Băsescu avertizează: "Primarii nu vor mai primi bani dacă nu se încadrează în standardele de cost"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băsescu avertizează: "Primarii nu vor mai primi bani dacă nu se încadrează în standardele de cost"
Băsescu avertizează: "Primarii nu vor mai primi bani dacă nu se încadrează în standardele de cost"

Preşedintele Traian Băsescu i-a avertizat pe primari că nu vor mai primi resurse de la nivel central în cazul în care nu se vor încadra în standardele de cost la nivelul administraţiei publice locale, standarde care urmează să fie stabilite prin lege.

Traian Băsescu a afirmat, în cadrul unei întâlniri cu aleşii locali din judeţul Botoşani, că este necesară o optimizare a costurilor şi la nivelul administraţiei locale, nu doar la nivelul ministerelor şi agenţiilor.

"Avem cheltuieli mari cu personalul. Trebuie să apară o optimizare şi la nivelul administraţiilor locale, nu doar la nivelul ministerelor şi agenţiilor, de aceea ideea este să avem standarde de cost. Din câte înţeleg, abordarea guvernului este legată de un raport între numărul funcţionarilor şi populaţie”, a spus Băsescu.

Preşedintele le-a spus primarilor că „vremea risipei resurselor financiare” a trecut şi că ar trebuie să cheluiască banii publici cu mai multă raţiune.

"Trebuie să devenim raţionali în cheltuirea banilor publici. Dacă vom face acest lucru, vom avea şi resursele cu care să ne împingem înainte propria dezvoltare. Trebuie să înţelegem că această criză ne-a arătat că vremea risipei resurselor financiare a trecut”, a afirmat Băsescu.

El i-a avertizat pe primari că în cazul în care nu se vor încadra în standardele de cost, nu vor mai primi resurse de la nivel central.

"Stabilirea standardelor de cost pentru administraţiile locale trebuie să devină o realitate. Asta nu afectează autonomia comunei, dar comuna, municipiul trebuie să hotărască, ne încadrăm în standarde de cost, stabilite prin lege, apelăm la resurse de la nivel central, nu ne încadrăm în standardele de cost de funcţionare ale unei primării sau consiliu judeţean, înseamnă că nu avem nevoie de sprijin de la nivel central”, a arătat Băsescu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite