Prima de miel îşi pierde din tradiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marile companii au renunţat în ultimii ani să mai ofere bonusuri financiare salariaţiilor în preajma sărbătorilor Cuvântul de ordine printre angajaţii români în perioada

Marile companii au renunţat în ultimii ani să mai ofere bonusuri financiare salariaţiilor în preajma sărbătorilor

Cuvântul de ordine printre angajaţii români în perioada Sărbătorilor Pascale este "prima". În discuţiile cu prietenii apare invariabil o întrebare repetitivă: Ce primă vă dau de Paşte?". Tradiţia acordării unor bonusuri în preajma sărbătorilor, fie ele de Crăciun sau de Paşte, pare însă să-şi mai piardă din actualitate.

Trendul este dat de multinaţionalele prezente pe piaţa românească, unde modalitatea de stimulare a angajaţilor urmează o politică diferită. În fapt, salariaţii sunt evaluaţi pe tot parcursul anului, iar în funcţie de performanţe sunt acordate sume în bani sau cadouri, lipsa primei de Paşte fiind astfel compensată.

Salariile şi recompensele din timpul anului sunt uneori suficiente

Principalele domenii în care primele pascale lipsesc aproape cu desăvârşire sunt şi cele în care veniturile înregistrate de salariaţi se numără printre cele mai ridicate din economia românească, respectiv sectorul bancar şi IT&C. Pentru instituţii financiare de renume precum Banca Comercială Română sau Generali Asigurări primele de Paşte sunt de domeniul visului. Situaţia este valabilă şi la nivelul Băncii Naţionale a României (BNR). "De foarte mulţi ani, respectiv din 1996, la BNR nu am luat nicio primă. Şi nici ceilalţi angajaţi", a declarat, pentru Adevărul, Mugur Şteţ, purtător de cuvânt al BNR. O politică asemănătoare este adoptată şi de principalii operatori de telefonie mobilă prezenţi pe piaţa românească. Astfel, Orange susţine că salariaţii trec, în timpul anului, prin evaluări succesive, iar recompensele iau alte forme.

De cealaltă parte, competitorul direct al Orange - Vodafone - nu a vrut să ofere detalii în acest sens, precizând că informaţia este confidenţială. Furnizorul de soluţii tehnologice - HP îşi recompensează o parte din angajaţi doar pe criterii de performanţă. Nici francezii de la Auchan, recent intraţi pe piaţa autohtonă, nu s-au pliat pe tradiţia pascală. "Primele se acordă trimestrial, valoarea acestora fiind stabilită în funcţie de performanţele de vânzări ale magazinului, dar şi de cele individuale", au precizat, pentru Adevărul, reprezentanţii Auchan. Salariaţii Petrom şi Electrica se numără şi ei printre aceia pentru care iepuraşul nu va sosi în acest an.

Prime generoase, în bani sau produse

Iepuraşul pascal este însă şi darnic, fie şi numai pentru o parte a salariaţilor din ţara noastră. Agricola Bacău, un jucător important pe piaţa produselor de carne de pasăre, acordă angajaţilor prime "simbolice". "Dăm o atenţie simbolică, constând în opt kilograme de carne şi produse din carne, la care se adaugă 60 de ouă", a declarat, pentru Adevărul, Gheorghe Antochi, preşedintele companiei. Potrivit acestuia, primele nu sunt mai consistente şi din cauza greutăţilor resimţite din piaţă. Dacă în sectorul de producţie iepuraşul vine sub formă de produse, în sistemul IT&C, dar şi petrolier, primele sunt considerabile. În cadrul Benq, primele se dau proporţional cu salariul, acestea variind între 500 şi 2.000 de euro, ne-au declarat surse din cadrul companiei.

Lukoil România îşi "premiază" angajaţii cu o sumă echivalentă salariului. "Prima e egală cu un salariu. Politica noastră vizează acordarea unor astfel de stimulente de Crăciun, Paşte şi Ziua Petrolistului", a precizat preşedintele Lukoil, Constantin Tampiza.

Iepuraşul vine cu coşul plin şi la Lindab România, unul dintre liderii industriei autohtone de sisteme metalice complete, de ventilaţie şi climatizare pentru construcţii. "Fiecare angajat din cadrul Lindab România a primit un coşuleţ cu produse tradiţionale de Sărbători, la care s-a adăugat o sumă netă de 350 RON", a declarat, pentru Adevărul, preşedintele Lindab, Andrei Sulyok. Angajaţii celor 25 de firme din cadrul Mobexpert au primit prime cuprinse între 100 şi 400 RON, în funcţie de situaţia financiară a fiecărei entităţi în parte. Primele s-au resimţit şi pentru angajaţii companiei Tymbark Maspex România, fosta La Festa International, sub forma unor bonuri valorice de tipul Ticket Cadou.

Grupaj realizat de Irina Bolboacă, Raluca Bâra, Carmen Neacşu, Teodora Vasâlca şi Sorin Iordache

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite