România, pe harta energetică a lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Black Sea Energy & Economic Forum“ a reunit, la Bucureşti, sute de lideri de companii şi oficiali din peste 20 de ţări. România a fost, săptămâna trecută, pentru câteva zile, capitala mondială a forurilor de decizie din domeniul energetic.

Organizat de Consiliul Atlantic al Statelor Unite, evenimentul a oferit, între 30 septembrie şi 2 octombrie, o excelentă platformă de dezbateri pe teme precum asigurarea securităţii energetice a Europei prin colaborarea cu statele caspice şi importanţa regiunii Mării Negre ca punte de legătură între cele două „lumi“, dar şi ca important izvor de resurse energetice proprii al Europei. Pe lângă firul oficial, discuţiile informale au fost cel puţin la fel de importante.

Deschiderea oficială a forumului, care a avut loc miercuri seara, a debutat cu o întârziere de peste o oră, motivată de organizatori prin traficul aglomerat din Bucureşti.

Însă momentele de nerăbdare au fost compensate de discursurile celor trei oameni ai serii, Richard Morningstar (trimisul special al SUA pe probleme energetice – invitatul special al evenimentului), Paolo Scaroni (şeful Eni) şi Frederick Kempe (preşedintele Consiliului Atlantic, în rolul gazdei).

Morningstar a arătat că siguranţa energetică poate fi atinsă doar dacă Uniunea Europeană colaborează atât cu statele caspice, cât şi cu Rusia. La rândul său, şeful Eni, partener renumit al Gazprom, a subliniat faptul că niciuna din conductele de ţiţei şi gaze aflate în stadiul de proiect nu sunt concurente, întrucât cererea de energie a Europei va deveni mai mare chiar decât pot ele asigura.

Avem resurse la noi în curte

A doua zi, discuţiile s-au reluat încă de dimineaţă, când etajul întâi al hotelului Marriott s-a umplut de oficiali îmbrăcaţi „corporate“. Printre afacerişti îşi fac loc şi politicieni locali: Crin Antonescu, Mircea Geoană, Varujan Vosganian, Dan Ioan Popescu. Lipseşte Traian Băsescu, deşi îşi confirmase prezenţa. Petroliştii au arătat faptul că regiunea Mării Negre, pe lângă rolul de liant între cerere şi ofertă, poate fi ea însăşi o fântână importantă de resurse energetice, poate chiar cea mai importantă din Europa.

Spaghete sau noi tehnologii?

În timp ce delegatul Turciei şi-a lăudat ţara cu numărul mare de conducte care o tranzitează, comparând-o cu „o farfurie cu spaghete“, Dinu Patriciu a susţinut că urăşte conductele, pentru că aduc profit mic şi implică decizii politice, iar viitorul industriei petroliere trebuie să se bazeze pe noi tehnologii şi surse neconvenţionale. Pauzele de cafea au readus în prim plan discuţiile în grupuri mici.

„Sunt aici pentru a căuta oportunităţi de afaceri pentru companiile japoneze“, ne-a mărturisit Takashi Yoshida, şeful biroului din Londra al Corporaţiei Naţionale Japoneze de Petrol, Gaze şi Metale.

„Ne intereseză foarte mult regiunea Mării Negre“, spune japonezul, adăugând că România se află în plină ascensiune, după ieşirea din era comunistă. Discuţia s-a finalizat cu o plecăciune în stil samurai.

Gazul care umple conductele

Sesiunea de concluzii i-a reunit pe secretarul de stat pe probleme energetice, Tudor Şerban, pe Metin Kilci, omologul său din Turcia, care va fi gazda ediţiei din 2010 a Black Sea Energy & Economic Forum, şi pe Dinu Patriciu şi Frederick Kempe, din partea Consiliului Atlantic.

„Discuţiile care au avut loc în aceste zile la Bucureşti sunt un semn că trebuie să facem o schimbare la nivelul paradigmei energetice mondiale“, a spus Kilci. Tudor Şerban a recunoscut că această reuniune a fost o experienţă unică.

„După un astfel de eveniment, nu poţi să ai concluzii, ci doar puncte de plecare pentru meditaţii care să ducă la decizii. A fost un exerciţiu de schimb de idei la care toată lumea a putut participa. A fost un eveniment uimitor şi minunat pentru această ţară“, a conchis Dinu Patriciu.

Turbulenţele i-au alungat pe ruşi

Marii absenţi de la Black Sea Energy and Economic Forum au fost reprezentanţii Rusiei. Ion Sturza, fostul premier al Republicii Moldova, care a negociat participarea lor, a declarat că aceştia şi-au anulat prezenţa în ultimul moment, din cauza crizei politice din România.

Suprapunere cu criza politică

A doua zi a forumului s-a suprapus cu cea în care Partidul Social Democrat şi-a anunţat ieşirea de la guvernare, iar vestea s-a răspândit repede printre participanţii la evenimentul energetic. Reprezentatul unei bănci europene opreşte pe hol o ziaristă: „Ce s-a întâmplat la voi? Am auzit că socialii au plecat din guvern...“, după care continuă: „Şi cum rămâne cu împrumutul de la FMI?“

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite