Băsescu: România nu va fi în afara South Stream

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băsescu: România nu va fi în afara South Stream
Băsescu: România nu va fi în afara South Stream

Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi la Radio România Actualităţi că, dacă vreodată gazoductul South Stream se va realiza, România nu va rămâne în afara proiectului.

El a menţionat că a susţinut încă de pe vremea când era ministru al Transporturilor realizarea proiectului Nabucco.

Băsescu a criticat modul în care unii analişti au prezentat faptul că România rămăsese, în iarna trecută, unicul susţinător din Europa al proiectului Nabucco.

Preşedintele a spus că partea română a făcut eforturi diplomatice pentru reintroducerea proiectului Nabucco printre priorităţile Consiliului European.

"Dacă vreodată, dacă vreodată... mai spun o dată: dacă vreodată South Stream se va face, România nu va fi în afara South Stream-ului", a spus Băsescu.

El a menţionat că partea română are experienţă şi "are ce pune pe masă astfel încât South Stream să nu ne ocolească".

Preşedintele a mai spus că următorul pas, din punctul de vedere al proiectelor energetice importante, este realizarea conductei de ţiţei Constanţa-Pancevo-Trieste.

România, deocamdată exclusă din South Stream

Potrivit site-ului Gazprom, traseul estimat al South Stream nu include România.

Ideea includerii României pe harta traseului gazoductului rusesc South Stream a fost reluată toamna trecută, când o delegaţie a Gazprom a venit la Bucureşti, în octombrie, pentru a discuta cu oficialii Transgaz şi Romgaz posibilitatea dezvoltării, pe teritoriul României, a unor noi rute de tranzit al gazelor.

O nouă întâlnire fusese planificată pentru decembrie 2008, când partea română trebuia să prezinte ruşilor date tehnice şi detalii legislative, necesare unor studii în acest sens, însă noi discuţii au avut loc abia în luna mai a acesui an.

Bâlbe din partea Bucureştiului

Oficialii Gazprom declarau, în luna martie, pentru "Adevărul", că partea română este cea care a întârziat reluarea discuţiilor, pentru că nu a pregătit în timp util datele cerute de ruşi.

În mai, o delegaţie condusă de ministrul Economiei, Adriean Videanu, a discutat, la Moscova, cu reprezentanţii Gazprom pe această temă, însă singurele concluzii făcute publice au fost cele potrivit cărora Gazprom a cerut României doar date privind platoul continental al Mării Negre, în ideea în care gazoductul ar putea trece prin apele teritoriale ale României, nicidecum pe teritorul ţării noastre, aşa cum se punea problema toamna trecută.

Odată cu noua guvernare, România a început să arate din ce în ce mai puţin interes pentru proiectul rusesc şi să se focalizeze pe cel european, Nabucco, deşi România este singura ţară din proiectul Nabucco care nu a semnat vreun parteneriat cu ruşii privind realizarea South Stream sau a altor proiecte legate de aprovizionarea cu gaze.

Conducta South Stream ar urma să traverseze Marea Neagră şi să ajungă în centrul Europei, prin Balcani. Gazprom ar putea lua o decizie până la sfârşitul anului privind ruta exactă a gazoductului.

Proiectul a fost gândit cu scopul de a reduce dependenţa de rutele de tranzit prin Ucraina, pe unde trec 80% din gazele ruseşti destinate Europei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite