miliarde de euro) şi respectiv 5,8%, în timp ce  Turcia a scăzut cu 0,6%.

În 2007, lanţul francez de magazine a avut încasări de  866 milioane de euro, iar evoluţia de anul trecut a fost generată în special de procesul de expansiune a retailerului, atât pe segmentul de hipermarketuri, cât şi pe supermarketuri, prin achiziţia Artima.

Retailerul a avut anul trecut cel mai mare număr de deschideri de hipermarketuri de la intrarea în Romania, adică zece unităţi. Dintre acestea, două sunt foste supermarketuri Artima transformate în hipermarketuri de dimensiuni mici, în Oradea şi Braşov. Carrefour operează în prezent  cu 21 de hipermarketuri şi 19 supermarketuri.

Prin comparaţie, vânzările principalului concurent al Carrefour pe piaţa locală, grupul german Metro (cu lanţul de cash&carry Metro şi hipermarketurile Real) au avansat cu doar 14%, anul trecut, până la 2,3 miliarde de euro.

Celalalte lanţuri de magazine de pe piaţa locală (grupul Rewe, numărul doi în piaţă, şi respectiv Kaufland, numărul patru) nu au publicat încă date privind vânzările pe 2008.

1,19 miliarde de euro reprezintă cifra de afaceri realizată de Carrefour România în anul 2008

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite