BNR: România are nevoie de cel puţin 5 miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BNR: România are nevoie de cel puţin 5 miliarde de euro
BNR: România are nevoie de cel puţin 5 miliarde de euro

Ţara noastră are nevoie de cinci miliarde de euro până la sfârşitul anului pentru a putea să-şi achite obligaţiile, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

Suma de cinci miliarde de euro de care are România nevoie va creşte odată cu amânarea tranşelor de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană, a declarat, ieri, oficialul BNR la Realitatea TV.

Citiţi şi:

„Este o mare problemă deoarece cred că deja suma necesară, în total, s-a ridicat la 5 miliarde euro“, a spus Vasilescu.
Oficialul BNR a adăugat că autorităţile române nu vor apela la emisiunea de monedă pentru a suplini necesarul de bani.

Până acum, preşedintele şi Guvernul României anunţau că necesarul de bani pentru noiembrie şi decembrie este de 3,5 miliarde de euro. 

„Din 1997, România nu a făcut nicio emisiune monetară fără acoperire în valută, reintrări de valută în ţară. Cine visează la afluxuri mari de bani dinspre BNR fără această acoperire visează degeaba“, a comentat Vasilescu.

"Acordul nostru prevede ca evaluările în cadrul acordului să aibă loc la fiecare trei luni. Evaluarea pentru a patra tranşă era prevăzută iniţial pentru sfârşitul lui ianuarie-începutul lui februarie 2010. În cazul în care situaţia politică nu se rezolvă mai devreme, am putea combina revizuirile pentru a acorda României o dublă tragere a tranşelor", a spus Franks vineri seară, la The Money Channel (TMC).

Astfel, potrivit lui Franks, există şanse ca, în funcţie de evoluţia climatului politic intern, FMI să livreze cumulat României circa 2,35 miliarde euro, echivalentul următoarelor două tranşe.

Misiunea FMI şi-a încheiat vineri vizita în România, fără a decide livrarea celei de-a treia tranşe din împrumut, în valoare de 1,409 miliarde DST (drepturi speciale de tragere), ceea ce reprezintă aproximativ 1,5 miliarde euro.

Iniţial, această tragere era programată pentru jumătatea lunii decembrie 2009, însă, în lipsa unui guvern cu drepturi depline, FMI a amânat decizia, precizând că există şanse mici ca livrarea acestor fonduri să se mai realizeze în acest an.

A patra tranşă de la Fond fusese programată orientativ pentru 15 martie 2010, în funcţie de performanţele ţării la finalul lui 2009 şi de a treia examinare a FMI, România urmând să primească atunci 766 milioane DST (circa 847 milioane euro).

Jeffrey Franks şi-a exprimat totodată speranţa ca în 2010, prin redresarea economiei româneşti, guvernului să-i fie mai uşor să finanţeze deficitul bugetar, astfel încât să nu mai fie nevoie ca o parte din următoarele tranşe să meargă tot în acest sens, ci spre rezervele valutare.

 Totodată,  Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI a declarat la The Money Channel că România ar putea primi, în acelaşi timp, tranşele III şi IV, în valoare totală de 2,35 miliarde de euro, în cazul în care o prelungire a tensiunilor politice ar face ca următoarea vizită a misiunii să aibă loc la finalul lui ianuarie-începutul lui februarie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite