- Miercuri 21 oct 2009
Quelle, campioană la noi, pe butuci la nemţi
Românii, campioni la comenzile prin poştă
Administratorul Quelle România, Rees Heiko, susţine că diviziile internaţionale, respectiv filiala din România nu este afectată în acest moment, şi că nu se poate vorbi de concedieri.
„Sunt probleme într-adevăr, însă la Quelle Germania. Sunt discuţii în momentul de faţă cu investitori, însă compania Quelle Internaţional nu este pentru moment afectată, ne desfăşurăm activitatea ca şi până acum“, afirmă, administratorul Quelle România, cu sediul în Satu Mare. Compania are în total 10.500 de angajaţi, iar 3.100 dintre aceştia îşi vor pierde locurile de muncă, dacă filiala din Germania va da faliment. Restul angajaţilor, care fac parte din diviziile internaţionale profitabile ale Quelle, vor avea de aşteptat până când compania le va vinde. Quelle România a reuşit să ajungă pe primul loc, în rândul celor 16 filiale din Europa, la procentul de vânzări prin intermediul comenzilor online.
„Suntem lideri pe România la comerţul prin poştă şi pe primul locul la cel online faţă de celelalte filiale Quelle. Principalii noştri clienţi au vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani, fiind mai tineri faţă de alte ţări, deci cu o mai mare disponibilitate pentru instrumente online“. spune Géza Tündik, director al centrului logistic pe România. Bucureştenii sunt printre cei mai fideli clienţi Quelle, fiind urmaţi de locuitorii din Braşov Cluj, Timişoara sau Constanţa. Cea mai mare comandă a fost făcută anul acesta de un bărbat din Târgu Jiu, care, printr-un singur apel, şi-a cumpărat trei şezlonguri cu role, tabureţi şi perne decorative, în valoare de aproape 7.000 de lei.
Cataloagele Otto, intrate pe piaţă în toamna anului 2006 nu şi-au adaptat businessul pe specificul pieţei româneşti, potrivit fostului manager general al Otto pe România, Olivia Pamfil, motiv pentru care compania a ieşit de pe piaţă. Quelle a intrat pe piaţa autohtonă în 2005, iar acum doi ani a construit un depozit de circa patru hectare în Satu Mare. Baza de operaţiuni pentru România de la Satu Mare asigură toate serviciille administrative şi logistice de import, depozitare, preluarea comenzilor şi expedierea produselor în toate colţurile ţării.
Fără produse pe stoc
Tot la Satu Mare se află şi call center-ul care preia comenzile telefonice din întreaga ţară, dar şi din Ungaria.
Quelle are la bază raţionamentul de a nu ţine produse pe stoc, ci a le comanda de la firma-mamă, doar după procesarea cererilor clienţilor. Circa 80 de angajaţi asigură funcţionarea acestui mecanism. Call centerul şi serviciul IT procesează comenzile, trimiţând necesarul de marfă la sediul central. După importarea produselor comandate, câteva zeci de angajaţi împachetează zilnic sute de colecte pregătindu-le pentru expediere.
De la comanda telefonică până la momentul în care poştaşul aduce la uşa clientului produsele comandate şi achitate prin ramburs, trec în medie şapte zile, chiar dacă termenul oficial de livrare este de 30 de zile. Peste două milioane de cataloage Quelle se tipăresc şi se distribuie anual în România. Principalii concurenţi sunt La Redoute şi 3Suisses.









